Cum am ocupat aseară Facultatea de Istorie

N-aveam nici un chef să mă urnesc din pat când Laura, o jurnalistă fără ocupație, m-a sunat c-o voce agitată să mă cheme la Universitate, că se întâmplă ceva. Am treabă, fire-a dracu’, citesc De veghe-n lanu’ de secară, s-o tai din lista de datorii către adolescență, oricum e mai interesantă decât un flash-mob leșinat. Da’ telefonul sună din nou – toate intrările în universitate sunt baricadate de paznici, vino repede, nu le spune că ești jurnalist.

de Vlad Ursulean

La ușa facultății de istorie sunt cinci malaci îmbrăcați în negru. Unul cu căciulă întoarsă pe dos îmi pune mâna-n piept. Nu arată vreo legitimație, da’ are ditamai șpițanu’ la bocanc, așa că produc un carnet de student expirat și deschid ghiozdanul să vadă că n-am vreo sabie.

“Armele ni le dau mai încolo”, fac eu o glumă spirituală, dar mandibula împinsă-n față și ochii bulbucați de sub căciula neagră mă fac s-o iau la fugă pe scări. Ce-o fi sus? O brigadă de studenți care trag coca de pe kalashnikoave?

Sus era o scenă pe care n-am văzut-o toată facultatea. Un amfiteatru plin de tineri cuminți care ascultă cu interes ce spune un profesor. Antropologul Vintilă Mihăilescu vorbește depre rolul universitarului în schimbarea socială și dă citate deștepte, de genul:

“La români se poate când nu se mai poate.” (Mircea Vulcănescu)

Studenții schițează o dezbatere, se vede că vreo doi-trei au fost ba prin Grecia, ba prin Spania. Numa’ că vocea le tremură, se țin de bancă să nu cadă când iau cuvântul și se împotmolesc în concluzii de mare valoare, gen “Noi suntem viitorul țării” sau “Trebuie să se permită individului să se manifeste”. Tot Vintilă Mihăilescu bagă concluzia: “Faceți 10 ani dezbateri și apoi ieșiți în stradă, pregătiți!”

La finalul dezbaterii lumea era vag plictisită, se pregătea să plece către bodegile din centrul istoric. Doar că paznicii s-au apucat să intervină. Au blocat ușile, n-au mai lăsat pe nimeni să intre, au îmbrâncit câte-un student, au chemat poliția și au băgat în universitate jandarmi în civil. Și tot ei erau ofticați.

“Ce, vă credeți voi superiori, sunteți deștepți, ă? Ce, n-avem tot două mâini și două picioare?! Și poate i le dau lu tolomacu’ ăsta (n.r. – eu) în cap!”, zice tipul cu căciula pe dos, supărat pe aparatul meu foto.

“Este vorba de o şedinţă a cercului de istorie a filmului.” (Vlad Nistor, decanul facultății de istorie, pentru Realitatea)

În timpul ăsta, în fața facultății e apar vreo patru camere de filmat care nu pot intra, că e zăvorul tras, dar se lipesc de geamuri și transmit fantezii cu revolte și baricade. De fapt, cei 50 de studenți care-au rămas sus se strâng într-un cerc și încearcă să-și dea seama ce vor.

Da, e nașpa că bugetul educației e 2%, și căminele sunt cam nașpa, și parcă nu ne convine că universitatea e o fabrică de sclavi consumeriști.

Revendicările nu se clarifică prea mult, pentru că în juma’ de oră apare decanul cu doi profesori. Când să-i batem, cică sunt cu noi. Și nu e vrăjeală, se citește pe ei agitația aia încântată. Dar încântarea se transformă în groază când aud ce-au făcut paznicii sub nasul lor. Cine i-a chemat pe gherțoi? Nimeni nu știe. Brigada de profesori merge și îi ușuiește spre facultatea de chimie, dar intrarea în facultate rămâne zăvorâtă.

La ora 11 apare însuși rectorul Universității, Ioan Pânzaru. E îmbrăcat impecabil, la costum. Ține în mână manifestul tras la xerox de studenți, îl citește îndelung, face o pauză, povestește despre 1968 și revoltele de acum doi ani din Franța. Apoi ne invită pe toți la o dezbatere cu “factorii de decizie.”

Cineva întreabă cine a chemat malacii care terorizează universitatea. Pânzaru zâmbește fermecător, cum numai un fost cadru activ al PCR poate, și răspunde:

“Eu am dat instrucțiuni firmei de pază.”

Se face liniște. Pe trablă e cuvântul PROTEST. Tăiat cu o linie albă.

Foto: Laura Stefanut

Năucit, cobor scările, mă cațăr pe geam și sar în frigul umed de afară. Doi paznici se întorc de la mic.ro. În plasă duc o pâine, o fanta și niște parizer.

Acest articol a fost preluat de pe blogul lui Vlad Ursulean.