Cu bicicleta la Troia

18

Numele sau este Serban Georgescu, are 43 de ani, locuieste in Bucuresti si este jurnalist la cotidianul in limba engleza Nine O’Clock. Ce il deosebeste insa de altii este ca vara aceasta s-a urcat pe bicicleta si a pornit din fata blocului intr-o expeditie pe doua roti pana la ruinele Troiei, in Turcia, fara a folosi alt mijloc de transport terestru. Din spusele sale, ideea i-a venit anul trecut, intr-o seara senina de iarna, pe o banca din fata Operei din Bucuresti, cand ezita sa intre la un spectacol. Citi-i povestea intr-un serial publicat pe TOTB.

de Serban Georgescu

Ideea de a pleca spre Troia pe bicicleta mi-a venit anul trecut (2009), intr-o seara senina de iarna, pe o banca in fata Operei din Bucuresti, in timp ce ma gandeam daca sa intru sau nu la spectacol. Stiam ca presupusa locatie a legendarei cetati este pe undeva prin Turcia si ca, in fond, Turcia nu e prea departe de noi, asa ca am lasat-o in plata domnului pe Ana Karenina cu baletul ei neoclasic (in fond, o Karenina “neoclasica” nu putea fi decat un kitsch) si am plecat sa ma documentez. Primul lucru care mi-a atras atentia, privind harta, a fost ca distanta in linie dreapta pana la Çanakkale (orasul turc pe raza caruia se afla ruinele) e aproximativ egala cu cea pana la Sighetu Marmatiei. Intr-un fel, mi se deschidea perspectiva unei calatorii in timp cu 3.500 (?) de ani in urma, fara a iesi practic din tara.

Nu sunt si nu am fost vreodata ciclist de performanta, dar in ultimii sapte ani am facut mai multe expeditii prin tara, iar in vara lui 2009 am ajuns chiar si la Belgrad. E drept, intr-o expeditie in grup organizata de UE, asistata si superaccesibila din toate punctele de vedere, asa ca daca as fi gasit un partener, lucrurile erau ca si rezolvate.

Primul gand a fost catre Serban, un alter-ego al meu cu care facusem primul drum la mare pe bicicleta in 2003, dar acum, insurat fiind dumnealui si, in plus, in asteptarea unui nou bebelus care se anunta chiar in perioada in care urma sa plecam, nu am obtinut de la el decat un oftat nostalgic si multe incurajari. Ceilalti potentiali parteneri au apreciat ideea drept o ticneala, invocand in primul rand teroarea masinilor si a camioanelor de pe drumurile europene. (Fie vorba intre noi, nu am inteles niciodata cum vor acesti biciclisti “inraiti” sa fie respectati in trafic fara sa participe efectiv la trafic, fara sa-i faca pe soferi sa simta prezenta bicicletelor pe strazi si sosele. Degeaba vom chitai pe langa autoritati pentru drepturile noastre, pentru ca daca nu vom invada cu adevarat traficul, nu vom reprezenta niciodata o “problema” si nu vom obtine niciodata mai mult decat niste dungi de vopsea trasate pe trotuarele pe care oricum le foloseam ca atare – dar asta e cu totul alta poveste).

Nu m-am incumetat sa optez pentru traseul prin mijlocul Bulgariei (Ruse – Veliko Tarnovo – Svilengrad – Edirne), pentru ca auzisem mai multe povesti despre nesiguranta drumurilor de pe acolo, asa ca am optat pentru litoral, care oricum era mai frumos, chiar daca putin mai lung. Urma sa revad Vama Veche si mai ales Balchikul! Dupa Marea Neagra, urma Marea Egee si in sfarsit Dardanelele, adica poarta dinspre Marea Marmara, deci aveam la dispozitie trei mari. Ce-mi puteam dori mai mult? Vremea in august (din pacate, din pricina conditiilor de la serviciu, nu mi-am putut lua liber decat in august si nu in iunie, asa cum as fi vrut) nu se anunta cu mult diferita de cea din Romania, iar drumul nu foarte aglomerat, cel putin dincolo de Burgas (Bulgaria).

Vama Veche

In cele din urma, traseul pe care l-am ales a fost urmatorul: Bucuresti – Constanta – Vama Veche – Varna – Burgas (Aheloi) – Malko Tarnovo – Kirklareli – Uzunköprü – Çanakkale, in total circa 1.000 km. Aveam sa-l parcurg in 9 zile – o zi de pauza inclusiv.

Incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca voi pleca singur, dar in luna mai, in timpul expeditiei “Cu bicicleta la mare”, organizata in fiecare an de un post de televiziune, l-am cunoscut pe Andrei, care s-a aratat incantat de ideea de a ma insoti in Turcia, cu conditia, mi-a atras el atentia, sa evitam pe cat posibil drumurile europene. Intre timp, in iulie, am facut impreuna si Transfagarasanul (din Bucuresti, cu trenul, pana la Predeal, apoi Izvorul Rece – Rasnov – Zarnesti – Victoria – Cartisoara – Balea – Vidraru – Curtea de Arges – Pitesti si iar trenul pana la Bucuresti, in total trei zile), asa ca totul parea in regula.

Inaintea plecarii, pe care am stabilit-o de comun acord pentru 9 august, mi-am notat de pe internet cateva adrese si contacte ale campingurilor si hostelurilor din localitatile in care urma sa poposim si am telefonat Ambasadei Turciei din Bucuresti, de unde am aflat ca cetatenii romani care calatoresc in Turcia nu mai au nevoie de viza incepand din iarna acestui an. Atat eu, cat si Andrei aveam insa pasapoartele expirate, asa ca ne-am depus actele pentru noile pasapoarte, pe care le-am ridicat cu cateva zile inaintea plecarii.

Intr-o seara de dinaintea plecarii, am dat intamplator, in caietele lui Cioran, peste aceasta observatie-avertisment care m-a pus pe ganduri: “Hölderlin nu s-a dus sa viziteze Grecia. Cand vrei sa reinvii niste zei morti nu trebuie sa bantui pamantul calcat de pasii lor. Nu poti sa-i readuci la viata decat de departe. Turismul taie orice legatura VIE cu trecutul”. Perfect de acord cu el, in special cu ultima afirmatie. Totusi:

1. A “bantui” pamantul, fie calcat, fie necalcat de pasii zeilor, este pentru mine o bucurie pe care nu am de ce sa mi-o refuz. Iar asta nu are absolut nimic de a face cu Turismul;

2. Nu zeii au nevoie sa fie reinviati de oameni, ci oamenii trebuie readusi din cand in cand la viata. Iar asta cel mai bine se poate face, exact cum spune Cioran, “de departe”

3. Nu sa readuc la viata zeii urmaresc eu, ci sa desfiintez anumite distante.

Cititi si:

Cu bicicleta la Troia. Epilog

Cu bicicleta la Troia (IV). „Iata cum am cucerit Troia: pe intuneric si cu ambele cauciucuri desumflate”

Cu bicicleta la Troia (III). Bulgaria si hotelul-spital

Cu bicicleta la Troia (II). Drumul pana la Varna

Tags:



18 comentarii

  1. foarte frumos, am fost si eu pe acest traseu in aceasta vara, e drept, cu masina si chiar m-am gandit sa dau o tura cu bicicleta…ma bucur ca cineva a avut curajul si energia sa faca acest tur…asteptam impresii de calatorie…

  2. Sindromul Ierusalim on

    Multi turisti care viziteaza Ierusalimul sunt cuprinsi de o stare de exaltare si incep sa predice, fenomen numit “sindromul Ierusalim”. Asta e o dovada concreta a influentei pe care o poate avea vizitarea unui loc istoric. Opinia lui Cioran ramane o parere pe care, probabil, nu s-a obosit sa o testeze.

  3. buna observatia cu Sindromul Ierusalim

    Relu – s-a marcat

    ma bucura mult ce se intampla

    povestea e mult mai lunga

    sper sa aveti rabdare sa o urmariti

    Salutari din vechea Troie! – AHOE!

  4. Pingback: Revista presei: furturile de biciclete şi cum să fii kamikaze pe două roţi | Bicla.ro – pentru bicicliştii urbani amatori

  5. N-am platit nici un chior nici colo, nici colo

    Daca o comiteti la vara, evitati luna august! E groaznic de cald. Cred ca prin iunie ar fi fain. Sau septembrie.

    Keep in touch

  6. super idee, te felicit.
    in ceea ce priveste cetatile antice, totusi, troia mi s-a parut mult sub efes, unde lucrarile de reabilitare sunt muuult mai avansate (si cetatea este cu mult mai mare si mai spectaculoasa).
    daca ai mers doar pe urmele unei legende, poate anul viitor te vei incumeta si pana la efes, fiind “numai” 600 de kilometri in plus (si legende pe masura).
    bafta si inspiratie in continuare!

  7. “fara a folosi alt mijloc de transport”.. inexact, nu incorect, deoarece Troia (Truva) e de cealalta parte a stramtorii Dardanele (ai trecut inot, pedaland pe fundul apei, sau cu feribotul?)

  8. Pingback: Cu bicicleta la Troia (II). Drumul pana la Varna » Think Outside The Box

  9. Foarte bine Georgescu! Tine-o tot asa! Asteptam continuarea jurnalului tau cu mare interes. Parca suntem si noi pe acolo si ne bucuram impreuna. Cat despre Holderlin si Cioran… cred ca nu aveau biciclete…

  10. Bravo, bravo, bravo !!!!! In sfarsit, desi sunt convins ca nu sunteti primii insa beneficiati de mediatizarea meritata, se uita si altii cum ne uitam si unii dintre noi la turistii occidentali “rataciti” pe plaiurile noastre.Fara exagerare reprezentati un exemplu pentru un viitor, sper cat mai apropiat, de cicloturism mai intens atat c.d.p. cat si extra c.d.p. Sper ca initiativa voastra sa fie preluata si de alti amatori de expeditii si nu numai – ma mir ca ati fost doar 2 – mie uniua mi s-a facut o pofta nebuna de asemenea…..chestie. Da, pentru ca multi nici macar nu si-au propus sa faca un drum de 5-10 km pana la servici de spaima traficului. Sta in puterea noastra sa schimbam perceptia participantilor la trafic (lemn !) asupra celor pe 2 roti motorizate de picioarele noastre. Spor si astept cu nerabdare continuarea !!!!!

Leave A Reply