Cum faci un polițist să se întrebe ”Ce e arta?” și un artist să-și pălmuiască spectatorul. Cazul Voina

11

”Tu ce ești, artist sau activist?” îl întreabă un tip pe altul, undeva la etajul al doilea din Casa Poporului, acolo unde într-o hiperpăzită aripă a Muzeului de Artă Contemporană (MNAC), lumea s-a strâns să-i vadă pe doi dintre anarhiștii grupului Voina. Ce am învățat după o săptămână petrecută prin București cu Alex Pultser-Sarno și Yana Sarna, la montat bannere prin ”zonele erogene” ale Bucureștiului, ar fi că, în plină revendicare a străzilor de către oameni, și artiștii și activitiștii sunt cel mai bun test al realității: reacțiile jandarmilor, polițiștilor și undercoverilor din toate piețele lumii față de manifestările-mutant de artă/activism  sunt cea mai bună radiografie a lumii în care trăim.

 

 

de Andra Matzal

 

Ei sunt cei care îi fac pe agenții ruși să-i răpească pe cei care aleargă prin trafic cu găleți albastre în cap, protestând împotriva coloanelor oficiale. Pe polițiștii sub acoperire din fața Universității să vorbească-n guler, proclamând că libertatea din Zurich nu e totuna cu cea din București. Și pe femeile de serviciu de la MNAC  să strângă din proprie inițiativă cuvioasă bannerele cu Orgia din Muzeul de Biologie pe care Voina a pus-o la cale în Moscova. Și tot ei sunt cei care, la un festival despre drepturile omului, își fac publicul să aibă dileme morale, pe care le rezolvă ”bărbătește,” printr-o palmă peste față, cu public.

”Avem civili printre noi!” e, fără îndoială, unul dintre hiturile sloganistice ale protestelor din ultimele luni și din ce în ce mai multe voci ajung să intoneze, explicit sau nu, ”România, stat polițienesc!”. În plină atmosferă paranoidă, în care din ce în ce mai mulți cred că sunt urmăriți sau că au telefoanele ascultate, în care poliția încearcă să-i intimideze pe unii din manifestanți, ajung la București Alex Plutser-Sarno și Yana Sarna, doi artiști ruși din grupul radical Voina. Haloul lor media bântuia de la o vreme prin România, iar venirea lor a avut din start un aer conspirativ: vestea s-a răspândit viral, atât în rândurile fanilor & curioșilor, cât și în rândul ”organelor”. Soț și soție, Alex și Sarna merg prin multe orașe (imediat după București, Alex va pleca spre Japonia, iar Yana spre Estonia), unde testează cum stau de fapt lucrurile cu teoria drepturilor omului. Se folosesc de foarte puține resurse – un banner cu ”Voina Wanted”, un rucsac cu echipament multimedia și prezență de spirit, îndelung exersată prin happening-uri extreme. Alex, ”artist-șef pe media” al grupului și strategul Voina Wanted, se abate rar de la limba rusă și doar pentru indicații precise mai trece uneori la engleză. Yana e interfața de comunicare și cea care documentează în timp real acțiunile efemere. De asemenea, e vocea care scoate agenții de pază din sărite, cu întrebări despre artă și drepturile omului în cine știe ce sejur de hacking stradal.

 

Drumul de la artă la bătaie trece prin critică

 

Descinderea la București, în cadrul Festivalului de Documentare One World, s-a derulat după intriga unui film polițist improvizat, în care miza e, de fapt, să stabilești ce fel de crimă s-a comis. Primele afișări ale bannerului cu Oleg Vorotnikov în fața Tribunalului București i-a lăsat reci pe polițiștii rutinați plantați în intersecții, însă ieșirea lor din scenă s-a făcut prin cordoane de poliție mult mai groase, sub ochiul atent al agenților însărcinați cu urmărirea din umbră și printr-o controversă care a reușit să facă din artă un headline în presa mainstream românească. Sâmbătă seară, un tânăr (foto stânga) din publicul de la prezentarea Voina i-a acuzat de lașitate, pentru că-l poartă la proteste pe Kaspar, copilul lui Oleg Vorotnikov și al Nataliei Sokolov, pentru a intimida autoritățile. Răspunzând într-un cod care dă peste cap bunele maniere occidentale, vectorul unor inițiative care iau în discuție chiar drepturile omului, Alex Pultser-Sarno l-a chemat pe tânăr în fața sălii, unde l-a pălmuit pentru afront. Scandal mare, desigur, însă până la urmă, cu toată ironia aferentă, acesta a fost performance-ul Voina la București, pe care toți îl așteptau. E normal să duci copiii la proteste? E normal ca poliția să lovească oameni care au copii mici în brațe? E posibil ca artistul să-și lovească criticul în fața unui cinematograf plin, într-o pacifistă seară de sâmbătă? Cum se rezolvă conflictele? Întrebările abia încep să curgă, așa cum se întâmplă de fiecare dată când vreun membru Voina intra în acțiune, chiar dacă de cele mai multe ori lecția e greu de încasat.

 

Go West sau Go Voina?

 

Yana Sarna și Alex Pultser. Foto: Dripal

 

În fine, încă dinaintea acestui incident ce face istorie, organizatorilor li s-a sugerat să anuleze prezentarea acțiunilor Voina de la MNAC, bannerele au fost atent studiate la porțile de securitate ale muzeului, punând pe tavă întregul sens al hardcorismului prin care anarho-artiștii ruși au făcut să zbrânâie de-a lungul timpului câteva telefoane ale serviciilor secrete.  Miza Voina Wanted, atent construită de cei doi trimiși la București, cărora li s-au alăturat spontan voluntari din România, nu stă în evenimentele izolate, ci în mitologia pe care o generează intervenția lor la fața locului, alimentată de panicile, stereotipurile și abuzurile banalizate din fiecare context pe care îl minează. ”Din Voina poate face parte oricine,” spun cei doi, ”atâta vreme cât o persoană își asumă și participă la acțiunile noastre.” Jocurile deloc comode pe care le instaurează în spații publice provoacă, demască, ațâță. La vremuri de război, artă de război.

Pentru o țară în care un biet ponei roz cu svastică poate fi instrumentat ca armă în campanii electorale, în care arta de stradă se rezumă la graffitiuri timide sau flashmoburi unde jandarmii sunt mai numeroși decât participanții, o asemenea acțiune nu poate fi decât o lecție. ”Cine-i mai tare, frate? Banksy sau Voina?” dezbăteau câțiva artiști locali aflând de sosirea învăluită în mister a celor doi ruși. ”Voina, clar, pentru că fac lucrurile pe bune,” răspundeau cei mai mulți, confruntați cu alegerea dintre street-artistul iconic al Occidentului și modelul subversiv al Răsăritului. Zicând ”pe bune” se înțelege, desigur, nu doar adâncimea subteranelor sociale în care își bagă coada, ci și reacțiile stârnite de acțiunile lor: anarhia vine la pachet cu destabilizarea ordinii, cu bulversarea publicului și confuzia totală a forțelor de ordine, finalizată în arestări, răpiri, violențe și interogatorii.

 

”Reclamă” la” artă cu pușcăriași” în fața Senatului

 

Voina Wanted în fața Senatului. Foto: Dripal

 

Figura lui Vorotnikov a început să fluture pe străzile Bucureștiului într-un mod cât se poate de pașnic, undeva în fața Tribunalului de pe cheiul Dâmboviței – preludiul aparent benign al unei instigări exersate în multe capitale. Pasul doi s-a făcut strategic, cu aprobări și acte-n regulă, ba chiar, în premieră, cu ajutorul unui alpinist utilitar care a întins pe fațada MNAC imaginea Voina Wanted. În primă instanță, chiar începusem să mă-ntreb cum de s-au cumințit într-atât rușii, încât joacă sigur, fără să stârnească conștiințele din spatele uniformelor, fără să sune vreo alarmă. Mirarea s-a consumat însă în doar câteva ore, pentru că următoarea oprire a fost la doar o latură de Casa Poporului, unde mașinile cu geamuri fumurii, purtătorii de arme și liniștea atent supravegheată indicau scenografia unui obiectiv de siguranță națională. În câteva secunde, printr-o coordonare tacită, bannerul e întins în fața steagurilor de la Parlament ;  primul intrat în scenă e un jandarm vigilent, dar politicos, care face eforturi evidente să-nțeleagă despre ce dracu’ e vorba în povestea cu artistu’ după gratii. ”Păi e artist sau pușcăriaș? Și de ce aveți poza lui? Îi faceți reclamă?”. Mesajul ambiguu îl ia ca din oală, forțându-l să-și abandoneze rutina și să intre pe panta alunecoasă a artei, care se pare că a coborât din clădirea alăturată, din muzeu, drept în miezul realității. Și nu oriunde, ci într-un loc unde pentru aproape orice ai nevoie de autorizație. Iar pentru asta, nici nu e nevoie de vreo lege. Interogatoriul merge ca un joc de ping-pong, dar până la urmă deznodământul e pașnic, grație regulilor birocratice după care funcționează aparatele supravegherii. După ce jandarmul comunică prin stație că un grup suspect face lucruri suspecte în fața Senatului, salvatoare se dovedește o banală încălcare de protocol: alctineva e însărcinat cu sectorul de pază în care care s-a petrecut fapta, astfel încât din micul vid procedural plecăm la fel cum am venit.

 

Expediați de un undercover, pașapoarte confiscate

 

Încet, încet, vestea despre acțiunile Voina Wanted în București s-a răspândit pe toate canalele, nu doar prin rețelele sociale și viralitatea offline, printre simpatizanții actelor civice cu efect imediat, ci și prin canalele mai puțin vizibile ale forțelor de ordine. Expunerea bannerului pe fațada Facultății de Istorie l-a trezit din rondul zilnic pe un agent sub acoperire, care n-a întârziat să-și scoată din geaca de blugi legitimația și din bagajul argumentativ cele mai relevante verdicte despre libertățile civice, varianta românească: ”București nu e Zurich, iar eu nu vin la voi la Moscova să pun chestii de-astea pe pereți.” Expeditiv, a comunicat prin stație coordonatele, a mai dat câteva vorbe de duh și și-a văzut de drum.

 

Voina Wanted cu ”subtitrări” românești în fața MNAC. Foto: Dripal

 

Misiunea Voina nu avea cum să se îndrepte decât spre o zonă și mai minată, iar următorul punct de pe hartă a fost ”Cartoful” / ”Cartoshka”, cel mai bun reper din fața Ministerului de Interne. De data asta, lucrurile au început să semene din ce în ce mai mult cu ciocnirile în care grupul rus s-a specializat în cei șase ani de subversivități. Forțele de ordine din fața Ministerului nu mai au nici tact și nici diplomație, iar între timp au și fost informați din surse sigure că Bucureștiul este bântuit de doi ruși incomozi. ”Știm cine sunteți și ce veți face mâine,” spune unul dintre jandarmi, după ce colegii lui îi bruschează pe Alex și pe Yana. ”Tu ești Oleg? Tu ești Natalia?” întreabă el confuz, demonstrând live cum mitologia deformează datele istoriei, identitățile, firul logic. Cei încearcă să-i explice că s-a produs o confuzie și că cel din imagine este Oleg, un celebru artist rus, la fel ca Leondardo da Vinci, la vremea lui. ”Artă? Dar ce e arta? Pot înțelege multe lucruri, dar așa ceva nu,” recunoaște agentul într-o engleză stricat-ironică. Poate un afiș cu un pușcăriaș să fie o operă de artă? În cel mai bun caz, un anunț de dare în urmărire.

 

Voina Wanted la biroul Imigări

 

Soluția? Mersul la secție sau, și mai bine, la Oficiul Român pentru Imigrări (ORI). ”Trebuie să mergem la ORI, măcar pentru traducere. Nu reușim să ne-nțelegem unii cu alții,” transmite el prin stație, după ce le-a confiscat pașapoartele celor doi. Nu contează niciun argument despre libertate și nici tirada prin care cei doi își apără capodopera – ”This is my masterpiece,” insistă Alex, făcând o scurtă concesie de la limba rusă. Cei doi artiști sunt urcați în mașina de poliție și duși la Oficiul pentru Imigrări – scopul și durata vizitei lor trebuie atent investigate. ” Haideți să stăm puțin de vorbă,” îi întâmpină un oficial pe un ton zeflemitor, abil exersat. ”Despre orice, despre mine, despre voi, despre Europa și despre libertate.” Elanul falsei deschideri nu durează mult, intervin chestiuni mai pământene:  ”Prezentați vizele de intrare în țară.” Ca cetățeni ruși, trebuie să arate dovezile legale ale șederii lor zgomotoase la București. Surpriza vine însă odată cu inspectarea pașapoartelor, care nu sunt rusești, ci israeliene, ceea ce le garantează posibilitatea de intra în țară fără viză. Încă o dată, cei doi sunt lăsați să plece, atâta vreme cât instituțiile se blochează în propriile reguli. ”O zi bună și spectacol plăcut!” încheie agentul, în timp ce Alex și Yana se îndreaptă spre ieșire, ca în atâtea și-atâtea rânduri când a fost nevoiți să-și susțină cauza artistică în fața unor uniforme gradate.

 

Alertă: Anarhie pe pereții Casei Poporului

 

Evenimentul de prezentare Voina la MNAC. Foto: Vlad Petri

 

Luate separat, niciuna dintre acțiunile Voina Wanted nu pare să aibă vreun efect. Forța lor stă tocmai în construcția de serial care, cu fiecare episod în spațiul public, scoate la iveală unele dintre cele mai vulnerabile zone din armura socială și amplifică distanța dintre viața organică a străzilor, cu tot cu cetățenii lor, și structurile osificate ale instituțiilor. Îi întreb pe Alex și pe Yana dacă, dincolo de apele tulburate în fiecare oraș prin acțiunile lor, inițiativa Voina Wanted are vreun impact concret asupra artiștilor persecutați din Rusia, iar răspunsul vine fără ezitare: ”Da. Dacă taci atunci când ești abuzat, poliția te tratează ca pe un nimeni. Ești un anonim de care pot dispune oricum. Însă, cum din ce în ce mai multă lume află de toate aceste încălcări ale libertății, poliția devine mai atentă, fiind.”  Dacă în Cehia, de pildă, autoritățile locale s-au oferit să-i ajute pe Alex și pe Yana să expună cât mai vizibil mesajul Voina Wanted, în timpul celor două săptămâni petrecute la București s-au alertat destule forțe care să vegheze asupra ”liniștii publice”. În România, arta în spațiul public trebuie controlată, avizată și atent inspectată și, în dulcele stil autohton, oamenii au stat la cozi în fața MNAC, fiind atent percheziționați și scanați de agenți, pentru ca actul estetic să se consume în condiții regulamentare. Publicul a râs ori s-a oripilat văzând pe ecran cu ce se mănâncă, de fapt, Voina: pun copiii să bage mingea sub mașina poliției, pe care activiștii s-o răstoarne apoi, își îmbracă trimișii la supermarket în preoți și testează, prin furt, încrederea oarbă în însemnele funcției. La sfârșitul proiecției, scrie un spectator pe Facebook, ”am încercat să deschidem câteva uși pe partea stângă a scenei. Toate erau incuiate, mai puțin una care era doar blocată cu un obiect alb. Am deschis-o, iar acolo era un soi de debara cât să încapă un om. Pe jos era un material negru, iar pe perete, un tablou in culori vii, cu Ceaușescu și copii aducându-i flori. O femeie-cerber a strigat la noi să plecăm, că nu avem ce vedea acolo.”

 

Pălmuire publică. Ultima scenă din acțiunea Voina la București

 

În urma prezentării Voina de la MNAC, reacțiile nu au întârziat să apară, una dintre ele fiind o pagină de Facebook anonimă, neasumată, unde cineva mărturisește, la adăpostul virtualității, că acțiunile artiștilor ruși l-au enervat atât de tare, încât ar fi vrut să le dea celor doi un pumn în gură. Mostra asta de indignare n-a făcut însă decât să anticipeze incidentul prin care s-a încheiat epopeea Voina la București. Palma aplicată scurt de Alex Pultser celui care i-a acuzat pe activiștii ruși de lașitate a polarizat instantaneu părerile: ”Așa ceva nu e posibil într-o țară civilizată!”, ”Un bărbat care iese primul la înaintare trebuie să fie gata de confruntare!”, ”În numele organizatorilor, ne cerem scuze!” se striga în sală ca în timpul unui proces liber. Plutser nici măcar nu înțelege negocierea din fața lui, pentru că nimănui nu-i mai pasă de bariera lingvistică și nu-i traduce în rusă – violența de orice fel dezgroapă mereu zone tabu, iar unii fac din oglindirea acestui lucru o artă.

 

Foto main: Yana Sarna

 


11 comentarii

  1. mi se pare si normal ce au facut oamenii. voina e haituita de kgb in toata lumea, la mnac stateau securistii pachete la iesire, traim cu adevarat intr-un stat politienesc. iar legat de treaba cu palma, omu isi cerea cafteala, iar de la un grup de anarhisti rusi te cam astepti la asa ceva.

  2. Mda…..e ok sa ai coloana cind mergi cu copilul de 2 ani la manifestatii cu potential de violenta. Daca esti anarhist sau orice altceva, te bazezi pe tine, nu bagi copii, femei, batrini, etc la inaintare.

  3. Draga Andra Matzal, scopul artei nu ar trebui să fie educarea polițiștilor despre ce înseamnă arta sau prin articole extrem de lungi și partizane, ca să folosesc un termen preluat din limba rusă. Din filmele Voina nu reiese care sunt exact abuzurile poliției la adresa membrilor Voina, ci doar că ei caută cu lumânarea să provoace și intimideze inclusiv prin aducerea unui copil de 2 ani în acțiuni violente. Cred că nici un om înzestrat cu rațiune și autonomie de gândire nu își imaginează că un polițist, oricât de tâmpit, corupt, ticălos ar lovi un copil sau o persoană care poartă un copil. A fost o remarcă pertinentă a oricărui om de bun simț.

    Promovarea venirii Voina ca misterioasă, ”doi ruși incomozi” e cusută cu ață albă, o manipulare străvezie. Cei doi au afirmat că trăiesc în Vest și niciunul nu mai este în închisoare, deci …discutăm inutil.

    Denaturezi și ceea ce s-a întâmplat în sala MȚR. Nu a strigat nimeni scuze, cu exceptia lui Alex Solomon, ci s-a ”strigat” la Alexei Plutser-Sarno în limba engleză, astfel încât a priceput foarte bine mesajul. Alții au strigat la spectatorul pălmuit. Dacă ar fi fost un proces în sala MȚR, te asigur că A P-S pleca în cătușe ridicat de poliție, iar cei care vociferau ar fi fost evacuați imediat din sală.

    Ceea ce faci tu cu acest articol, pe langă faptul ca nu verifici niste date desi esti jurnalist si pretinzi că ”think outside the box”, este o manipulare, denaturare și chiar incitare la violență pe alocuri, lucru pe care l-as putea usor demonstra. De asemenea, ca jurnalist nu știi că nu ai voie, conform Codului Civil în vigoare, să reproduci imaginea unor persoane fără să le ceri acordul?! Ceea ce ai făcut tu încalcă legea, iar cei din aceste fotografii te pot oricând acționa în instanță. Cu ocazia asta vei putea măcar să vezi cum arată un proces adevărat, ca sa nu mai scrii aiureli data viitoare.

  4. Pingback: Artă Wanted: Voina după gratii, că acolo le e locul - cristianbandea.ro

  5. Pingback: Expați în România: Dilpomatul cultural care mută Cehia la București | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply