Cum e la școală pentru copiii refugiaților sirieni: "Dacă îi pui împreună, se bat. Din cauza războiului se întâmplă asta"

0

Optzeci de copii într-o clasă, fetele separate de băieți, lumină doar de la soare, aruncatul cu piatra și săritura pe fereastră reprezintă un scenariu obișnuit în cele trei școli din Zaatari, a doua cea mai mare tabără de refugiați din lume, aflată la granița dintre Iordania și Siria, unde locuiesc aproximativ 120.000 de refugiați sirieni. În Zaatari am ajuns într-un weekend, iar Mouttic, profesor de engleză, și Soliman, managerul celor trei școli din tabăra de refugiați și profesor de matematică, mi-au reconstituit atmosfera din clase, mai întâi pe saltelele din caravana lui Soliman, iar mai târziu prin praf, în drum spre școli.

Text de Delia Marinescu

Fotografii de Sorina Iacob și Dragoș Cucuian

 

Din cei aproximativ 120.000 de refugiați din tabăra Zaatari, 60% au sub 18 ani, îmi spune ofițerul de poliție prin care i-am cunoscut pe cei doi profesori. Iris Blom, Coordonator la Agenția de Refugiați a Națiunilor Unite (UNHCR), îmi spune că 40.000 de copii din Zaatari ar trebui să meargă la școală. Dar aici mulți copii învață prima dată să numere bani. ,,Avem o mare problemă. În fiecare oră văd alți copii. Mă întreb: Unde e Ahmad? Nu e, lucrează”, îmi spune Soliman, managerul școlilor și profesor de matematică. „De la 6 ani, copiii încep să vândă ceai, cafea, să care diverse lucruri”, povestește Mouttic, profesorul de engleză. „Primesc 50 de piaștri iordanieni (circa 2,5 lei) pe un drum de cărat cu roaba. Vezi asta doar în Zaatari, în Siria nu se întâmplă așa ceva.”

Tot Mouttic îmi spune că îi duce de mână la psiholog pe copiii care încep să plângă în timpul orelor când își amintesc de ceva de acasă. Și el a plâns când a intrat pentru prima dată în Zaatari, acum un an și două luni: ,,Am venit din Dara’a cu soția și cei șase copii. Am trecut granița noaptea, ajutați de Armata Siriană Liberă, după ce am mers 7 km pe jos”, îmi povestește Mouttic. „Când am ajuns în tabără, am început să plâng.”

 

 

În tabăra de refugiați Zaatari, dimineața clasele sunt pline doar de fete, iar după amiaza e rândul băieților, conform regulilor iordaniane care prevăd și curicula pe care o urmează copiii sirieni. Timp de 35 de minute, cât durează un curs, doi profesori, unul sirian și unul iordanian, supraveghează 80 de copii. „Într-o singură clasă sunt copii poate din 20 de sate. Dacă îi pui împreună, încep să se bată, pentru că nu se cunosc. Aruncă cu pietre, se bat. Din cauza războiului se întâmplă asta”, îmi spune Mouttic, profesorul de engleză. „Câteodată, când profesorul e cu spatele, copiii sar pe fereastră. Se distrează”, povestește, zâmbind, Soliman, profesor de matematică și managerul școlilor, care crede că gratiile la ferestre ar fi o soluție.

 

 

Mouttic (foto sus), care predă engleza (limbă pe care a învățat-o în facultate) la două clase de a V-a și la una de a VII-a,  pune note de trecere tuturor elevilor, cu toate că spune că nivelul lor de engleză e slab. „Sunt câțiva copii pasionați de engleză, care lucrează suplimentar, dar majoritatea vor doar să treacă timpul”, spune Mouttic, care își dorește ca de anul acesta notarea să se facă în mod corect, iar elevii să fie premiați la sfârșit de an.

 

 

Vacanța de vară în tabăra de refugiați Zaatari a fost doar de o săptămână, întrucât „copiii sunt în urmă la școală din cauza situației din Siria”, povestește Mouttic, care lucrează patru ore pe zi și primește pentru asta 200 de dinari iordanieni- aproximativ 900 de lei.

La „Al Bahrenien School”, școala unde predă engleză Mouttic, nu mai e electricitate de câteva luni. „Oamenii au furat cablurile de electricitate, să le ducă la ei în corturi”, îmi spune, printre zâmbete, Soliman (foto dreapta), pe care asta nu-l mai surprinde de mult. În Școala Nr. 2 nu a fost curent niciodată, continuă profesorul care acum este manager al celor trei școli din Zaatari, după ce a a început să predea în tabăra de refugiați ca voluntar: „Am vrut să fiu voluntar. Am lucrat o lună pe gratis. Acum lucrez cu UNICEF, fără contract. Aș putea să merg în Amman să predau, dar nu vreau. Eu vreau să ajut sirienii”, îmi spune Soliman, care predă matematică și în Siria. În Zaatari, predă la 80 de băieți de clasa a X-a sau a XI-a de-odată, pe care îi motivează mereu, chiar dacă crede că situația din tabăra de refugiați nu îi ajută. „Le spun că vrem să construim o nouă Sirie. Le dau un plan pentru viață, le spun că dacă învață, o să poată auzi vocea noastră în toată lumea. Dacă stăm aici, una, două, trei zile, trebuie să fim pe zi ce trece mai buni.”

 

Interiorul Școlii Al Bahrenien

 Spațiul de joacă din curtea școlii

 

În drum spre școlile improvizate în caravane, trecem pe lângă o sală de jocuri pe calculator, aflată pe strada principală a taberei și botezată „Champs-Élysées”. „Aici își cheltuie copiii toți banii pentru care muncesc”, îmi spune Soliman. Când ajungem la Școala Nr.2 (foto jos), aflată într-un punct mai înalt, de unde se văd miile de corturi și caravane din Zaatari, Soliman se oprește și îmi spune: „Până acum un an și jumătate, aici nu era nimic.”

 

 

Cu o zi înainte, le cunoscusem pe Rahed și Salaam, de 12 ani (foto jos), care își făceau temele, afară, pe genunchi. Sora lor, Nuur, de 17 ani, a scos capul de sub pânza care ținea loc de ușă la caravană și mi-a zis: „Mi-e dor de Siria, pentru că acolo totul e frumos, verde, iar aici e deșert.”

 

 

În cele două zile trăite în Zaatari, am văzut copii care se cărau unii pe alții în roabe, se jucau cu ciment, se cocoțau până la robinete să bea apă, încercau să își acopere cu un zâmbet ochii triști sau erau fericiți să țină bani în mână. Chiar dacă era weekend, pe copiii din Zaatari i-am văzut la școală. O școală la care învață încontinuu, sunt dați prea devreme, iar cuvântul „tabără” nu le e sinonim cu vacanța de vară.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger