Turbinele eoliene de coastă au devenit din ce în ce mai mari de-a lungul timpului, iar proiectele care includ astfel de turbine sunt din ce în ce mai multe, astfel că este logic că va creşte şi nevoia de tehnicieni care să le repare, dacă se strică ori să le menţină funcţionale. Unde să locuiască aceşti tehnicieni dacă nu chiar în turbină?
Ideea aparţine unui studio de arhitectură care propune ca toţi tehnicienii aflaţi în misiune să locuiască în turbine – mai exact, în apartamente special construite în nacelele turbinelor. „The Wind Turbine Loft” este numele conceptului acestei locuinţe şi aparţine studioului Morphocode din Sofia, Bulgaria. „Locuinţa din turbina eoliană este o soluţie care combină mediul de lucru cu cel de locuire într-o singură entitate, chiar dacă într-o atmosferă mai neobişnuită. Încercăm să punem în practică ideea de a găsi teritorii noi, neexplorate încă, pentru conceptul de locuire de tip mansardă”, explică autorii proiectului.
Deşi ideea sună foarte interesant, detaliile despre ce ar însemna, practic, să stai într-un astfel de loc ridică diverse probleme: cum anume ar fi un asemenea spaţiu locuibil, dat fiind că ar fi exact deasupra unor palete rotitoare enorme, deasupra unui generator electric uriaş, deasupra oceanului, într-o regiune cu vânturi puternice? Desigur, acest tip de concept de apartament nu este (cel puţin deocamdată) dedicat publicului larg, ci numai unui segment de personal specializat şi numai pentru o perioadă limitată de timp, astfel că problemele de mai sus şi-ar putea găsi, cel mai probabil, rezolvarea, dacă vor exista investitori interesaţi de idee. Dar, chiar şi aşa, putem să visăm cum ar fi ca, într-o bună zi, locuinţa eco pe care ne-o imaginăm să fie exact aşa: deasupra oceanului, într-o turbină eoliană, funcţionând pe energie verde şi oferindu-ne linişte şi relaxare. Rămâne să ne luăm cu toţii bărci, care să ne ducă la baza apartamentului.
Sursa şi foto: TreeHugger, Morphocode