Cum m-am lăsat de fumat

29

“Asta e a 4-a zi de când stă acolo, pe un colț de birou, cu frunzele alea uscate împăturite lasciv, zici că sunt bucăți de carne macră într-o șaorma sau crispy strips. Altfel, sunt bombardat numai cu mesaje de încurajare de la prieteni: ‘Când o să te îmbeți prima oară în Control, o să tragi din țigară ca un pușcăriaș, îi fumezi și filtrul, tragi din el până-l carbonizezi. O să te arzi la degete în plm’. Aseară am mâncat 6 banane (mici)”. Am scris asta pe Facebook după ce m-am lăsat de fumat, fix acum două luni. Ispita era ultima ţigară. Fumatul redevenea seducător după ce, cu puţin timp în urmă, aproape că mă făcea să vomit. Am fumat 15 ani, până la vârsta de 30, şi nu-mi puteam imagina viaţa fără ţigări. Erau ca aerul sau apa.

Text şi ilustraţie: Ionuţ Dulămiţă

Am fumat prima oară la ţară, în spatele şcolii din sat. O noapte de iarnă, o lumină difuză, euforie, teamă. Pieptul încordat, muşchii abdomenului contractaţi, endorfine, un sentiment pervers al rebeliunii care anunţa o lume nouă, cu plăceri interzise. Totul era excitant atunci. Fetele, băieţii, pufăitul lor languros la colţuri de bloc, palmatul Săniuţei, fragilitatea normelor sociale, invincibilitatea şi imprevizibilul adolescenţei. Mi s-a făcut rău când am tras primul fum în piept. Era un Winchester, o ţigară tare, cu miros strident şi gust de algocalmin. Fumam rar la început, iar ameţelea şi greaţa au persistat câteva luni. M-am încăpăţânat însă să trag mai departe, să îndur, să nu fiu un marginal al cool-ului. Simţeam cum mi se întăreşte pieptul, cum devin bărbat. În liceu mergeam la “colţul fumătorilor”, un loc retras, cu două tomberoane, unde fumatul anula diferenţele de clasă, falia dintre elevi buni şi elevi răi, dintre cuminţei şi golănaşi.

În facultate, fumatul n-a mai fost aşa exotic. Eram la începutul vieţii adulte, aşa că beneficiam de mai multă toleranţă din partea autorităţii. Inclusiv a maică-mii, căreia i-am spus de la 18 ani că fumez şi de-atunci nu mi-a impus nicio limită. De-atunci, fumatul n-a mai fost un act rebel şi de integrare într-o categorie specială, a început să umple un gol. Un gol al jenei, al ruşinii. În toţi anii facultăţii m-am simţit stingher când ieşeam în club, chiar dacă eram înconjurat de prieteni. Şi fumam mult ca să-mi ascund stângăcia socială. Îmi ţineam mâinile ocupate, altfel ar fi căzut ca bolovanii şi m-ar fi tras spre podea. Fumam ca să nu arăt ridicol stând stană în mijlocul unei mulţimi în frenetică mişcare, paralizat în faţa unor manifestări incomod de extrovertite ca dansul sau flirtul. Fumam şi beam încontinuu, rezemat de perete, cu o privire misterioasă, pozând autosuficienţa şi zâmbind ironic, pişat pe mine de frică pe dinăuntru.

Alcoolul şi tutunul au fost ustensile indispensabile în funcţionarea mea socială şi în jocul seducţiei. Dar şi acte pur hedoniste. O vreme, fumatul m-a făcut să mă simt superior. Îmi ziceam că nefumătorii nu cunosc plăcerea. Cum ţi se umflă pieptul de fum şi te gâdilă ca atunci când te îndrăgosteşti. Cum îl exalezi cu senzualitatea unui sărut. Cum îţi alunecă ţigara între degete cu voluptate controlată. Cum ţi se umezeşte filtrul între buze. Cum îţi întărâtă anxietatea, care îţi excită vigilenţa. Şi nu e de mirare, aveam să citesc recent că o doză mică de nicotină acţionează mult mai rapid decât heroina injectată direct în venă şi că substanţa dispare din organism cam după o oră jumate de la ultima ţigară. Aşa se explică de ce mulţi fumează cam 20 de ţigări pe zi. Dacă un shot de heroină echivalează cu 100 de orgasme simultane, ţigara e un orgasm continuu.

Asta până când, ca la orice drog, apare toleranţa, obişnuinţa care reduce din plăcere. La mine a început să apară după ce am intrat în câmpul muncii. La job, ţigara înseamnă procrastinare, socializare, stress management. Fumăm când suntem stresaţi şi nervoşi, ne calmează şi în acelaşi timp ne mobilizează. Fumatul ne dă şi iluzia creativităţii. Viaţa e plictisitoare, e rutină, fumezi, lucrezi, fumezi, ajungi la două pachete pe zi. De când am început să lucrez, fumam şi acasă (înainte doar în oraş) şi excesiv de când am început să lucrez de-acasă. Într-o vreme chiar ajunsesem la două pachete pe zi, după care am redus la unul şi jumătate.

Acum două luni şi-un pic, când mă trezeam dimineaţa, primul gând era că rămăsesem fără ţigări. Apăreau disconfortul dat de o nevoie care se cerea satisfăcută imediat şi frustrarea că n-avea să fie satisfăcută decât după un drum la magazin. Sevrajul. Senzaţia de nesiguranţă şi de gol interior. Ajunsesem să nu-mi mai cumpăr ţigări intenţionat cu o seară înainte, gândindu-mă că a doua zi o să le amân cât mai mult ca să scap de starea de rău. Tuşeam până la greaţă. Îmi venea să vomit. Mă duceam la baie şi-mi forţam stomacul să dea afară, dar nu făceam decât să scuip. Aprindeam o ţigară, trăgeam câteva fumuri, mi se făcea rău şi o stingeam. N-o iroseam, o lăsam aşa stinsă în scrumieră până trecea greaţa şi o reaprindeam. Când nu aveam țigări dimineața, lăsam cafeaua să se facă şi mergeam la magazin. Cumpăram o pâine și un pachet de țigări.

Mă simțeam în siguranță cu cafeaua și cu pachetul plin alături. Când îmi rămânea o singură ţigară, nu aşteptam s-o fumez şi apoi să cobor după altele, coboram înainte s-o fumez. Trebuia să ştiu că am un pachet plin lângă mine. Când mă strângea stomacul de foame, îmi aprindeam o ţigară. Anxietatea de la cafea și țigări mă ajuta să-mi termin treaba mai repede. Mâncarea mi-ar fi tăiat din alertă și timp. Cedam pe la 2-3 după-amiaza și atunci mâncam mezeluri cu multă pâine. Aşa m-am ales cu un stomac şubred, pe care nu l-am dus încă la analize. Suspectez o gastrită şi o bilă leneşă. Asta, laolaltă cu faptul că nişte prieteni se lăsaseră recent şi cu incidenţa mare de cancer din familia mea, o veche frică de moarte materializată acum în ceva foarte concret precum 15 ani de fumat, m-au făcut să mă decid pentru prima oară să renunţ la ţigări. Eram la finalul unei răceli, încă mă durea gâtul şi mi s-a părut un moment propice. Mai aveam o ţigară, pe care am lasat-o într-un colţ de birou pentru orice eventualitate. Pentru prima oară, n-am mai coborât să-mi fac plinul, căutam o altfel de siguranţă.

Prima zi, 10 noiembrie, a fost cea mai uşoară. Aveam de la un prieten o folie de Zyban, un medicament despre care mi-a zis că reduce pofta de fumat şi dă euforia amfetaminelor pentru a compensa plăcerea oferită de ţigări. Am început să iau o tabletă pe zi. A doua zi au apărut somnolenţa şi o irascibilitate greu perceptibilă. Aveam impresia că sunt uşor drogat sau ameţit de la răceală şi simţeam un gol. “Nu am mai fumat de 36 de ore”, scriam pe Facebook. “E ca un film în care John Voight joacă şah cu Charles Bronson. Sau ca dezbaterea Iohannis-Ponta”. Totul era sec, se instalase o pace profundă în organism, dar ceva acolo mă sâcâia.

A treia zi, am început să fiu agitat. Capul şi stomacul îmi erau grele, îmi venea să mă urc pe pereţi şi să fumez tavanul sau să sparg tot prin casă. Prezenţa oamenilor mă irita, erau inutili şi totul era gri. Era ca o gripă amestecată cu depresie, nu mai găseam niciun un sens în nimic din ce făceam. Când rememoram însă gustul ţigărilor, mi se făcea greaţă. Plus că se instalase o distanţă bizară între mine şi ele. A patra zi am început să mă uit cu jind la ţigara de pe colţul biroului. În loc s-o fumez, am preferat să-mi exprim pofta pe Facebook. Îmi asumam aşa un angajament şi faţă de restul, iar asta mă obliga să nu dau înapoi, să nu mă fac de ruşine.

A cincea zi am ieşit prima oară într-un loc în care se fumează intens, mai exact în clubul Control din Bucureşti, unde am şi băut prima oară alcool de când m-am lăsat de fumat. A fost cea mai grea şi mai bizară experienţă. Berea avea un gust ciudat fără ţigări, parcă era fără alcool, şi o beam mai repede ca de obicei. Fumul de ţigară din jur mă sufoca masiv, deşi nu cu mult timp în urmă îl respiram ca pe oxigen. Gesturile fumătorilor care-şi ţineau ţigările între degete mi se păreau însă erotice, luminate senzual, păreau trase printr-un filtru de Instagram. Eram distanţat de ele, îmi păreau străine, exotice, deci cu atât mai fascinante. Dar tocmai distanţa aia ciudată instalată rapid între mine şi fumat, împreună cu gândul că dacă o să mă reapuc, o să mă consider slab şi o să-mi scadă self-esteem-ul, m-au determinat să nu-mi aprind o ţigară.

În primele două săptămâni, am avut o senzaţie maladivă puternică, ca şi cum ar fi pătruns în mine un virus, unul care dă indigestie la stomac şi creier. La început am crezut că era de la pastile, la care am renunţat după primele trei zile. Aveam să aflu mai încolo că îşi fac efectul abia după o vreme. În perioada asta, pofta s-a amestecat cu greaţa, la fel de intense. Simţeam un mare deficit, la nivel fizic, nu psihic, ca şi cum nu s-ar mai fi secretat o substanţă vitală. Eram slăbit, ca după o operaţie, trăind deznădejdea care apare când eşti supus unei diete alimentare. „N-am mai fumat de 10 zile”, scriam pe Facebook. “Am impresia că-mi lipsește un organ, dar îmi place să cred că l-am donat pentru un bine mai mare”. Apărea des un entuziasm al plăcerii, dat de ideea fumatului, mamă ce tare, acum o să-mi aprind o ţigară şi o să fie atât de bine, care se lovea apoi de perete şi era înlocuit de frustrare cand îmi aminteam că mi-am luat un angajament. Nu-mi place nerespectarea angajamentelor, mă face să mă simt vinovat şi inutil.

După o lună, lucrurile au început să se aşeze. Mâncam multe fructe, mai ales portocale şi mandarine. Gustul chiar se amplifică dacă renunţi la ţigări, iar cel de citrice îmi place cel mai mult. Portocala lasă şi aroma aia plăcută pe degete, care îmi miros frumos tot timpul, la fel şi respiraţia. Fumatul îmi pare acum ceva murdar, mă trimite la măsele stricate. Am început să gătesc mai des şi să mănânc mai mult şi mai divers, uneori compulsiv şi hulpav. Aş încerca toate condimentele şi combinaţiile de carne şi legume. M-am îngrăşat 6 kg şi m-au durut de multe ori burta şi stomacul. Mâncarea a avut probabil un gol mare de umplut în lipsa ţigărilor.

Recent m-am stabilizat şi am început să scad în greutate. Cel mai mare câştig e că mănânc dimineaţa şi că organismul îmi cere asta, nu ţigări şi cafea. La cafea nu am renunţat, beau multă, ca înainte, dar nu-mi mai stârneşte pofta de fumat. În plus, a dispărut cam 80% din anxietate. Cu toate astea, încă mă concentrez greu fără ţigări atunci când lucrez, nu mai am nicio plăcere pe care să mă bazez când procrastinez, în afară de mâncare. În astfel de momente, lipsa fumatului îmi mai dă mici căderi de tensiune şi poftă scăzută de viaţă, resimt deficitul chimic şi ameţeala.

Dacă acasă totul e sub control, locurile în care se bea şi se fumează rămân cele mai periculoase. E frustrant când beau. Pe lângă faptul că am o poftă mare să fumez, beţia vine mai rapid şi am ajuns să-mi iau blackout-uri, ceea ce nu mi s-a întâmplat până acum. Deşi mi-e greu să cred că ăsta ar fi motivul, un prieten care s-a lăsat şi el de fumat mi-a spus că a păţit la fel. Nu mă mai distrez când ies în cluburi, mă simt depersonalizat, am senzaţia de alien, de jenă, de lipsă. Mă simt vulnerabil ca după un accident. A apărut din nou stânjeneala din facultate. Dar când apare pofta, pur şi simplu stau şi îndur, aştept să dispară. Acum am ajuns să mă simt superior că nu fumez şi mă simt mai puternic în faţa fumătorilor dacă nu-mi aprind o ţigară.

Ce mi se pare ciudat e că am renunţat prea uşor la o mare parte din viaţa mea. O dependenţă de 15 ani s-a încheiat cam sec. Alţii reduc ţigările treptat, trec pe electronice cu nicotină, apoi fără nicotină, mai fură câte-un pic de plăcere, din drog şi din gesturi, până se lasă de tot. La mine, plăcerea, viciile nu au moderaţie. Nu sunt ca mama, care fumează 4-5 ţigări pe zi. Ori fumez intens, ori mă las de tot, brusc. Oamenii au creierul şi sistemul de recompensă diferite. N-am citit nici mult recomandata carte a lui Allen Carr. N-am nevoie să-mi desconstruiască nimeni fumatul, pot s-o fac şi singur şi mă simt mai împlinit aşa. Câteodată uit că am fumat vreodată, alteori aş fuma o bucată de parchet, tastatura laptopului, filtrul de cafea şi 10 ţigări într-un minut. Unii spun că sevrajul dispare după vreo trei luni. Alţii că creierul îşi va aştepta următoarea doză până la sfârşitul vieţii. Ideea e să nu-i dai importanţă. Mănâncă o portocală.

O altă experienţă subiectivă a renunţării la ţigări puteţi citi aici:

Cum mă tot las de fumat (I)


29 de comentarii

    • Captain Planet on

      Mulţumesc, o voi citi. Nu era aroganţă pură, mai mult o automotivare pentru a face lucrurile singur, stau cam prost la capitolul ăsta 🙂

  1. Felicitari ! Trec exact prin ce treci tu, de 2 luni nu am mai fumat tutun. Bine,fumam doar de 6 ani. Foarte precis intinerariul dependentului de nicotina.Totul tine de o vointa puternica.

  2. Felicitari! Eu m-am lasat de 5 ani, fumasem 6-7 ani (de la 14 ani). Am luat decizia brusc, fara vreun motiv anume si m-am lasat fara vreun ajutor, concluzia mea a fost ca singurul lucru cu adevarat dificil este sa sari bariera mentala care iti zice ca e foarte greu sa te lasi. De atunci am trecut prin multe inspite si dorinte de revenire dar am gasit intotdeauna folositor sa imi amintes ca sunt mai puternic decat o planta studpida, moarta si uscata, rulata intr-o hartie. Curaj, o sa devina din ce in ce mai usor sa te abti.

    Imi amintesc inca un lucru dificil…sa gasesc ceva de facut cu mainile. Cred ca luni bune de zile cand ieseam pe undeva ma simteam stingher ca aveam mainile “goale”, luam cate o hartiuta si o impatuream, o rupeam, bateam ritmuri cu degetele. Nu e panica, treptat se invata si mimica mainilor ne-fumatoare.

    Mie renuntarea la fumat mi-a schimbat viata, in bine, acum mananc mai sanatos, fac sport, mi-am cunoscut si jumatatea intre timp, e ne-fumatoare si probabil nu mi-ar fi tolerat viciul. Iti urez si tie asemenea succese, corelate sau nu cu aceasta decizie.

    • Captain Planet on

      Multumesc! Mie, în mod ciudat, nu-mi lipsesc gesturile, deși îmi plăceau mult, decât atunci când sunt într-o mulţime, ceea ce mă face să mă simt anxios. Resimt lipsa pur și simplu chimic, dar mă bucur să aud că poate trece atât de multă vreme fără recidivă 🙂

  3. Vointa ta arata ca ai toate sansele sa mai castigi si cele 20 de procente referitoare la increderea in propria persoana! Iti doresc sa descoperi cat mai multe din lucrurile de care acest viciu te-a privat! Multa vointa si numai bine!:)

  4. bravo, eu am reusit sa ma las 3 luni in primavara, dar luat-o de la capat, acum incerc din nou si sper sa reusesc definitiv, desi mi-e frica de starile de sevraj….am avut cateva episoade nasoale.multa putere! iar eu voi manca muuuulte portocale

  5. Felicitari! Am fumat 7 ani, m-am lasat de 10. Primii ani dupa ce m-am lasat mai pufaiam asa, cam la o luna cate una cu prietenii. Desigur “nu trageam in piept” si incercam pe cat se poate sa ironizez tigara spunandu-i: trag din tine cat vreau eu, cum vreau eu si cand vreau eu; asa ca aprindeam luleaua si dupa trei fumuri strambam scarbit din nas si o stingeam in fata prietenilor mei: “cum dracu’ fumati porcariile astea?”. Apoi, dupa doi-trei ani am inceput sa detest gustul si am inteles ca ma lasasem cu adevarat de tigari. Pentru cei ce vor sa se lase le recomand sa nu se gandeasca niciodata ca nu vor mai fuma in veci, ci sa mearga pe ideea ca viata e lunga si ca ai timp sa le faci pe toate, iar daca la 50 de ani o sa stai sa tragi la pipa atunci o sa fie decizia ta, momentan alte lucruri au facut sa te apuci de fumat: anturaj, curiozitate, prietena, prietenul, prostia, tineretea etc. Sa aveti incredere in voi ca detineti controlul, chiar il detineti, nu va obliga nimeni sa fumati, asa ca nu fumati decat cand vreti. Felicitari celor ce au reusit sa fie mai presus de acest viciu!

  6. Felicitari si din partea mea :),nu sunt fumatoare dar de mic copil avand probleme cu respiratia,picaturile de nas in ultimii 15 ani au fost sprijinul meu pentru o respiratie normala, zi si noapte,folosind o sticluta la 5-7 zile.
    Am reusit sa renunt pentru un an de zile cu ajutorul unui medic, pana am racit si nu am mai putut respira. Cred ca sevrajul este la fel de insuportabil in ambele cazuri, atat cu picaturile cat si cu tigara.
    Din data de 16 dec.2014 am decis sa nu le mai folosesc,iar in primele zile a trebuit sa controlez constient cand sa expir sa inspir pe gura in timp ce mancam. Am iesit de cateva ori in localuri iar faptul ca altii fumau in jur a fost si mai greu de suportat. Inca rezist cu sticluta langa mine si sper sa reusesc sa ma abtin in continuare pentru ca de respirat nu pot sa respir normal.
    Multa bafta celor care au vointa sa se lase de orice viciu :).

  7. Felicitari! Si eu am fumat vreo 12 ani si am reusit sa ma las de 4. Nu am reusit sa ma las din prima ci dupa mai multe tentative (cred ca vreo 5 6), care de obicei nu tineau mai mult de 2 3 saptamani. La ultimile 2 incercari ajunsesem la 2 luni. Am citit si cartea lui Allen Carr si m-a facut sa ma simt special ca ma reapuc de fumat dupa ce o citesc tinand cont ca eram intre cei 5-10 % care mai fac asta (conform autorului).
    Pana la urma mi-am dat seama ca este un exercitiu de vointa si de acceptare in acelasi timp. Vointa sa treci de dependenta fizica in primele saptamani si de acceptare ca vei fi un fumator toata viata ta (dependedata psihica). Imi este pofta sa fumez o tigara si acum dupa 4 ani, ce-i drept nu asa de des ca atunci cand m-am lasat. Dar stiu ca pofta asta trece in cateva minute sau poate ore (depinde de locul in care ma aflu) si ma voi simti din nou bine. Si da am avut blackout-uri de la alcool cam de fiecare data cand am sarit calul, pentru ca in lipsa fumatului si consumi mai mult.
    Totusi in cazul meu a functionat faptul ca suma “viciilor” ramane constanta si am inlocuit fumatul cu sportul(alergare, triatlon). Este un schimb in favoarea mea si care mi-a dat sansa sa imi schimb viata, sa cunosc oameni deosebit de puternici si sa experimentez emotii deosebite in diverse colturi ale lumii. Nu as renunta acum la toate astea pentru o tigara.

  8. Felicitari. Daca e sa ma las de fumat (si o s-o fac in curand) o sa vin aici ca sa-ti intind o mana, nu ca sa ajut si nici sa te trag in jos 🙂 dar o sa am nevoie sa ma ajuti sa ies din furnalul nicotinei… Iti doresc multa sanatate !

  9. am peste 2 luni si am realizat ca atunci cand te lasi de fumat nu te opresti din a face ceva (a fuma),ci incepi sa faci altceva, incepi sa alegi sa nu fumezi, si e greu si acum sunt tentatii peste tot

  10. Pe mine ma facusi sa imi aprind o tigare pe balcon, hai langa mine, fumam o tigare, bem o bere,ca ma plictisesc 🙂 .Eu cred ca unele vicii ajuta, iar sanatatea oricum se distruge mai mult din alte lucruri, ca orice in viata insa, nu e bine sa exagerezi, eu cred ca 10 tigari pe zi nu au omorat pe nimeni pana acum.

  11. ,,Nu mă mai distrez când ies în cluburi, mă simt depersonalizat, am senzaţia de alien, de jenă, de lipsă.” – sa vezi cum e cand o sa te lasi si de baut . 🙂

  12. Stimate domn autor,

    Atât timp cât te lași de fumat de frica avertismentelor de pe pachet o să mai resimți acea nevoie foarte mult, din când în când până la sfârșitul vieții. Eu am fumat 25 de ani 3 pachete pe zi, m-am lăsat 5 ani, fără nici-un discomfort – fără alcool, cafea și ”alte vicii” – și m-am reapucat ca la început: mi-a dat un coleg o țigară ”hai bă, că nu mori de la una”. Dacă vrei să scapi cu adevărat ușor ai nevoie de una din următoarele:
    1) un necaz uriaș, cum ar fi – te părăsește nevasta, pierzi totul în viață, etc. și țigara ți se pare un nonsens, pentru că viața ta nu mai are sens (așa m-am lăsat eu 5 ani de zile)
    2) suferi un accident și ai amnezie : pur și simplu nu știi că ai fost fumător, iar sevrajul acela teribil este de fapt o senzație de foame. Bagi mâna în frigider și mănânci ca nebunul.

    Altfel, țigara te va bântui toată viața. Și, ține minte: singurul lucrul folositor din abandonarea fumatului este recâștigarea vieții sexuale. Pentru că:

    Toată lumea moare în cele din urmă, iar cancerul pulmonar nu este singurul cancer din lume…

    Mult succes în continuare și rezistă tentației!

  13. Am parcurs cu maxima curiozitate confesiunea referitoare la lasatul de fumat; eu am lasat fumatul de 12 luni si (inca) sint momente cand dorinta de a fuma este intensa. Dependenta psihologica este “lupta” pe care trebuie s o ducem din mom renuntarii la tigarete. Am cunoscut o femeie care spunea ca, desi a lasat fumatul de aprox 20 (douazeci ) ani are inca momente cand cauta din priviri un “chistoc aruncat pe strada cu scopul de a l fuma”…Beneficiile renuntarii la fumat sint nepretuite: starea de sanatate superior imbunatatita, respiratia proaspata, dintii curati, parul si hainele mirosind a curat….iar ego ul profund satisfacut ca in lupta cu tutunul corpul si mintea sint invingatorii.

  14. Mie imi place sa fumez. Oh. Tare tare mult. Dar am zis candva ca daca sunt impins sa fac analize si iese pisica moarta e gata cu fumatul. Asta a fost demult. Acum in prezent un prieten isi face analize…sange, plamani, ecografie. Dar de ce n.as face si eu analize ?….hop si eu ecografie, sange si alte alea. Ce m.am gandit? Bai daca tot sunt pe val cu analizele ia sa vad si de domnii plamani. Ajung la spital, ma pune sa suflu in nu stiu ce teava din carton, sa.mi iasa ochii ca la Oachi. Aia zice….”in parametri”. Bun. Fac raza la plamani….hopa….ceva decolorari pe film. Ma gandesc….clor n.am incercat, sano defel. Iau plansa si ma duc la doc de familie. Se uita cand la mine cand la plansa si ma intreaba…” mai fumezi?” …eu…”da , se poate?”, „Apa la plamani, bronsita acuta ” raspunsul doctorei…..restul e istorie. De atunci n.am mai pus tigara in gura. Doar am zis eu ca daca e vreo problema medicala ma las de nici nu ma uit in spate. Eu mi.am zis asa….granita dintre viata si moarte e o singura tigara. Nu fumez…traiesc, trag o tigara….aia e. Succes si voua

    Reply

  15. Si eu sunt racita acum. am dureri de gat si stau sa ma gandesc ca asta e momentul sa ma las. Dar e greu. Ma gandesc ca asa as fuma o tigara, ce mai fac cand plec la drum lung, sau stau acasa. beau cafeaua?

  16. Sa renunti la fumat este foarte greu daca nu esti motivat sa o faci….iar daca esti suficient de motivat totul se simplifica. bineinteles ambitia are rolul ei.succes la toata lumea ( nefumator de 3 saptamani )

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger