Cercetatorii de la Carnegie Institution for Science din SUA arata intr-un studiu recent ca aproape o treime din emisiile de dioxid de carbon asociate consumului de bunuri si servicii in multe tari industrializate europene sunt generate in afara granitelor lor, in special in statele mai putin industrializate.
Jumatate din emisiile de CO2 pentru care sunt responsabile tari precum Elvetia sunt generate in alta parte, mai ales in tari aflate in curs de dezvoltare, precum China, se arata pe site-ul institutiei. Americanii consuma 2,5 tone de CO2 per om, dar acestea sunt produse in alta parte. La europeni cifra depaseste patru tone pe cap de locuitor. Romania este responsabila pentru 22,1 milioane de tone de emisii generate in afara tarii pentru productia bunurilor pe care le importa.
„In loc sa ne uitam doar la cantitatea de emisii de dioxid de carbon generata in interiorul granitelor noastre, ne-am uitat si la cea generata in timpul procesului de productie a bunurilor pe care le consumam”, spune unul dintre autorii studiului, Ken Caldeira. El adauga ca o mare parte din bunurile despre care credem ca sunt produse fara a lasa amprente de CO2 sunt de fapt responsabile pentru emisii cu efect de sera considerabile.
Alaturi de colegul sau Steven Davis, Caldeira a folosit date din lumea comertului inregistrate in 2004 pentru a realiza un model global cu fluxul de produse in 57 de sectoare industriale si in 113 tari si regiuni. Atribuind emisii de dioxid de carbon productiei anumitor bunuri, cercetatorii au reusit sa calculeze emisiile „importate” si „exportate” de unele tari.
„Asa cum electricitatea folosita in casele noastre cauzeaza emisii de CO2 intr-o uzina care arde carbune in alta parte, am observat ca produsele importate de tarile dezvoltate din Europa de Vest, Japonia si SUA cauzeaza emisii considerabile in alte tari, cum ar fi China”, spune Steven Davis.
Peste o treime din emisiile de CO2 asociate bunurilor si serviciilor consumate in multe tari europene sunt generate in alta parte, au observat cercetatorii. In Elvetia, de exemplu, si in alte tari mici, emisiile generate peste hotare pentru produsele de import le depasesc pe cele din interiorul granitelor.
Mai departe, Marea Britanie importa bunuri responsabile pentru producerea a 250 de milioane de tone de dioxid de carbon in alta parte, ceea ce inseamna ca astfel de state isi subestimeaza impactul asupra mediului, scrie The Ecologist. Impact pe care ar trebui sa-l ia in calcul la viitoarele negocieri internationale, subliniaza cercetatorii americani.
Pentru a intari rezultatele studiului, Universitatea pentru Stiinta si Tehnologie din Norvegia a pus la dispozitie un site pe care poate fi calculata amprenta de dioxid carbon pentru diferite tari. Calculul automat indica o cifra de 30,9 milioane de tone de emisii de CO2 pentru exporturi si de 22,1 milioane pentru importuri in cazul Romaniei.
Harta de mai sus arata fluxul de emisii de dioxid de carbon regasite in schimburile de marfuri si servicii realizate intre marii importatori si exportatori ai planetei. Tarile importatoare sunt reprezentate in nuante de rosu, in timp ce statele exportatoare sunt colorate in albastru. Sagetile indica directia si magnitudinea fluxului, iar cifrele reprezinta megatone de dioxid de carbon emise. Sursa: Carnegie Institution for Science
Credit foto: Reuters
3 comentarii
geniale pozele astea facute de tot felul de afectati, in care vezi turnuri de racire din care iese abur si noi trebuie sa vedem CO2
mica corectie – la legenda hartii ati incurcat “exportatoare” cu “importatoare”.
Bine de stiut ca problema emisiilor e si mai complicata.. cred ca titlului i s-ar potrivi un semn de intrebare!
Eu zic asa:
oameni buni, hai sa nu mai respiram. Sa nu crestem amprenta de dioxid de carbon. Nu de alta, dar asa vor putea cei care se ocupa de despaduriri sa-si faca tacticosi treaba mai departe.
Parerea mea: daca tot vreti sa scapati de dioxidul de carbon, plantati dom-le mai multi copaci.