Cel mai mare “truc” al bufniţelor: îşi răsucesc capul într-un cerc aproape complet, fără să îşi rupă gâtul; dar cum pot face asta? Întrebarea a stat pe buzele oamenilor de ştiinţă, care au tot cercetat până au descoperit care anume este secretul.
Dacă oamenii ar încerca să facă ceea ce fac bufniţele, ar rămâne rapid fără fluxul de sânge care merge la creier şi consecinţele nu ar fi tocmai de dorit. Însă bufniţele, spun oamenii de ştiinţă, au un sistem osos şi unul vascular foarte inteligente, în special în regiunea gât – cap. Modul în care cele două sisteme sunt construite protejează vasele de sânge şi menţine circulaţia sângelui constantă către creier, chiar şi atunci când capul bufniţei este învârtit la 270 de grade. „Bufniţele au găsit mai multe soluţii care să le permită această extraordinată mobilitate şi, datorită lor, nu vedem bufniţe căzute prin pădure, cu atacuri cerebrale”, explică Philippe Gailloud, de la Johns Hopkins University School of Medicine.
Bufniţele care vânează noaptea sunt nevoite să îşi întoarcă în acest fel capul pentru că ochii lor au o poziţie fixă pe craniu, astfel că, pentru a-şi schimba perspectiva şi a vedea în jur, trebuie să apeleze la rotaţie. Gâtul lor are un număr de oase dublu faţă de gâtul uman. Însă modul în care pasărea reuşeşte să îşi controleze fluxul de sânge oxigenat către creier este secretul din spatele mişcării de rotaţie. Ajutat de ilustratorul Fabian de Kok-Mercado, Gailloud a folosit mai multe tehnici de disecţie şi imaginative pentru a arăta poziţionarea arterelor principale în zona gâtului şi faţă de coloana vertebrală. Această poziţionare nu este specifică bufniţelor, ci se întâlneşte şi la alte păsări. Ceea ce este, se pare, unic la bufniţe este spaţiul în plus rezervat pentru vasele de sânge aflate de-a lungul oaselor gâtului.
La oameni, spaţiul acesta este destul de mic, îndeajuns cât să permită trecerea arterelor. La bufniţe, acest „canal” este de zece ori mai mare şi plin cu aer, explică Gailloud. În plus, între arterele principale, bufniţele au mai multe vase care permit sângelui să găsească „drumuri” alternative dacă una din rutele principale de transport al sângelui se închide în timpul rotaţiei gâtului. Şi, la baza craniului, bufniţele mai au şi un segment destul de spaţios, în carotidă, care se poate dilata şi umple cu sânge, exact ca un rezervor. „Credeam că ştim tot ce era de ştiu despre bufniţe, dar se pare că nu este aşa”, conchid oamenii de ştiinţă. Studiul despre abilitatea bufniţelor de a-şi roti capul a câştigat şi locul I la capitolul grafică în cadrul concursului International Science & Engineering Visualization Challenge, ediţia 2012, competiţie sponsorizată şi de revista Science şi US National Science Foundation.
Sursa: BBC
Foto: Birdsflight.com