Cu bicicletele la casa solară PRISPA

0

Echipa PRISPA te provoacă la o plimbare pe două roți până la prima casă solară din România construită integral de o echipă de studenți. Planul sună cam așa: sâmbătă, 4 august, ne întâlnim cât mai mulți în fața Institutului de Istorie al Academiei Române din Bld. Aviatorilor (în spatele Muzeului de Geologie), pe la orele 17:00, cât să se mai domolească soarele și pornim agale înspre casa PRISPA pe care o găsim în Șoseaua Chitilei 284.

 

Odată ajunși, facem o vizită, stăm la o poveste cu echipa și ne răcorim puțin pe mixurile lui Survi ( http://soundcloud.com/survi ) care ne va aștepta pregătit pe prispa casei.

Dacă nu ai 2 roți, GreenRevolution pune la dispoziție 30 de biciclete! Acestea se pot lua, pe bază de act de identitate, de la intersecția dintre Șoseaua Kiseleff și Str. Ion Mincu, foarte aproape de punctul de start!

O vizualizare a traseului veți găsi aici: http://binged.it/MiTgK6

Pentru o bună organizare:

– Avem sprijinul Primăriei Municipiului București care ne va asigura asistență în timpul efectuării parcursului. Pentru a evita incidentele, acest traseu a fost stabilit împreună cu ei.
– Între orele 17:00 și 17:30 se face adunarea în fața Institutului de Istorie al Academiei Romîne din Bulevardul Aviatorilor.
– La ora 17:30 plecăm spre casa PRISPA.
– Între punctul de pornire și Piața Presei Libere circulația se va efectua pe pistele special amenajate.
– Între Piața Presei Libere și Șoseaua Chitilei 284 circulația se va efectua pe banda 1 a carosabilului, conform regulilor de circulație.
– Conform legislației, accesul minorilor sub 16 ani nu este permis pe carosabil.
– Vă rugăm să aveți în vedere purtarea echipamentului de protecție!
– Pe tot parcursul drumului vă rugăm să urmăriți indicațiile organizatorilor pentru a evita accidentele!
– Nu este permisă alăturarea bicicliștilor care nu au plecat din punctul de start cu tot grupul.
– Drumul de întoarcere se va efectua pe cont prorpiu, fiecare biciclist fiind responsabil pentru acțiunile sale.
– Vă rugăm consultați legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/60_1991.php)

Hai cu noi să susținem echipa PRISPA înainte de plecarea spre concursul Solar Decathlon Europe de la Madrid!

Mai multe informații, pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Foto: Cosmin Dragomir

Puteți citi și:

Casa solară PRISPA, scoasă la licitație

După doi ani de muncă, casa solară PRISPA, e gata

Cea mai solară casă


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger