Cum a schimbat internetul viaţa unui deţinut aflat 25 de ani într-o închisoare federală

1

“Internetul nu exista în 1987, când am fost condamnat şi am început să îmi execut pedeapsa în închisoare. Iar acolo nu aveam acces la internet, după ce a apărut, deşi afară, în lumea liberă, devenea un fenomen din ce în ce mai popular. Anii au trecut. Am ajuns în 2012, anul eliberării mele din închisoare şi abia atunci am putut să trăiesc şi eu, în mod direct, experienţa online”. Vă invităm să citiţi mărturia lui Michael Santos, un fost deţinut care şi-a schimbat viaţa cu ajutorul internetului.

 

 

Când eram închis, executându-mi pedeapsa, visam destul de des cum ar fi să folosesc internetul. Îl vedeam ca pe o unealtă foarte puternică, dincolo de a citi pe el reviste şi ziare; din perspectiva mea, urma să devină mai influent decât televiziunea, radioul şi telefonia (laolaltă) în dezvoltarea societăţii. Interactivitatea şi capacitatea de a implica oameni pe scară infinit de largă m-au convins rapid că această tehnologie va transforma lumea şi îmi doream să fiu parte din această evoluţie. Citeam despre cum oamenii de afară folosesc internetul şi voiam să devin parte din generaţia internet. Dar, fiind închis, nu puteam avea acces direct la web. Eram supravegheaţi mereu şi existau limite clare impuse pentru a ne despărţi de restul societăţii. Nu aveam nici măcar acces la maşini de scris electronice. Bănuiesc că existau motive pentru asta, dar a bloca oamenii închişi şi a nu-i lăsa să folosească tehnologia nu ajută în pregătirea lor pentru momentul când vor fi eliberaţi.

La sfârşitul anilor 1990, eram atât de dornic să experimentez internetul, încât am găsit metode indirecte de acces. Conectarea la societate şi pregătirea pentru o viaţă în care legea să fie respectată au devenit priorităţile mele şi am fost nevoit să gândesc modalităţi de a depăşi obstacole precum interzicerea accesului la internet în închisoare. După ce am citit foarte mult, am creat un site, pe care oameni care mă sprijineau din afară l-au coordonat şi l-au făcut public. Era simplu, dar servea scopului meu de a mă ajuta să documentez viaţa în închisoare (a mea şi a altor deţinuţi) şi să o împărtăşesc şi cetăţenilor plătitori de taxe din afară. În ultimul deceniu al executării sentinţei mele, am scris mii de articole pe site-ul meu, prin care încercam să îi fac şi pe alţii să înţeleagă închisoarea, să înţeleagă deţinuţii şi starea de detenţie. În 13 august 2012, autorităţile mi-au aprobat transferul din închisoarea federală în care mă aflam; am stat şase luni într-un arest în afara închisorii, într-o casă din San Francisco, urmate de şase luni de supraveghere la domiciliu (care încă nu s-au încheiat). Cum internetul m-a ajutat să îmi schimb viaţa în ultimii zece ani, aşa mă ajută şi acum să devin ceea ce îmi doresc.

În ziua în care soţia mea, Carole, m-a luat de la închisoare, mi-a făcut cadou un iPhone, mi-a arătat cum să îl folosesc şi aşa am intrat şi eu pe internet pentru prima oară în viaţa mea, în mod direct. Mi-am căutat numele pe Google. M-a uimit să găsesc atât de multe lucruri indexate de motorul de căutare, lucruri scrise de mine din închisoare. În acea după-amiază de august, am trimis primul meu email, o scrisoare deschisă în care descriam primele mele ore în libertate, alături de familia mea. Am intrat pentru prima oară pe YouTube şi am văzut clipuri şi am urmărit cu nesaţ materiale cu oratori profesionişti. Internetul m-a ajutat să învăţ. La locul de muncă am avut primul contact cu un laptop. Mi-am făcut cont pe Facebook şi Twitter, deşi nu prea ştiam multe despre social media. Deşi în închisoare scrisesem multe manuscrise, tip carte, am realizat, odată ce am dat ochii cu internetul, că este nevoie de mesaje mai scurte care să ajungă la public (cum ar fi cele de 140 de semne de pe Twitter). Se pare că, în timpul cât am fost închis, anvergura atenţiei societăţii s-a îngustat.

Cu ajutorul Google, am căutat ziarişti care ar fi putut fi interesaţi de povestea mea de un sfert de secol în închisoare. I-am contactat prin email. Aşa am ajuns pe prima pagină a publicaţiei San Francisco Chronicle. Am învăţat mai multe despre social media, am început să scriu eu însumi articole ca răspunsuri la întrebările celor care voiau să afle mai multe despre experienţa închisorii. Mi-am dezvoltat o reţea pe LinkedIn, mi-am rafinat site-ul şi am încercat să fac munca mea accesibilă cât mai multor oameni. Este fantastic cum această activitate de auto-promovare pe internet mi-a deschis atâtea noi oportunităţi, mai ales cea de a fi în contact cu mii de oameni. Am fost invitat să vorbesc la universitate, în faţa unui auditoriu de 700 de oameni. Dacă nu exista internetul, profesorul care m-a invitat nu ar fi aflat de mine. Universitatea din San Francisco mi-a oferit ocazia de a ţine un curs, intitulat „The Architecture of Imprisonment”. Încep să predau acest curs la toamnă. Internetul a schimbat lumea, într-adevăr, dar mi-a schimbat şi mie viaţa. Îi sunt recunoscător că există.

 

Michael Santos a fost arestat în 11 august 1987 pentru trafic de droguri, condamnat la închisoare şi eliberat din sistemul federal în 13 august 2012 (încă se află sub supraveghere la domiciliu). Este autorul mai multor cărţi despre diverse aspecte ale sistemului federal de închisoare din SUA. A devenit „life coach” şi susţine conferinţe pe teme de strategie pentru performanţă individuală şi pe tema depăşirii problemelor. Este un activist fervent în lupta pentru reformarea sistemului de închisori din SUA.

 

Sursa, foto şi mai multe detalii: Mashable


Un comentariu

  1. Deci, un traficant de droguri s-a “pocăit”. ^_^ Era mare traficant sau unul mic, de colț de stradă? Că, în genere, ăia mici o pățesc cu Poliția și Justiția. 😀

Leave A Reply