Culisele masacrului maidanezilor din Botoşani

8

Sergiu Bălăşcău de la Botoşăneanul.ro are o explicaţie interesantă a motivelor pentru care săptămîna trecută, la Botoşani, au fost masacraţi 240 de cîini vagabonzi.

Articol preluat de pe Botoșăneanul.ro

Botoşăneanul.ro a intrat în posesia dosarului prin care Serviciul Public de Administrare Baze Sportive şi Zone de Agrement (SPABSZA) a contractat activitatea medicală pentru maidanezii de la padocuri şi a descoperit câteva lucruri scandaloase. Am reuşit astfel să refacem cu documente firul poveştii terminate cu măcelul de miercurea trecută de la padocurile municipalităţii. Actele analizate conduc la concluzia că soarta câinilor fusese deja pecetluită şi că emiterea unor alte documente a constituit mai mult o formalitate.

Două oferte pentru câini: una de la dr.Vasiliu, cealaltă de la angajatul său

Pe motiv că suma totală necesară acestui serviciu nu depăşeşte 15.000 de euro, SPABSZA nu a organizat nici o licitaţie pentru desemnarea medicului sau a societăţii care să se ocupe de această activitate, nici în 2010 şi nici în 2009. A fost o achiziţie directă, iar cel ales a fost tocmai medicul Cristian Pancu. Acesta a terminat în 2008 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, în 2009 i s-a eliberat diploma de licenţă, pentru ca anul următor, dintre atâţia medici veterinari din oraş să fie tocmai el cel ales de SPABSZA pentru a avea grijă de câinii comunitari de la ţarcurile municipalităţii. Prin achiziţie directă Cristian Pancu a semnat un contract cu serviciul menţionat al Primăriei care s-a ridicat în 2010 la valoarea de circa 20.000 de lei. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în 2011. Foarte interesant este modul în care s-au contractat serviciile medicului în acest an. Astfel, la dosarul de achiziţie există două oferte: una a lui Cristian Pancu, cel care lucrează la cabinetul veterinar al dr.Dorin Vasiliu (foto dreapta) din Bucovina, iar cea de a doua a SC Vasi-Vet SRL, adică tocmai societatea care are deschis acest cabinet veterinar şi la care administrator şi unic asociat este… dr.Dorin Vasiliu. Cu alte cuvinte, ambele oferte au venit din acelaşi cabinet, numai că una ca persoană fizică, iar cealaltă ca persoană juridică. Diferenţa de preţ este una clară în favoarea tânărului veterinar, care a propus 100 de lei/lună ca un „abonament” pentru servicii şi 10 lei pentru o eutanasiere. Celelalte preţuri propuse de cei doi le găsiţi în tabelul alăturat

Oferte depuse la SPABSZA
SERVICIU Cristian Pancu SC Vasi-Vet SRL
Abonament lunar 100 350
Castrare mascul 15 30
Castrare femelă 40 20
Tratamant injectabil profilactiv şi curativ 10 20

*Preţurile sunt exprimate în RON

Veterinarul Pancu a lucrat încă din liceu la cabinetul lui Vasiliu

Dr.Pancu are numai 28 de ani şi pare să nu fi fost un student tocmai eminent. A terminat facultatea cu 7,78, însă tocmai din liceu a lucrat la cabinetul lui Dorin Vasiliu (foto stânga). Acesta are însă numai cuvinte de laudă la adresa angajatului său, dar insistă asupra faptului că ceea ce face tânărul la padocuri nu implică SC Vasi-Vet SRL. „Asta e treaba lui pe care o face în afara cabinetului. Are drept de liberă practică şi o face în afara activităţii de aici (…). Chiar este un băiat bun, n-am nici un interes să-l denigrez, nici să-l laud pentru că, din punct de vedere medical, decizia a fost una corectă la câtă jigodie este în oraş”, ne-a declarat Dorin Vasiliu. Acesta susţine că inclusiv la cabinetul său vin tot mai mulţi oameni cu jigodie şi că nu recomandă tratamentul deoarece este costisitor, iar şansele de supravieţuire sunt foarte mici, de 10-15%. Chiar şi cei care scapă rămân cu sechele. „În 16 ani am avut un singur câine care a scăpat de jigodie fără sechele”, ne-a mai spus dr.Vasiliu. Potrivit acestuia, în procedura de achiziţie ar mai fi depus o ofertă şi dr.Harabagiu, astfel încât se elimină varianta unui aranjament între el şi angajat. La dosar însă nu există decât ofertele de la Cristian Pancu şi SC Vasi – Vet SRL.

Otravă cumpărată pe 3 mai, scrisoare la DSVSA pe 6 mai

Ordinea în care s-au derulat evenimentele scoate la iveală faptul că soarta maidanezilor a fost dinainte pecetluită şi că intenţia de a-i omorî era una foarte clară.

Astfel, contractul pe 2011 cu medicul a fost semnat pe data de 5 aprilie. La mai puţin de o lună de zile, mai exact pe 29 aprilie, medicul trimite o primă scrisoare către Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) prin care îşi anunţă intenţia de a eutanasia toţi câinii de la padocuri pe motiv că 61 dintre ei ar fi murit în 15 zile cu simptome de jigodie. Pe 3 mai, la numai două zile lucrătoare de la trimiterea acestei adrese, SPABSZA a şi cumpărat cele necesare eutanasierii. După cum se poate vedea şi în fotocopia după factură s-a cumpărat „T 61” substanţa necesară eutanasierii de la SC Altius SRL Bucureşti, precum şi Ketamin, suma totală de plată fiind de 1.153 de lei. A doua zi substanţele pentru eutanasiere au fost deja predate prin proces-verbal lui Cristian Pancu pentru ca abia pe 6 mai să se trimită la DSVSA a doua scrisoare prin care medicul îşi exprimă intenţia de eutanasiere a maidanezilor. Practic, în momentul în care el a trimis adresa otrava nu numai că fusese cumpărată, dar se afla deja în custodia lui. De remarcat este că în numai o lună şi cinci zile medicul a semnat contractul, a trimis două adrese la DSVSA, SPABSZA i-a cumpărat cele necesare eutanasiere, iar câinii au şi fost omorâţi. În ziua eutanasierii a mai semnat un proces-verbal cu SPABSZA prin care s-au menţionat bunurile utilizate la operaţiune.

