Pentru oameni şi alte mamifere terestre, somnul înseamnă o stare parţială sau totală de inconştienţă, inactivitatea muşchilor controlaţi în mod conştient şi suprimarea simţurilor (precum vederea sau mirosul). Pentru delfini şi alte cetacee, lucrurile nu stau tot aşa, scrie publicaţia Live Science.
Delfinii şi alte mamifere marine se odihnesc printr-o formă diferită de somn, numită „somn uni-emisferic cu unde lente (SWS)”; acest tip de somn mai este cunoscut şi ca „somn profund” sau foarte adânc. Despre el se consideră că ajută creierul să îşi consolideze amintirile proaspete şi să se refacă după activităţile zilnice. Aşa că, atunci când simt că este momentul să se odihnească, delfinii îşi opresc doar una dintre emisferele creierului şi închid ochiul opus emisferei oprite (ochiul stâng, dacă opresc emisfera dreaptă şi viceversa). În acest timp, cealaltă emisferă a creierului monitorizează ce se întâmplă în mediul înconjurător şi controlează respiraţia delfinului.
Uneori, delfinii rămân nemişcaţi la suprafaţa apei în timpul acestui somn profund, dar alteori pot să înoate încet, chiar dacă „dorm”. Există şi situaţii când dorm pe fundul apei, dar ies periodic la suprafaţă pentru aer. Într-un interval de 24 de ore, fiecare emisferă din creierul unui delfin are parte de aproximativ patru ore de somn profund, susţine un articol publicat de revista Neuroscience & Biobehavioral Reviews (2008). Alte studii au remarcat că, în timpul acestui somn adânc, apare şi în cazul delfinilor mişcarea rapidă a ochilor specifică momentului în care, în cazul oamenilor, se petrec visele.
Ştiinţa crede că există trei motive principale pentru care delfinii au evoluat înspre această formă de somn: dacă nu şi-ar menţine o parte a creierului activă, ar fi în pericol să se înece (respiraţia este un proces controlat conştient, întotdeauna); acest tip de somn le permite să simtă pericolul, dacă acesta apare în timp ce se odihnesc; acest tip de somn permite delfinilor să îşi menţină anumite procese fiziologice în funcţiune, pentru a avea parte de căldura necesară supravieţuirii în apele reci ale oceanului.
Sursa şi foto: Live Science
Puteţi citi şi:
O lege pentru eliberarea balenelor ucigaşe
Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Japoniei să stopeze uciderea balenelor
VIDEO Delfini şi balene, o filmare spectaculoasă realizată cu o dronă
India a interzis spectacolele cu delfini, considerate inacceptabile din punct de vedere moral
Delfin născut cu diformităţi, adoptat de balene
AUDIO Balena care imită vocea umană