A plânge pentru bani înseamnă pentru unii o formă de comercializare a durerii, însă pentru Liu Jun-Lin, cea mai cunoscută bocitoare din Taiwan, înseamnă o tradiție pe cale de dispariție de care morții au nevoie pentru a păși liniștiți în viața de apoi, scrie BBC News. Înmormântările taiwaneze tradiționale combină bocetele sumbre cu divertismentul, pentru a trezi la viață spiritele jelaniei.
Când o persoană dragă moare, spune Liu Jun-Lin (30 de ani), apropiații ei suferă atât de mult, că nu le mai rămân lacrimi de vărsat la înmormântare, moment în care bocitoarea intră în schemă pentru a da tonul. Pentru numărul de divertisment, bocitoarea și trupa ei poartă costume lucioase și ațâță spiritele cu un număr de dans acrobatic, în timp ce fratele lui Liu, A Ji, ciupește corzile în acorduri tradiționale. Bocitoarea se echipează apoi cu o robă și o scufie albe și se târăște în mâini și genunchi până la sicriu, moment în care încep tânguirile, situate undeva între plâns și cântat.
Liu Jun-Lin susține că lacrimile sale sunt adevărate, că la fiecare înmormântare la care merge trebuie să simtă familia îndoliată ca și cum ar fi a ei, așa că investește sentimente. Atât mama, cât și bunica ei au fost bocitoare, iar când era mică, Liu se juca în fața caselor de pompe funebre, iar acasă își imita mama și sora mai mare în timp ce acestea făceau repetiții. “Luam orice obiect și mă prefăceam că e microfon”, spune ea pentru BBC. “Apoi îmi închipuiam că există un sicriu și mă târam până la el”. Părinții i-au murit când era mică, așa că bunica ei a preluat rolul de mentor și a învățat-o arta prin care familia ei a trecut de la sărăcie la prosperitate. Astăzi, Liu și frații ei au fiecare propria casă, iar compania pe care au pus-o pe picioare cere un tarif de 600 de dolari pentru un număr de bocit.
Problema e că meseria lor e pe cale de dispariție, și asta pentru că recesiunea economică și gusturile moderne mai simpliste i-au îndepărtat pe oameni de înmormântările tradiționale cu pompă. Mai multe, pe BBC News.