Cum mergem pe bicicletă: cu sau fără cască?

14

Pe traseele de biciclete sau strecurându-se printre maşini, uneori, în ochii celor mai puţin îndrăzneţi, chiar cu o atitudine de kamikaze, vedem zilnic biciclişti cu “armurile în dotare” – cască şi genunchere – sau, dimpotrivă, adepţi ai mersului cât mai liber, cu capul descoperit. Cât de mult contează însă protecţia, mai ales în oraşe oarecum ostile cu mersul pe două roţi, cum ar fi Bucureştiul? Este casca o obligaţie a eticii rutiere sau ne putem baza fără probleme pe viteza de reacţie şi pe respectarea regulilor de circulaţie?

Cum, din fericire, numărul celor care aleg bicicleta ca alternativă de transport pentru maşini, este din ce în ce mai mare, începem să ne gândim din ce în ce mai serios şi nuanţat care ar fi cele câteva “porunci” de urmat pentru ca relaţiile dintre biciclişti, şoferi şi pietoni să fie cât mai sigure. Deşi portul căştii de protecţie rămâne încă la latitudinea celui care pedalează, cei mai mulţi preferând să circule cu capul gol, invocând fie factorul estetic, fie un alt soi de responsabilitate, bazat pe propria vigilenţă. I-am invitat la dezbatere pe Filip Pitaru, fost preşedinte al Asociaţiei de Motociclişti din România şi biciclist cu “jumătate de normă” şi pe Miron Ghiu, jurnalist. Dacă primul dintre ei vine cu statistici care să susţină utilitatea echipamentelor de protecţie în cazuri de accident, cea de-a doua poziţie invocă importanţa lui “a fi pe fază” şi utilitatea unor gadgeturi inteligente, care i-ar ajuta pe biciclişti într-o măsură mai mare decât o carcasă greoaie de plastic.

[coloana]

Casca îţi poate salva viaţa

 

 

 

 

 

Filip Pitaru, fost preşedinte al Asociaţiei Motocicliştilor din România

Cred că problema se pune de fapt greșit iar discuția nu este nicidecum despre a purta sau nu cască pe bicicletă, cât despre etica care se ascunde în spatele obligativității unui astfel de act din punct de vedere legal.

Ca un fapt divers însă relevant discuției, recent citeam într-un articol din Huffington Post despre un accident moto petrecut la un protest al unui grup de motocicliști new yorkezi împotriva legislației care îi obligă să poarte casca de protecție. Raportul poliției și al medicilor reflectă foarte ironic realitatea situației: “dacă ar fi purtat casca, ar fi supraviețuit impactului…”. Cam tot așa și cu casca pe bicicletă!

Dacă apelăm la sofisme putem foarte ușor să demonstrăm “că casca” nu este de fapt decât o altă invenție capitalistă, menită să te facă să scoți banii din buzunar pe un obiect perfect inutil, cu o funcționalitate legată mai mult de conveniențele sociale, că doar vorba aceea – e trendy.

Rațional și logic însă, putem oricând să accesăm toate studiile realizate despre forțele care acționează asupra craniului în cazul accidentelor ce implică această parte superioară importantă a corpului uman, cele făcute asupra căștilor pentru a măsura efectul utilizării în caz de impact și, într-un final, și rapoartele generate de serviciile de ambulanță și de poliția rutieră. Cu puțină bunavoință Google îți permite toate aceste lucruri, ce țin până la urmă doar de logica abordării metodologice a oricărei probleme. Dacă opusul nu poate fi demonstrat sau “falsificat” științific după metoda lui Popper, atunci nu ne mai rămâne decât adevărul gol-goluț: impactul craniului la o cădere de la un metru este suficient pentru a produce traumatisme craniene la peste 70% din populație iar în cazul portului căștii la mai puțin de 1%. (Studiul aici). Sau că doar 8% dintre bicicliștii care purtau cască și au avut accidente serioase au decedat, comparativ cu 91% în cazul celor care nu purtau cască. (Mai multe informații pot fi găsite aici).  Și multe alte date și statistici relevante care toate demonstrează cam același lucru, utilitatea acestui obiect.

