Cum a devenit un bărbat tatăl fratelui său: Aspecte etice şi legale

1

frateUn bărbat a devenit tatăl adoptiv al unui copil al cărui tată genetic este și a cărui mamă legală până în acel moment era chiar mama bărbatului. Acesta este primul caz în Marea Britanie în care un bărbat singur a beneficiat legal de maternitatea surogat, și în care mama purtătoare este chiar mama beneficiarului.

de Daniela Cutaş

 

Bărbatul dorea să devină tată, iar mama sa și partenerul acesteia (nu este clar din raportul cazului daca este vorba despre tatăl lui, doar că acesta este soțul mamei) au consimțit ca ea să poarte sarcina rezultată din fertilizarea unui ovul donat cu spermă prelevată de la el. Așadar, copilul este fiul genetic al fiului ei genetic și legal. Este, de asemenea, fiul ei în sens biologic, pentru că ea a purtat sarcina și l-a născut. Transferul de embrioni a făcut posibil ca femeia care poartă o sarcină și naște un copil să nu fie aceeași cu mama genetică, de la care provine ovulul: în acest fel, două femei pot deveni mamele biologice ale aceluiași copil, in sensuri diferite. În unele interpretări ale termenului de mamă genetică, două femei pot fi mamele genetice ale aceluiași copil, care poate avea trei mame biologice: cele două mame genetice și cea care a purtat sarcina și l-a născut. După cum am aflat recent, este posibil și ca o femeie să dea naștere unui copil pe care l-a purtat în uterul transplantat de la o altă femeie – și este posibil chiar ca acest transfer să fie realizat de la mamă la fiică, și deci ca o femeie să poarte un copil în același uter în care a fost purtată și ea.

Revenind la cazul nostru, copilul este fratele biologic (pentru că i-a născut aceeași femeie) al celui care îi este tată genetic și acum și legal. Fiind născuți de aceeași femeie, el îi era și frate legal, pentru că în Marea Britanie, la fel ca în multe alte țări, o femeie este mama legală a copiilor pe care îi naște, indiferent dacă este sau nu și mama lor genetică. Iar soțul ei este tatăl legal, de asemenea indiferent dacă este sau nu și tatăl genetic – în cazul maternității surogat, adică atunci când o femeie acceptă să poarte o sarcină pentru altcineva, el este tatăl legal dacă a consimțit la transferul de embrioni. În acest caz, a consimțit.

Deși relatarea cazului ne poate duce cu gândul la incest, nu este vorba despre incest în acest caz – sau cel puțin nu într-un fel care să implice motivele pentru care incestul este condamnat în societățile noastre: relațiile nepotrivite de putere între părinți și copii (nu avem motive să banuim o astfel de relație în cazul acesta), sau problemele genetice care pot decurge din reproducerea între rude apropiate (mama genetică a copilului este o altă femeie).

În comunicarea deciziei de a permite adopția, judecătorul a subliniat de mai multe ori că cel mai important element în luarea acestei decizii este binele copilului. La data luării deciziei, copilul locuia cu viitorul tată adoptiv, iar evaluările atașate la dosar indicau că acesta se descurcă foarte bine în rolul practic de părinte. De asemenea, toate măsurile fuseseră luate la fiecare pas al întregului proces pentru a asigura că legile sunt respectate și că toți adulții implicați au decis în cunoștință de cauză.

Ne-am putea gândi că, deși totul pare să meargă bine acum, când copilul este încă mic, s-ar putea ca mai târziu acesta să aibă probleme în a înțelege și accepta felul neobișnuit în care a venit pe lume. Dacă însă adulții din jurul său îl susțin, nu este clar că acest fel neobișnuit de a veni pe lume va deveni o problemă pentru el. Mulți dintre noi nici nu ne dorim să aflăm exact cum am fost concepuți, și este probabil că nu ne-ar încânta detaliile dacă le-am cunoaște. S-ar putea chiar ca felul în care bunica sa a ales să își ajute fiul și faptul de a fi fost născut de ea să creeze o legătură specială între bunică și nepot, și să devină pentru el o lecție foarte frumoasă despre dragostea părintească.

Se poate și ca în astfel de cazuri să se ascundă o serie de probleme etice: de exemplu, există riscul ca astfel de gesturi să nu fie întru totul voluntare. Până unde ar trebui o mamă să meargă pentru fiul său? Ce fel de dinamică există în familiile în care s-au luat astfel de decizii? Cum contribuie la o astfel de decizie așteptările puternice din partea familiei și a întregii societăți ca mamele să facă orice pentru copiii lor? Cât de mari eforturi sau riscuri le putem cere celor care ne iubesc să își asume pentru noi?

Toate acestea sunt întrebări legitime și relevante. Mai puțin clar este dacă și în ce fel ar trebui ca aceste riscuri să influențeze deciziile legale. Știm că există oameni care devin părinți fără să-și dorească acest lucru. Mulți părinți își doresc și poate chiar insistă ca fiicele și fiii lor să facă copii; un partener poate face presiuni asupra altui partener în același sens; femeile sunt încurajate să devină mame. Toate acestea sunt decizii foarte intime și importante, și deși putem fi de acord că aceste presiuni nu ar trebui să aibă loc, majoritatea dintre noi nu am dori să punem sub semnul întrebării sau să interzicem legal posibilitatea ca oamenii să devină părinți pentru că nu suntem siguri că își doresc acest lucru într-un mod informat și complet voluntar. Trebuie însă să discutăm despre toate aceste aspecte și avem nevoie de instrumente de gândire cu care să evaluăm situațiile neobișnuite. Ne-am putea dori ca lucrurile să fie simple, iar copiii să aibă doi părinți care să îi iubească și să se iubească unul pe altul și care să îi crească împreună, într-un fel care să se potrivească cu reglementările în vigoare și cu așteptările cu care am crescut. Oamenii însă au nevoi, preferințe și oportunități diferite. Societatea se schimbă foarte repede, iar situațiile acestea neobișnuite pentru noi se vor multiplica. Spun pentru noi, pentru că ceea ce este neobișnuit și complicat pentru o persoană poate fi obișnuit și simplu pentru o alta: copilul despre care este vorba în acest articol are un tată care și-a dorit să devină părinte, și o pereche de bunici care au ajutat foarte mult la venirea sa pe lume. Aceasta este familia lui.

 

danielaDaniela Cutaș este conferențiară în filosofie practică la Universitatea din Umeå și Universitatea din Göteborg, Suedia. Scrierea acestui articol a fost sprijinită prin grantul “Relațiile personale apropiate, copiii și familia: analiză etică și politică” (421-2013-1306), finanțat de Consiliul Suedez al Cercetării. Mai multe informații despre autoare puteți găsi aici, iar despre proiect, aici.

 

De aceeaşi autoare, puteţi citi:

Copii cu trei părinţi. Câteva aspecte etice

Primul copil născut în urma unui transplant de uter. Câteva aspecte etice

Căsătoria dintre persoane de acelaşi sex, perpetuarea speciei umane şi creşterea de copii

 

Think Outside the Box este o publicaţie independentă. Puteţi susţine activitatea publicaţiei şi realizarea articolelor pe teme sociale importante, prin donaţii. Orice contribuţie contează. Vă mulţumim!


Un comentariu

  1. Mie imi vorbeste articolul. Sunt diabetica si a avea un copil sanatos in situatia mea este dificil si foarte constrangator, poate chiar imposibil (nu vb de toate persoanele diabetice, ci de mine). Daca mama era mai tanara si putea sa imi poarte copilul, stiu ca ar fi facut-o. Pur si simplu.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger