Cum ne găsesc țânțarii: după dioxidul de carbon expirat și mirosul pielii

5

Doi entomologi de la Universitatea Riverside, California, au descoperit, în modelul de zbor al țânțarilor, ce anume îi conduce pe aceștia către gazdele căutate pentru transmiterea bolilor mortale; este vorba de mirosul emanat de pielea umană și de dioxidul de carbon expirat în aer, în procesul respirației. Cele două ”urme” lăsate de om sunt elemente esențiale pentru femela-țânțar, aflată la vânătoare în căutarea unei gazde umane pe care să o muște și prin care să răspândească boli grave precum malaria, febra dengue sau febra galbenă.

 

Studiul care a relevat acest lucru este semnat de profesorul de entomologie Ring Cardé și de asistentul său, Teun Dekker și publicat de către revista de specialitate Journal of Experimental Biology. Potrivit celor doi, primul indiciu pentru țânțari este dioxidul de carbon expirat – acesta îi atrage. Apoi se ghidează după urma lăsată în aer de mirosul pielii noastre, până ajung la gazda căutată, pe care o mușcă.

Rezultatele studiului pot ajuta, pe viitor, cercetătorii în a descoperi cum să folosească mirosurile pentru a intercepta și captura țânțarii, periculoși pentru transmiterea bolilor enumerate mai sus. Febra galbenă este o boală virală care cauzează 30.000 de morți în fiecare an, în lume. Febra dengue afectează între 50 și 100 de milioane de oameni anual, peste tot în lume, ducând la peste jumătate de milion de spitalizări și 12.500.000 de decese.

 

Sursa și foto: Science Daily


5 comentarii

  1. Pingback: De ce lighioane iti este frica? - Pagina 24 - Forum Sport365

  2. Pingback: Țânțarii își aleg victimele cu ajutorul microbilor | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger