“Cum am fost alungat din România”

Un blogger american care, în 1999, după absolvirea facultății, ar fi părăsit SUA pentru o călătorie de trei luni în Asia și nu s-ar mai fi întors de atunci, călătorind în peste 85 de țări, scrie pe blogul său de travelling că a vizitat din nou România la începutul lui martie. Deși obținuse card de rezidență, iar autoritățile din aeroportul Otopeni din Bucureși i-au permis să intre în țară, oficiul de imigrări i-ar fi refuzat viza, susține el, pe motiv că “dacă România ar avea nevoie de un blogger care să promoveze țara, s-ar duce pur și simplu la oficiul pentru șomaj din București și ar găsi acolo un blogger dispus să scrie”. Citiți povestea lui mai jos.

(…)

Povestea a început la 3 martie, imediat după miezul nopţii, când m-am urcat într-o dubiţă, în cartierul Paharganj din Delhi, India, şi am mers la aeroport.

(…)

Din India am zburat în Dubai, am schimbat avioanele şi am continuat spre Bucureşti, România. Avionul a aterizat în aeroportul Otopeni din Bucureşti chiar la apusul soarelui şi, odată ajuns înăuntru, m-am dus la ghişeul de imigrări. Agentul din spatele ghişeului mi-a scanat paşaportul, s-a uitat la ecranul monitorului pentru câteva momente, apoi a spus: “Aveţi rezidenţă aici, unde vă e cardul de rezident?” La care am răspuns: “Mi s-a spus să-l ridic la începutul lui martie, aşa că o să-l ridic mâine”.

Toate bune. Am trecut de imigrări. Mă simţeam minunat să fiu din nou în acest oraş.

A doua zi după-amiază, am fost primul la coadă la oficiul principal de imigrări din centrul Bucureştiului, când s-a deschis ghişeul de “ridicat vize”, la 13.30. M-am apropiat de femeia de la ghişeu, i-am dat paşaportul şi am aşteptat în timp ce tasta ceva pe computer. În scurt timp, s-a oprit din tastat, mi-a dat înapoi paşaportul şi mi-a spus că viza de ședere îmi fusese refuzată.

I-am explicat că nu se putea așa ceva din moment ce același oficiu de imigrări îmi spusese să ridic cardul de rezidență în prima săptămână din martie. În plus, nu era posibil și pentru că urmasem toate instrucțiunile pe care mi le dăduse oficiul de imigrări despre cum să aplic pentru viză și cum s-o obțin. Femeia a repetat doar că fusese refuzată și, după ce a scormonit într-o cutie, mi-a dat o scrisoare. Pe ea scria că viza îmi fusese refuzată, iar motivul dat era lipsa de temei ca eu să primesc viză. Cam vag.

Eram confuz, mai ales că fusesem lăsat să intru în țară cu o zi înainte pe motiv că, potrivit sistemului de imigrări din aeroport, aveam viză de ședere validă.

(…) neavând viză de ședere, asta însemna că mă aflam ilegal în țară, din moment ce depășisem cu mult cele “90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile” în care li se permite să stea cetățenilor americani. Dacă nu aveam rezidență, trebuia să plec degrabă și să nu mă mai întorc.

Înainte să părăsesc oficiul de imigrări, însă, aveam nevoie de mai multe informații și, în prezența unui prieten care a venit să-mi traducă, funcționara de la imigrări mi-a explicat următoarele:

1. Decizia de a mi se refuza viza a fost făcută de o echipă de agenți de imigrări cu grad superior, care verifică doar anumite tipuri de aplicații pentru viză;

2. Motivarea era că, din moment ce încercam să obțin rezidență pe baza blogului meu și, scriind despre experiențele mele în țară, aș fi contribuit la promovarea României, de ce nu puteam să promovez România din afara țării? De ce trebuia să mă aflu efectiv în țară pentru a scrie despre ea?

3. Dacă România ar avea nevoie de un blogger care să promoveze țara, s-ar duce pur și simplu la oficiul pentru șomaj din București și ar găsi acolo un blogger dispus să scrie despre ea. 

Se pare că de asta mi-au refuzat viza. Nu mai are rost să spun Am părăsit oficiul de imigrări cu capul plecat.

(…)

TOtB a trimis o solicitare la oficiul de imigrări pentru a obține mai multe detalii despre acest caz. Vom reveni cu amănunte!