Proiectele solare extinse au devenit ceva obişnuit, în ultimii ani, peste tot în lume: parcuri solare, ferme solare de mari dimensiuni, centrale solare – au apărut de la un capăt la altul al lumii. Extinderea acestei industrii, însă, a adus şi întrebarea dacă terenul ocupat de astfel de proiecte de mari dimensiuni nu ar putea avea o întrebuinţare şi mai bună.
Astfel că industria şi-a pus oamenii de ştiinţă la treabă şi a găsit soluţii pentru întrebarea de mai sus. Spre exemplu, în anumite parcuri solare, sub acoperişul de panouri pot fi cultivate legume care nu au nevoie de soare direct pentru a se dezvolta corespunzător, ba chiar le convine protecţia faţă de soare pe care o primesc. O altă abordare este construirea parcurilor solare ca şi rezervaţii naturale, cum este cazul în Marea Britanie, unde compania Ecotricity a construit, deja, o unitate care combină energia solară cu cea eoliană şi cultivă şi protejează plantaţii de flori sălbatice rare. O altă companie britanică, Solarcentury&mdashl, lansează o nouă idee pe piaţă: dezvoltarea unor parcuri solare care să fie un mic rai pentru albine şi alte insecte cu rol polenizator şi care să încurajeze grădinăritul prietenos cu albinele şi agricultura de acelaşi timp (detalii, aici).
„De fiecare dată când dezvoltăm un parc solar, plantăm flori sălbatice pe întinderi cât mai mari, pentru a atrage o diversitate cât mai ridicată de viaţă sălbatică. Parcurile noastre sunt protejate, de cele mai multe ori situate în zone îndepărtate, neafectate de urban, de poluare, ceea ce constituie un adevărat paradis pentru viaţa sălbatică. Aşa că, pe lângă a genera energie curată, fără amprentă de carbon, parcurile noastre solare ajută şi la revigorarea speciilor aflate în pericol”, susţine Frans van den Heuvel, CEO al Solarcentury. Companiile implicate plănuiesc să aducă şi comunităţile locale în proiect, mai ales că în astfel de parcuri solare pot fi cultivate anumite specii de plante, şi ele de ajutor albinelor, spre exemplu. În condiţiile în care schimbarea climei la nivel global este o ameninţare foarte serioasă pentru albine, propunerile companiilor din industria energiei solare sunt mai mult decât bine-venite.
Sursa şi foto: TreeHugger
Un comentariu
Interesanta abordare.. nu ma gandisem din punctul de vedere al intrebuintarii terenului.