O ipoteză şoc

O ipoteză năucitoare lansată de unul dintre „actorii” din „Dosarul

maidanezilor” care însă a ţinut să nu îi fie dezvăluită identitatea este

aceea a eutanasierii lor din motive de… transport. Municipalitatea are contract cu o firmă din Suceava pentru transportul cadavrelor şi incinerea lor ulterioară. Reprezentanţii respectivei societăţi ar fi informat SPABSZA că nu trimit maşină la Botoşani doar pentru câteva zeci de câini deoarece nu li se justifică cheltuiala. Cum păstrarea cadavrelor la Botoşani trebuia făcută în frigidere speciale pe care SPABSZA nu le deţine, iar achiziţionarea lor ar fi presupus o nouă cheltuială, s-ar fi luat decizia de eutanasiere a tuturor maidanezilor. S-a ajuns astfel la o cantitate de circa două tone de cadavre pentru care firma din Suceava a acceptat să trimită o maşină la Botoşani.

Încrengătură portocalie la maidanezi

Gestionarea câinilor vagabonzi din Botoşani este o afacere cu profund iz portocaliu. Florin Ghiorghiţă, viceprimarul care supervizează problema câinilor vagabonzi este prim-vicepreşedintele organizaţiei municipale a PDL. Eugen Ţurcanu, directorul SPABSZA este secretar general adjunct al aceleiaşi filialei. Cei doi au fost colegi de partid încă de la PRM, când Ghiorghiţă deja era viceprimar, iar Ţurcanu era şef la tineretul „României Mari”. De asemenea, laboratoarele care trebuie să dea verdictul în cazul maidanezilor, adică să precizeze dacă aceştia aveau sau nu jigodie, sunt cele de la DSVSA, instituţie condusă de Minodora Vasiliu, director PDL şi totodată soţia medicului Dorin Vasiliu, la a cărui cabinet lucrează Cristian Pancu. În condiţiile acestei încrengături şansele de a se găsi un vinovat real de cele întâmplate par mai mult teoretice. Şeful SPABSZA dă însă asigurări că totul s-a făcut legal. „Am urmat paşii unei achiziţii directe, nu am făcut cine ştie ce golăneală acolo. Toţi câinii de acolo s-au eutanasiat cu T 61, nu s-a făcut altfel de când sunt eu în Primărie”, ne-a spus Eugen Ţurcanu. Cert este că medicul Cristian Pancu are în continuare contract cu SPABSZA.


Tags:



8 comentarii

  1. Oricate petitii (personal am semnat foarte multe) am semna si oricate investigatii am face nu putem opri actele de barbarie impotriva nefericitilor caini din Romania.

    Pe zi ce trece imi pierd speranta ca cineva va putea schimba ceva.

    Este trist si ma indurereaza insa ca de obicei la nivelul meu nu pot ajuta mai mult.

    Ii doresc tinerei sperante, Dr.Pancu pe langa multele urari pe care nu le voi face publice, o sedere cat mai scurta in scaunul de veterinar pe care nu-l merita.

  2. chiar credeti ca asti sunt singurii? sunt doar mai prostani si au exagerat, mai mult, au fost prinsi de presa fiind hapsani…. la buzau este un interlop care a renuntat la 2 restaurante si o spalatorie auto ca sa se ocupe de ecarisaj in buzau si galati…cum? ati ghicit… cara catelusii de pe strazile buzaului in galati si viceversa, dupa ce, in prealabil, ii cazeaza, conform contractului cu primariile, timp de 10 zile, incasand contravaloarea serviciilor…. asa ca nu-i nimik nou sub soare, doar unii mai tampiti care exagereaza si atrag atentia asupra afacerilor lor oneroase.

  3. Cine a scris acest articol? Daca nu exista nume, atunci fiti buni si dati link-ul de unde l-ati luat cu copy / paste. “…[D]r.Dorin Vasiliu (foto dreapta)” – nu am gasit poza in textul de mai sus.

    • Andreea, spunem inca din primele rinduri cine l-a scris si unde a aparut. Am considerat că poza doctorului nu e necesara.

  4. NU SE GANDESC NENOROCITII CA O SA-I BATA DUMNEZEU PT. CA AU CURMAT SUFLETE NEVINOVATE! DAR, SA-I BATA, PT. CA MERITA. SI…MAI MERITA SI SA MOARA DUPA INDELUNGI CHINURI SI SUFERINTE GROAZNICE! DIN PACATE, CELE MAI SCARBOASE CREATURI APARTIN RASEI UMANE!!! PACAT…. FIINTE FARA NICI UN DUMNEZEU……..

  5. aproape ca puteam sa jur ca nu se va intimpla nimic cu acesti criminali legea e facuta sa o incalce in scopuri financiare de 20 ani nu se face nimic comentam in van mi-e mila de sufletelele nevinovate care cad prada lacomii spetei umane
    eeeeeeeeeee f greu la noi poate peste vreo 20 ani daca mai apucam sa se schimbe ceva

Reply To Dan Sociu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger