Cînd mă întreabă, nu le mai spun taximetriştilor că lucrez acasă. Risc să fiu dat afară din maşină. Ultimul căruia i-am zis asta m-a privit cu o ciudă intensă. “Aş vrea şi eu…”, a murmurat. “Da, dar e mai complicat cu taxiul prin casă…”, i-am răspuns. “Aşa e, dar ar fi frumos…”, a continuat el, visător.
de Dan Sociu
Şi adevărul e că e mişto să lucrezi acasă, n-ai cum să te plîngi. Nici n-ai voie. Cum să i te plîngi unuia care se trezeşte dimineaţa la oră fixă (dar şi eu fac asta, dar dacă nu vreau, pot să nu) şi se urcă în autobuz sau în metrou şi simte respiraţia şefului în ceafă (dar şi eu o simt, pe messenger, dar mai slabă)? Cum să-i explici că uneori te simţi izolat ca dracu şi te uiţi cu nostalgie la serialul The Office (dacă ai lucrat cîndva într-un birou şi ai amintiri bune de acolo) şi ţi-e dor să mai schimbi o vorbă cu cineva offline? Şi că în timp devii pustnic şi nici nu-ţi mai vine să ieşi din casă şi că deşi ai parcul la un sfert de oră distanţă, preferi, dintr-o inerţie mizerabilă, să mai stai puţin pe net şi după program, care program e foarte vag şi diluat şi se întinde şi peste miezul nopţii, tocmai pentru că nu ai o rutină impusă din afară, o structură? Nu poţi să te plîngi. Pentru că, la o adică, dacă vrei, poţi să stai la birou în chiloţi (şi cu joben pe cap, dacă aşa îţi vine) şi, dacă ai chef, poţi să vezi un film în mijlocul zilei, să fumezi fără să ieşi în pauză. Şi îţi poţi rezolva toate treburile administrative şi nu numai fără să ceri zile libere. În plus, cheltui mai puţin pe transport, pe haine, pe mîncare (dar trebuie să-ţi găteşti).
Şi cum pe lume lucrurile ne sunt date numai pe jumătate, iar invidia e de multe ori doar rezultatul necunoaşterii întregii realităţi a celuilalt, există dezavantaje şi neplăceri ale muncii acasă pe care e greu să i le explici cuiva care lucrează afară, aşa cum nici viaţa de birou nu e întotdeauna atît de amuzantă şi de caldă ca în The Office.
Doina Ruşti, scriitoare, profesor la Facultatea de Artă, Universitatea Hyperion
Cel mai important e că n-ai contact direct cu un şef
Să muncesc acasă e ca şi cum mi-ar face mama cafeaua. Te scoli când vrei, te culci când ai chef, n-ai condică, n-ai faţă de şef. Acest din urmă lucru e foarte important. Să n-ai contact direct cu un şef. Nu zic de un bou terorist, ci chiar şi-un şef binevoitor, educat, galant, tot şef e, adică o faţă care ţi se bagă în creier, amintindu-ţi în fiecare clipă că eşti în lanţ. Un şef în carne e amintirea directă a unei realităţi triste, şi anume că nu eşti liber. Pe câtă vreme un şef care te regulează metodic prin mailuri e doar pumnul din fotografie, doar sabia din teacă. Nu zic că e mai bine, ci că e suportabil.
Când lucrezi acasă, fără să ai în timpan glasul plin de siguranţă al şefului, te simţi ca un chelar. Nimic nu demoralizează mai mult pe lume ca siguranţa celuilalt şi nimic nu te întăreşte mai mult ca sentimentul că toate cheile sunt în buzunarul tău. Să stai cu laptopul pe genunchi, să împleteşti funii, să faci coşuri, nu contează ce, să-ţi vezi de munca aia care îţi asigură pâinea, în singurătatea unei camere e un lucru reconfortant din multe puncte de vedere. Normal, nimic nu e perfect ori de susţinut până-n pânzele albe. Aţi văzut cum e: până şi căpitanul mai părăseşte corabia, d-apoi nişte idei!
Prin urmare: când munceşti acasă poţi să te sălbăticeşti. Pierzi contactul cu lumea, pierzi informaţia întăritoare a fluxului, pierzi şi berile de-a moaca ale unor colegi care vor să socializeze cu tine. Mai sunt şi pierderi. De-aia eu muncesc 5 zile acasă si una pe-afară, anume miercurea: mă trezesc în rând cu oamenii, îmi pun shape-up-ii în picioare, o iau fâţâind pe Traian, până la Foişor, trec pe lângă „Puţin din tot” şi pe urmă străbat toată Popa Nan, până la locul meu de munci.
