Cum am devenit informaţie. 100 de ani de Marshall McLuhan

4

Pe Marshall McLuhan l-ar fi distrat cu siguranţă să vadă pagina de web unde sunt înşirate toate evenimentele prin care diferite triburi ale satului global sărbătoresc ritualic cei o sută de ani de la naşterea lui. Puţine sunt exemplele de teoreticieni, cu atât mai puţin din terenul minat al mass-media, cărora fanii să-i fi dedicat atât serii de conferinţe, cât şi balade cântate la chitară.  De ziua celui care a anticipat, vizionar, că mijlocul nu va fi doar mesajul, ci şi masajul sistemelor noastre nervoase, m-am gândit să fac un chestionar: am ales cinci întrebări din textele lui şi i-am invitat pe câţiva apropiaţi ai informaţiei să răspundă cum se vede lumea după McLuhan.

Wikipedia, marea enciclopedie deschisă al cărei model îl anticipa din anii ’70, spune despre el că a fost profesor, filosof şi savant, iar entuziaştii nu se feresc să-l numească “guru” sau “vrăjitor metafizic”, punându-l în aceeaşi oală cu Newton, Darwin, Freud, Einstein sau Pavlov. McLuhan spunea despre el că e un explorator. Terenul: “bazinul mondial de informaţii în mişcare”, în care omul se scufundă prin intermediul electricităţii conduse de toate extensiile lui tehnologice: de la telefon, la computer. Deşi a fost primul care a plonjat în apele tulburi ale schimbărilor produse de informaţie asupra consumatorilor ei, Marshall McLuhan se revendica unei lumi literare, lineare, aşezate. „Detestam maşinăriile, uram oraşele, echivalam revoluţia industrială cu păcatul originar, iar mass-media cu alungarea din Paradis,” spunea într-un celebru interviu luat de Playboy în 1969, la şapte ani după ce publicase revoluţionara Galaxie Gutenberg, de la apariţia căreia se împinesc în 2012 50 de ani. Ce l-a făcut să iasă din acest cocon, ajungând un profet „profesionist” al tehnologiei – General Motors l-a plătit pentru a le indica ce modele de maşini erau demodate, iar premierul canadian Pierre Trudeau avea cu el întâlniri lunare, pentru a-şi îmbunătăţi imaginea TV – a fost necesitatea de a înţelege schimbările radicale pe care electricitatea le imprimă nu doar în noile arhitecturi sociale, cât şi în cele mai intime resorturi psihologice ale indivizilor.

Ca să nu rămâi inert, paralizat în hipnoza exercitată de ecran, de mantra radio sau de fluxurile de text, pe scurt, ca să nu rămâi un zombie în slujba tehnologiei, trebuie s-o diseci. Odată ce a înţeles că „viitorul viitorului este prezentul”, n-a mai fost decât un pas către anticiparea unor tendinţe care ne construiesc astăzi realitatea ridicată pe schelet electric. „Va fi o lume total retribalizată, a implicării în profunzime,” anunţa McLuhan în anii ’60. „Prin radio, televiziune şi computer, intrăm de pe-acum într-un teatru global, iar întreaga lume devine un happening.” Retribalizarea de care vorbea, pe atunci cu aer de predicţie SF, se întâmplă astăzi difuz, reţelele virtuale devenind din ce în ce mai încăpătoare şi mai extinse, desenând imaginea satului global, în care ne strângem, ca în vremurile primordiale, în jurul focului – înlocuit între timp de electricitate. Informaţia nu se mai citeşte demult rând cu rând, ca într-o carte, ci dintr-un hiperlink în altul, în „gura satului” conectat.

La o sută de ani de McLuhan, i-am invitat să răspundă la cinci dintre întrebările adunate în Mass-media sau mediul invizibil pe câţiva dintre cei care se ocupă, de o parte sau de alta, de circuitul informaţiei în natura digitală. Pe Costi Rogozanu, jurnalist, l-am întrebat „Ce rol a jucat telefonul în lumea ziaristicii?”, iar pe Constantin Vică, doctorand în etica noilor tehnologii, l-am rugat să ne spună „De ce elimină viteza electronică a curgerii informaţiei fundalul istoric, în favoarea conceptului te afli acolo?” Preluând o altă pistă a lui McLuhan, „Este omul dedicat urechii un conservator, iar cel dedicat ochiului un liberal?”, l-am invitat la discuţii pe Vlad Tarko, cercetător la Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională. Pe Cristian Bândea, jurnalist, l-am întrebat “Ce sistem foloseşte un ziar pentru a le oferi cititorilor sentimentul de continuitate?”.

Lui Gheorghe Ştefanov, lector la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, i-am rezervat o întrebare devenită între timp clişeu, asemenea unui refren de şlagăr: „Reprezintă mijlocul mesajul?”. “The medium is the message înseamnă, de fapt, că tehnologia ne schimbă viaţa, normele, valorile ş.a.m.d. fără să ne dăm seama (apropo, orice artefact e “medium” pentru el, doar că un bec e un mediu fără conţinut). Noi suntem atenţi la continut – la ce citim pe Twitter, de pildă -, in timp ce McLuhan ar spune că mai important e să observam cum ni se schimbă viaţa datorită unor tehnologii noi. Cum stau lucrurile acum? Au apărut o mulţime de tehnologii noi, inclusiv tehnologii de comunicare. Datorită lor, indivizii şi societăţile se schimbă mai repede ca niciodată. Omul de rând o să se uite în primul rând la conţinut, schimbându-se fără să reflecteze asupra schimbărilor prin care trece. Mijlocul reprezintă mesajul pentru un filosof,” spune Gheorghe Ştefanov.

Citiţi celelate răspunsuri la chestionar aici:

Costi Rogozanu – Ce rol a jucat telefonul în lumea ziaristicii?

Constantin Vică – „De ce elimină viteza electronică a curgerii informaţiei fundalul istoric, în favoarea conceptului te afli acolo?”

Vlad Tarko – „Este omul dedicat urechii un conservator, iar cel dedicat ochiului un liberal?”

Cristian Bândea – “Ce sistem foloseşte un ziar pentru a le oferi cititorilor sentimentul de continuitate?”

 

 

Foto: Britannica.com

 



4 comentarii

  1. Pingback: Chesionarul McLuhan: Ce rol a jucat telefonul în istoria ziaristicii?

  2. Pingback: Chestionarul McLuhan: Viteza informaţiei duce la un prezent continuu

  3. Pingback: Chestionarul McLuhan: Wikipedia conservatoare versus Twitter liberal

  4. Pingback: Chestionarul McLuhan: Ce sistem foloseşte un ziar pentru a crea impresia de continuitate?

Leave A Reply