Cifrele sunt bineînțeles obținute din Statele Unite, unde astfel de studii își au sensul (măcar cel existențial dacă nu și un altul) și își găsesc și finanțare. Multitudinea lor cât și întinderea variată pe ultimii 20 și ceva de ani ar trebui să ne împiedice de a ne găndi la conspirații lobbyste și cel mai probabil ar cam trebui să acceptăm realitatea, așa cum e ea, că nu e nicidecum “cool” să porți cască, e doar un lucru foarte util.

Putem oricând să argumentăm că ne costă, că îți strică frizura sau că e mult prea incomod și complicat de a o căra după noi.  Toate acestea nu schimbă însă cu nimic rezultatul, că sunt șanse mai mari să rămâi întreg la minte în cazul unui accident dacă o porți. E valabil la motociclete, unde am avut ghinionul sau norocul de a afla din proprie experiență cât de utilă poate fi o cască la casa omului și, fiindcă despre ele este vorba, la biciclete.

Probabil, justificarea portului caștii se petrece inițial într-o sferă freudiană psihologică ce ține mai mult de id decât de ego sau super-ego, punând accent pe plăcerea atingerii vântului turbat care îți trece suav printre firele de păr ori pur și simplu deasupra luciului de chelie sau a actului de perpetuare a unor conveniențe/norme sociale.
Ca o constatare antropologică, dăcă în Statele Unite sau în Marea Britanie, o țară în care am avut ocazia de a fi bicyclist să spunem “convins” timp de un an de zile, portul căștii a devenit un act benevol și cu o nuanță de standard sau normă socială, în țările estice se pare ca reprezintă încă un tabu, fiind “rezervat” doar celor mai slabi de înger sau mai puțin leneși. Este o motivație suficientă pentru a nu permite ego-ului să iasă la suprafață dintr-un mediu sigur și tradiționalist și a-l lăsa să se manifeste raportat la realitate, realizând astfel că beneficiul pe termen lung în acest caz primează făra a știrbi cu nimic din plăcerea mistică a pedalării.

Paradoxal cum respectul față de sine poate fi interpretat atât de diferit și poate produce două efecte atât de opuse.
Întrebarea de esență, care este dacă intervenția statului prin legislație în privința portului căstii pe bicicletă ar fi una justificată și corectă din punct de vedere etic, ține de o altă discuție și abordare și trebuie analizată prin suficiente puncte de vedere pentru ca să nu contravină cumva drepturilor omului. Aici se aplică și vorba aceea mai veche din bătrâni – că e câteodată mai bine să te ferești atunci când prea mulți îți vor binele… Modele de succes din punct de vedere legislativ există însă în alte țări, unde portul căștii este obligatoriu în cazul bicicliștilor sub 18 ani, deobicei reieșiți și printre cei mai viteji în statisticile accidentelor rutiere în care au fost implicate biciclete.

Concluzia ar fi că fiecare are dreptul de a-și estima și de a pune preț pe propriul cerebel odată ajunși la maturitate iar selecția naturală va funcționa și în acest caz, avantajându-i pe cei care se împacă ceva mai bine cu propriul ego și care pot depăși teribilismele specifice id-ului.

[coloana]

Anti-cască para siempre

Miron Ghiu, jurnalist

Poate doar pentru cã sunt mai punkist de felul meu, dar urãsc sã port cască. Nu sunt genul de biciclist sinucigaş, dar sunt convins cã pot fi suficient de atent pe stradã, printre ciudaţii şi agresivii şoferi bucureşteni, ca sã nu am nevoie de cascã. Nu de alta, dar singura datã când am purtat o chestie imensã, galbenã şi plinã de stickere, pe cap, am fãcut accident. Cred cã funcţioneazã un mecanism foarte pervers atât la nivelul creierului celui fãrã cascã, cât şi al şoferului, mecanism care îl face pe primul sã se creadã invincibil şi pe-al doilea cã poate sã nu fie atât de atent pentru cã oricum biciclistul poarta cască. Nu e uşor sã fiu avocatul diavolului, credeţi-mã, dar sunt adeptul atenţiei sporite.

Mi-ar plãcea foarte mult, pe de altã parte, sã port nenumãrate gadgeturi inteligente, nedisponibile, însã, încã. Aş purta oricând o cascã inteligentă care sã alerteze, pe tãcute, şoferii de prezenţa mea, un display care sã-mi augmenteze realitatea astfel încât sã ştiu exact ce mã aşteaptã dupã primul colţ şi, în primul rând, lasere care sã-mi asigure vizibilitatea. Claxonul nu face decât sã enerveze.

Cea mai bună pază împotriva unui accident pe bicicletã e însãşi bicicleta. Cu cât e mai solidã, din componente de calitate, şi reglatã cum trebuie, cu atât scad şansele de accident. Simţindu-te sigur pe calul tãu şi ştiind exact cum reacţioneazã la fiecare impuls, vei merge mai bine şi îţi vei putea canaliza restul de atenţie pe ce se întâmplã în peisaj.

Bucureştiul se potriveşte perfect unui stil de a merge cu bicicleta agresiv, cu toate simţurile alerte şi atente, pregãtit non-stop sã te fereşti de şoferii nebuni, sã-i trickuieşti pe cei proşti sau care nu-s pe fazã, sã ridici ştergãtoare şi sã te ajuţi de fiecare element din teren care te ajutã sã mergi mai departe. E ca-n jocuri, cumva, şi suficient de distractiv şi antrenant ca sã nu duci lipsa niciodatã de adrenalinã.

Foto: Poster realizat de autorităţile suedeze pentru promovarea portului căştii de protecţie de către biciclişti

 

 



14 comentarii

    • fratilor, traiti in jocuri, in matrix sau unde? aveti ocazia sa dati restart cand se termina punctele de viata sau ce?
      plictisitor sau nu omul Filip argumenteaza mult mai bine partea lui de dezbatere, pe cat timp argumentele contra casca, atat cele de mai sus de mai sus, cat si restul formulate de-a lungul timpul, suna mai degraba egoiste, pentru distractia si adrenalina propriei persoane.
      eu nu am purtat pana acum casca, nu port nici acum, dar ii recunosc importanta si ma gandesc serios sa o fac pe viitor.

  1. @miron – da, cred ca tie ti-ar trebui si ejection seat la bicicleta. + sabie cu luneta, uzi si halebarda pentru stilul tau agresiv de condus. :))

    bicicleta e tocmai facut pentru a linisti un oras, repede tu, cu mersul ca’n jocuri. 😛

    dar noh, fiecare pune ce pret vrea pe tartacuta proprie. 😛

    • da, stii cum e. tartacuta proprie ca tartacuta proprie, dar intr-un accident/impact/lovire exista intotdeauna 2 parti, oricare din ele ar fi vinovata nu are nici un drept sa hotarasca pentru tartacuta celeilalte. asta daca nu te lovesti de un stalp ceva.
      ca sa nu mai spun ca tartacuta proprie are si ea dependente, rude, prieteni, care nu ar aprecia o tartacuta tare dar busita, sau, mai rau, la 2m dedesubt, nu?