Mă rog, are şi serviciul de-afară chestiile lui mişto.
Mihai Duţescu, arhitect, scriitor
La birou eşti mai eficient.
Le-am făcut pe amândouă şi în ceea ce priveşte proiectarea de arhitectură ştiu foarte clar ce e bine şi ce e rău, în ambele situaţii.
Am început de acasă fiindcă nu aveam angajaţi. De fapt, nu aveam proiecte suficiente, ca să am nevoie de ajutor, deci nici de birou nu aveam nevoie şi oricum n-aş fi avut bani de chirie. Asta chiar dacă unii clienţi întrebau: unde e biroul dvs., ziceţi-ne adresa, să ştim unde să venim. Le răspundeam: biroul meu e în maşină, sunt tot timpul pe drumuri, ce să-i faci, cu laptopul în braţe – şantiere, primării, vă daţi şi dvs. seama… Aaa, da… murmurau. Şi atunci ne întâlneam prin cafenele, restaurante. Era jenant, dar nu aveam încotro. Apoi, după 2 ani am început să am mai mult de lucru şi deja nu mai făceam faţă, dormeam foarte puţin noaptea şi până la urmă am ajuns la spital – atunci s-a impus să angajez oameni. Mă rog, mai era şi fiţa, că atunci înainte de criză eram toţi wannabe, orbi complet. Am luat aşadar computere şi mobilier (lucruri cu care, acum, când iar nu prea mai am de lucru, nu ştiu ce să fac şi nici unde să le stochez – cred că am să le dau de pomană la vreo şcoală, ceva) şi am ţinut-o aşa până la începutul lui 2009, când odată cu criza am rămas doar cu 1 angajat, după care ulterior singur, deşi am păstrat biroul. Merg dimineaţa acolo, mă întorc seara de acolo, singur. Dar am să-l predau cât de curând şi am să lucrez iar singur de-acasă, cel puţin pentru o perioadă (indefinită) de-acum înainte. Pentru cât am de lucru acum, mă descurc iarăşi singur.
Ştiu că vorbesc mult şi încă n-am răspuns la întrebare, dar răspund: într-un fel, acasă e mai bine fiindcă eşti doar tu cu tine, îţi faci programul cum vrei şi nu te costă nimic. Dar asta poate fi foarte riscant, pentru că ai şi un pat în care te mai lungeşti, ai televizor, mâncare şi altele. La birou însă eşti mai eficient. Acolo e disciplină, e program de minim 8 ore şi eşti constrâns să păstrezi un anumit ritm de lucru, să te adaptezi ritmului celorlalţi cu care colaborezi, să fii tot timpul disponibil pentru clienţi. Ţi-e ruşine să stai pe facebbok în timp ce colegii tăi muncesc. Numai că, cel puţin în ce mă priveşte, pentru a păstra un birou e nevoie de flux continuu de lucrări sau de un contract mare care să se întindă fără impedimente pe mai mulţi ani. Un birou de arhitectură, cu dotări normale şi 2 arhitecţi angajaţi plătiţi cu salarii normale, te costă undeva pe la 2500 Euro / lună. Pentru asta, ca să renteze cât de cât, trebuie să ai cifra de afaceri de minim 70 000 Euro / an, ceea ce pentru un tânăr arhitect antreprenor pe timp de criză în Bucureşti, unde sunt deja destul de mulţi arhitecţi, nu e uşor.
Oricum, prefer munca de la birou chiar dacă e mai dură şi mai nesărată. Pe termen lung e mai bine. Nu poţi lucra eficient de acasă mai mult de 1 an, poate nici atât. Iar dacă nu eşti eficient o dată, de două ori, nu-ţi mai sună telefonul şi nu-ţi mai dă nimeni de lucru, iar la 35 de ani ajungi să te miri de ce e atâta nedreptate în ţara asta, de ce statul nu face nimic pentru cetăţean, de ce alţii au şi eu nu – mă rog, îţi vin aşa, gânduri.
12 comentarii
Sa zicem ca luam in considerare numai meseriile care pot fi facute din biroul de acasa.
Din cate am observat, persoanele care lucreaza de acasa tind sa fie mai ineficiente cu timpul petrecut muncind, il amesteca cu timpul pierdut aiurea pe facebook si asa mai departe, tind sa devina pustinici, sa refuze realitatea, sa traiasca pe net. Nu ies din casa nici macar sa-si ia paine, d’apai sa dea o tura de parc. Dezvolta incet incet un soi de boala psihica, ii vad pe toti din jur nesimtiti si uita ce e aia toleranta.
Teoretic, muncitul de acasa ar trebui sa fie mai eficient, nu pierzi timp in trafic, practic poti munci in trening sau pijama. Daca ar fi sa muncesc de acasa, as prefera sa am o camera in care sa muncesc, fara TV, fara consola, cu un firewall care sa nu ma lase pe siteurile de socializare.
daca ar fi sa muncesti de acasa, refuza. Munca de acasa e Alzheimer curat.
Niciodata nu am inteles de ce dracului trebuie sa te duci musai la un birou ca sa stai la un calculator acolo de dimineata pana seara, sa pierzi intre doua si patru ore din viata zilnic cu drumul, enervandu-te ca totul in tara asta merge incet. Viata e prea scurta ca s-o irosesti cu “calatoria” deloc placuta si deosebit de aglomerata cu autobuzul, printre nespalati, hoti de buzunare si tot felul de lume. De vreo trei ani lucrez acasa, aici mi-am amenajat si spatiul de birou, reprezentat dintr-un birou fizic ca mobilier, calculatoare, imprimanta, biblioteca cu dosare etc. Fara sa merg zilnic prin agitatie, prin autobuze aglomerate, MA SIMT UN OM FERICIT PUR SI SIMPLU! De fapt, oamenilor le place sa-si complice existenta, adunandu-se intr-un alt loc pentru a face exact ceea ce pot face foarte bine si de acasa. Ce fac acasa? Realizez un site. De ce trebuia sa ma plimb zilnic pana la dracu cu carti pentru asta?
Apropo, nu stiu cine te impiedica sa iesi in parc daca ai chef de asta! Dimpotriva, cred ca iesi mai des in parc, pentru ca nu mai ti-e sila sa mai mergi, saturat deja de mersul cu drumul la serviciu. Nu mai esti atat de obosit si de satul daca chiar vrei sa pleci sa te distrezi. Si ca regula autoimpusa: eu tot afara pe balcon fumez. Nu te impiedica nimeni sa-ti faci regulile. Sincera sa fiu, nu-mi permit sa vad niciun film in cursul zilei. A lucra acasa, nu inseamna a pierde vremea te miri pe unde. Mai degraba intri pe site-uri aiurea de la un birou decat de acasa. Nu de alta, dar e mentalitatea aia de: timpul trece, leafa merge, eficienta nu conteaza. Aici se vede ce fac pe site, ca daca pierd vremea cu filmul, site-ul ramane neactualizat in timp util. La un birou, cand sapte fac acelasi lucru, poate ca aprotul tau personal nu mai conteaza si intri pe orice ca sa treaca timpul, sa se faca iarasi ora de plecare si sa-i dai drumul spre casa. Aici n-am timp sa ma plictisesc, nici sa stau cu ochii pe ceas. Serios.
De acord cu domnul Dutescu. Rareori se mai intampla sa lucrez de acasa cate o zi, jobul meu imi permite asta. Niciodata nu m-am simtit bine, nu eram eficienta, numai sa vorbesc cu colegii pe messenger despre ce se intampla la lucru mi-a luat destul de mult timp. Eu personal am nevoie de presiune si de date limite sa am rezultate bune 🙂
as putea citi interviuri cu dutescu toata ziua. auzi la el „mă rog, îți vin așa, gânduri”
Lucrez de acasa, ca graphic designer. Ei bine, cind a inceput totul, acum citiva ani, am constatat ca nu doar ca lucram mai mult, ca interval de timp, decit colegii mei, ci si mai tensionat. Asta – pentru ca aveam senzatia ca cei de la sediu ma considera din oficiu un privilegiat si un pierzator de timp, si ca abia asteapta sa nu predau ceva la timp sau sa ma prinda, in fine, cu vreo neregula doveditoare ca de fapt nu imi fac treaba.
E drept, tot pe la inceput, si ei ma sunau cam des pe zi, pe telefonul fix, fara sa fie nevoie musai, si am intuit ca incearca sa controleze daca sint efectiv acasa. Deci – lucram mai mult din toate punctele de vedere, oarecum pentru a-mi demonstra onestitatea, deoarece in aceasta postura de lucrator de acasa eram primul si singurul din colectiv, intr-o companie care nu obisnuia sa faca astfel de concesii vreodata. Uitam efectiv sa ma duc pina in bucatarie sa imi incalzesc ceva de mincare, sau, dupa caz, nu apucam ! Ma trezeam ca pe la orele 18, asa, mincasem toata ziua niste mere cu covrigi, in fata computerului de care nu ma dezlipisem… Cand eram la sediu nu mi se intimpla asta.
In fine, tineam, si tin, legatura nonstop cu colegii pe messenger, este si necesar, caci trimit si primesc materiale, ,brief-uri, texte, etc. E ca si cum as lucra linga ei, cu ei, doar ca in alta incapere, de fapt. “Incaperea” de la mine de acasa. Internetul face acest lucru si aceasta apropiere, posibile. Prezenta vizibila pe YM era-este cotata ca prezenta la “serviciu.”
Situatia datand de ceva vreme, vreo 6 ani, m-am mai relaxat intre timp, de fapt ei s-au mai relaxat, au incetat sa mai fie suspiciosi, si in clipa asta e confortabil sa fii acasa, cu conditia sa iti faci program disciplinat. Am trait si faze de diluare, de fapt ele survin periodic, din cauza lipsei reperelor orare mai cu seama. Si da, e adevarat ca se poate instala si o depresie de izolare, in care nu iti vine sa mai iesi din casa. Este efectiv semnul unei depresii. Am corectat-o prin provocarea, crearea de situatii care sa ma scoata afara cu diferite pretexte. Azi nu mai incep lucrul la birou fara sa ma imbrac si sa alerg la niste cumparaturi de dimineata, asa, ca pur pretext de iesire si oxigenare matinala. Intoarcerea acasa imi da un sentiment de normalitate, si ma pot apuca de treburi avand un start bun.
Mi-am cumparat niste aparate de fitness casnic si fac 2-3 pauze de miscare, in intervalul 10-18. E ok. Pe termen lung, este o experienta cu diverse fatete, insa cred sincer ca nu e pentru tot omu’…
Dragi mei ,romani de c….. ce sunteti .
In Occident, este prezent acest tip de job ,de peste 30 de ani .In Romania , vai de mama voastra , mai dureaza 100 de ani !!
In schimb sunteti pe primul loc in lume la : JAFURI, FURTURI, PROSTITUTIE, VIOLURI, CRIME , CERSETORIE, SCANDALAGII, LESINATI DE FOAME !!
FELICITARI !!!
SI MAI ALES, FELICITARI CONDUCATORILOR PE CATE I-ATI AVUT!!!
LOR SA LE MULTUMITI PENTRU CE ATI AJUNS IN ANUL 2011 !!
Ignorand remarca de mai sus, ca doar suntem mamifere civilizate trecem mai departe la subiect.
Lucrul la domiciliu nu este pentru oricine si pentru orice profesie. Necesita foarte multa disciplina sa te trezesti la o ora fixa atunci cand nu trebuie sa ajungi la birou, sa te apuci de lucru la o anumita ora, sa iti impui singur dead-line-uri, etc. Multi au incercat, putini au ramas. De ce? Pentru ca nu toti se gandesc din start ce implicatii are acest stil de viata. Daca lucrezi de acasa in chiloti, stand pe canapea si cu un ochi la ‘The Office’, chiar daca in teorie lucrezi la ceva in acelasi timp, este mai mult decat probabil ca rezultatul va fi de slaba calitate. Probabil ca multi contrazic conceptul asta si zic ca in chiloti e mai relaxat si mai productiv. Eu zic ca e fals. Am trecut prin aceleasi faze cu domnul arhitect, fiind intr-o breasla apropriata, si sincer este necesar cel putin un birou in casa. O camera separata in care te rupi de legatura cu ‘casa’. Si asa cum am spus deja, o personalitate puternica cu puterea de a se autodisciplina.
Nu va lasati indusi in eroare de mirajul muncii la domiciliul fara sa aveti aceste doua lucruri in vedere.
Alex
Este revoltator faptul ca un ziar de arie Nationala include in titlurile sale cuvinte ne-Romanesti precum acest execrabil “misto”.
Daca Sudul si “miticii” in special nu vor depune eforturi sa se dezinfecteze de “paranghelism” se vor crea probleme majore la nivel de…Romania.
It’s all up to you South!
Horia
Mişto e un cuvint românesc – http://dexonline.ro/definitie/mi%C8%99to
haha… Misto este la cuvant tiganesc, intrat in vocabularul romanilor ca multe alte cuvinte si expresii..
” Țig. mišto „bun” (Graur 171; Juilland 168)”… daca tot dai un link catre dex, citeste toate explicatiile.. 🙂