Cum îți dai seama că ai întîlnit un psihopat

 Psihopații sînt greu de detectat de către oamenii obișnuiți, așa-numiții empați, în primul rînd pentru că unui empat îi vine greu să-și imagineze mintea unuia lipsit de emoțiile obișnuite. Dar există două semne clare, două ingrediente care fac un psihopat.

Cînd cele două trăsături se găsesc la aceeași persoană, știm că e vorba de un psihopat.

Prima ar fi ceva ce s-ar putea traduce aproximativ ca dominanță prin lipsa de frică. Aceasta înseamnă că un psihopat nu are experiența anxietății și nu-i e frică de nimeni și nimic.

Departe de a părea ciudați la prima vedere, psihopații sînt curajoși și fermecători și nu le pasă de ce cred oamenii despre ei decît dacă au nevoie să manipuleze o anumită percepție asupra lor.

Această lipsă de frică nu e o nevroză și nu e nebunie, psihopații se descurcă destul de bine să se integreze social. Există și un element de eroism în această trăsătură a psihopaților. Aceștia se pot băga mai ușor în situații de risc, să oprească o bătaie în public de exemplu.

Ca o consecință a lipsei de anxietate, psihopații pot ajunge la succese în anumite domenii.

A doua trăsătură a psihopaților (și esențială, ca și prima; una fără alta nu descriu un psihopat) e impulsivitatea egoistă. Dacă un psihopat vrea să facă un lucru, se duce și îl face, fără teamă. Psihopații riscă mereu, fără să-i intereseze consecințele. Ei sînt foarte manipulativi și se angajează în nenumărate situații de sexualitate promiscuă; cu aceeași ușurință ar putea comite crime și infracțiuni dar nu toți o fac, probabil pentru că pedepsele ar fi disproporționat de mari în raport cu cîștigul. Psihopații îi învinovățesc automat pe alții pentru greșelile lor, ceea ce înseamnă că nu învață niciodată din experiență.

Cercetările arată că acest tip de comportament, impusivitatea egoistă, își are vîrful în adolescență, la toată lumea (de aici și o paralelă interesantă între perioada adolescenței și psihopatie) dar se atenuează cu vîrsta. La psihopați prea puțin, și de aici și depresiile acestora și dorința de sinucidere a unora dintre ei – obstacolele din calea împlinirii impulsurilor li se par prea greu de suportat și nedrepte, ca niște afronturi personale.

Psihopații nu sînt esențial diferiți de noi ci doar prin gradul în care aceste trăsături (prezente la oricine) sînt accentuate. Unii psihopați reușesc să mențină o balanță dar altora tocmai înverșunarea cu care își urmăresc dorințele le strică viața.