  2. daca stii ca in caz de accident frontal/lateral vitezele celor 2 participanti se aduna, depasind usor pragul pe care craniul este pregatit sa-l suporte,

    daca stii ca sansele de deces la impact neprotejat cu o masina sunt
    40km/h sunt 18%
    50km/h sunt 85%
    60km/h sunt 93%
    date WHO

    daca stii ca un biciclist adauga la cifrele de mai sus viteza lui 10-20km,

    daca stii ca cel mai putin protejat (in cazul nostru biciclistul) are cel mai mult de suferit in cazul unui accident

    o sa porti casca daca mergi oriunde altundeva decat in parc

  3. Interesant ca TOTB a ales sa invite la o asemenea dezbatere un jurnalist si un fost lider al unei organizatii de….motociclisti, dar niciun reprezentant al unei organizatii a biciclistilor!!!!????? Halal “dezbatere”!! Ar fi multe de discutat la subiect, dar inteleg ca initiatorii nu doresc o discutie la subiect, in cunostinta de cauza, altfel cum ne putem explica aceasta “selectie”?

    Consternat,
    Radu Mititean
    medic si jurist, presedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania (FBR)
    afiliata la Federatia Europeana a Biciclistilor (ECF) si preocupat de aproape doua decenii de probleme de siguranta biciclistilor…

  4. Cand romanii inca discuta daca sa poarte sau nu casca pe bicicleta, in occident problema se pune sa iti schimbi casca atunci cand expira iar durata de expirare e cam de 5 ani de la fabricatie (nu de la cumparare). Aceasta deoarece proprietatile de protectie ale materialelor castii se deterioreaza in timp si nu mai ofera aceeasi protectie. Acelasi lucru se aplica castilor de zapada sau hockey. Cat despre jurnalistul smecher de Bucuresti, care spune ca singura data cand a avut casca a avut un accident, nu realizeaza ca inca isi poate debita teribilismele tocmai pentru ca purta casca in acel moment.

  5. Nu purtaţi cască. Majoritatea bicicliştilor decedaţi în accidente de circulaţie nu-au purtat nici ei. Purtaţi căşti, ca şi Miron Ghiu.

  6. Lipsa de informare. Nu exista “in Occident este asa sau pe dincolo” ci sunt diferente enorme, generate de factori multipli, mai ales culturali si subiectivi, nu obiectivi. In USA majoritatea biciclistilor urbani poarta casti, in Olanda e o raritate absoluta… Casca ajuta de regula cand biciclistul cade fara sa fi intrat in coliziune cu un autovehicul. Cand biciclistul e lovit de un autovehicul in plina viteza, casca foarte rar ii salveaza viata sau sanatatea, pentru ca nu e construita pentru un impact de mare putere, cum e cazul castilor de motocicleta. Si mai si creste riscul de leziuni rotationale, si mai sunt destui alti factori pentru care practic toate organizatiile de biciclisti din lume, dar si multe organizatii in domeniul sanatatii publice, condamna obligativitatea de purtare a castii pe care vor sa o instituie autoritatile si subliniaza ca nu blindarea biciclistilor urbani cu echipamente de protectie este solutia pentru a reduce rata de accident. Este o intreaga literatura de specialitate pe tema asta, complet necunoscuta in Romania, unde isi da lumea cu parerea dupa ureche… Radu Mititean – presedinte – Federatia Biciclistilor din Romania (FBR).
    PS Eu personal, ca vechi biciclist, dar si ca salvamontist si medic (care a si lucrat in serviciul de urgente, unde se aduceau accidentele grave de circulatie), nu am purtat si nu cred ca voi purta casca cand circul cu bicicleta in oras (si o fac aproape zilnic, cam 10 km, intr-un oras mare si aglomerat), si nici in excursii de sosea sau de drum de tara / forestier/ de caruta, desi sunt un om foarte prudent. Ii incurajez insa pe copii, pe incepatori si pe cei care circula in stil sportiv / angajat sa o poarte. In oras in special din cauza modului cum se circula in marile orase ale Romaniei la ora actuala…

  7. Pingback: Căşti de protecţie. Hot or not? | TOTB.ro - Think Outside the Box

  8. Pingback: Studenţii de la MIT au inventat un automat pentru căşti de bicicletă | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply