Alianţa pentru Sănătate şi Mediu şi Bankwatch România au lansat studiul “Factura neplătitată, Cum ne îmbolnăvesc termocentralele pe cărbune”. Studiul arată că din 10.000 de unităţi industriale din Europa, primele 20 de unităţi care aduc cele mai mari prejudicii sănătăţii oamenilor şi mediului sunt termocentrale pe cărbune. În topul celor mai poluatoare 20 de unităţi industriale din Europa, România deţine 5 poziţii, cu termocentralele de la Turceni (locul 2), Rovinari, Drobeta Turnu-Severin, Craiova-Isalnita şi Mintia-Deva.
Emisiile de la termocentralele pe cărbune din Europa cauzează peste 18.000 de decese premature, aproximativ 8.600 de cazuri noi de bronşita cronică şi peste 4 milioane de zile de lucru pierdute anual. Impactul asupra sănătăţii în Europa este estimat la aproximativ 43 miliarde de euro pe an. Împreună, termocentralele pe cărbune din Polonia, România şi Germania sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din efectele negative asupra sănătăţii.
România ocupa locul 2 în topul costurilor poluării generate de termocentralele pe cărbune, pe aceeaşi poziţie cu Germania. Impactul acestei poluări în România se ridică la 2.731 de decese premature, aproximativ 1.284 de cazuri noi de bronşita cronică şi peste 619.660 de zile de lucru pierdute anual. Costurile impactului termocentralelor pe cărbune asupra sănătăţii în România sunt estimate la aproximativ 6,4 miliarde de euro pe an.
Julia Huscher, din partea Alianţei pentru Sănătate şi Mediu, a declarat “Termocentralele pe cărbune reprezintă cea mai importantă sursa de poluare a aerului în România. Termocentralele pe lignit sunt cele mai problematice; trebuie avut în vedere că pe lângă poluarea aerului generată de aceste termocentrale, un impact puternic îl au şi activităţile de minerit, prin poluarea aerului şi a apei. Uniunea Europeană îşi propune norme mai reduse de poluare la termocentrale începând cu 2016, însă Guvernul României a cerut amânarea până în 2020 a măsurilor în acest sens la 42 de unităţi de termocentrale, fapt ce nu reprezintă cea mai bună decizie din punct de vedere al protejării sănătăţii. Astfel, România ar trebui să reducă nivelul actual de poluare a aerului şi să nu aplice derogări la termocentralelor existente.”
Ionuţ Apostol, din partea Bankwatch România, a declarat: “În prezent, România dispune de supracapacitate de producţie a energiei electrice. Astfel, pe pe termen scurt şi mediu avem flexibilitatea de a planifica cum poate arăta sectorul de producţie a energiei electrice şi să renunţăm treptat la utilizarea cărbunelui, cea mai poluanta formă de energie.”
Puteți citi și:
Poluarea cu cărbune din Europa cauzează 22.000 de decese premature anual
Cel mai tânăr pacient chinez cu cancer la plămâni are 8 ani. Cauza: poluarea aerului