Vara aceasta, jurnalistul Serban Georgescu a mers pe bicicleta din Bucuresti, din fata blocului, pana la ruinele Troiei, in Turcia, fara a folosi alt mijloc de transport terestru. Cea dintai etapa a calatoriei sale pe care o calculase la circa 1.000 de kilometri a fost pana la Constanta (265 km) – prima oara cand a reusit sa ajunga cu bicicleta la mare intr-o singura zi – , peripetie in care un politist l-a amenintat ca ii fura ventilele de la cauciucuri daca il prinde pe autostrada. Cititi pe TOTB primele zile ale expeditiei.
Text de Serban Georgescu (Continuarea primei parti)
Ziua I, Luni, 9 august 2010
Bucuresti, ora 6.05 – Constanta, 18.10 (265 km)
Andrei (n.r. – partenerul de drum al jurnalistului, cunoscut in timpul expeditiei „Cu bicicleta la mare”) a decis ca drumul pana la Vama Veche il va face cu trenul, urmand sa ne intalnim acolo a doua zi, seara, asa ca am plecat singur in dimineata zilei de 9 august, la ora 6.05, din fata blocului unde locuiesc in Bucuresti. Incarcasem in coburilr bicicletei sacul de dormit, o punga mare cu patru tricouri, cateva perechi de ciorapi, o jacheta foaie de ceapa, un fes, trei bandane, trusa cu sapun, periuta de dinti, prospoul, borseta cu actele si 300 de euro, apoi hartile celor trei tari si o trusa cu un minimum de scule (o cheie pentru roti, una pentru ghidon, pompa, un chit de vulcanizare, o camera de rezerva, doua mini leviere). Peste coburi am legat cortul si izoprenul si asta a fost tot bagajul. In total, 10 kilograme. Cu ale mele 93, ma incadram lejer in limita de 120kg a bicicletei (DHS Shadow, made in Romania, 2008, dotari minime, 18 viteze, adica 3 foi cu 6 pinioane, pret 400 RON, roti de 27′).
Vremea era perfecta, aerul proaspat, pentru ca in timpul noptii, dupa o lunga perioada de canicula, se dezlantuise un adevarat potop, la care de altfel asistasem in direct, din pricina inevitabilei insomnii care ma bantuie ori de cate ori urmeaza sa fac vreo calatorie mai lunga. Aleea era acoperita cu crengi smulse de furtuna, asfaltul nu se uscase, iar norii acopereau inca cerul, deci puteam sa sper ca voi scapa de canicula.
Asadar, vorba poetului: “Canta zeita mania ce-aprinse pe-Ahil peleianul…”
Initial planuisem sa fac drumul pana la Constanta prin Slobozia, cu popas peste noapte acolo, in ideea ca etapele trebuie sa fie scurte din cauza caniculei. De circa doua saptamani, in Bucuresti si in sudul tarii se inregistrasera in mod constant temperaturi de 36-37°C si acelasi lucru se anunta si pe perioada calatoriei mele, insa racoarea acelei dimineti m-a facut sa-mi schimb decizia. Drept urmare, am luat-o pe drumul vechi, prin Lehliu, paralel cu autostrada, care este si cel mai scurt, cu intentia vaga de a ajunge la Constanta chiar in prima zi.
Autostrada am scos-o din calcul dupa ce, cu un an in urma, am luat-o pe acolo in drumul spre mare, dar dupa 50km am fost abordat de politie. Le-am explicat ca, in opinia mea, pentru un biciclist care face trasee interurbane, paradoxal, autostrada este cea mai sigura solutie, din simplul motiv ca benzile laterale de urgenta sunt foarte largi si permit pastrarea distantei fata de camioanele care trec in viteza. Am fost privit lung, mi s-a repetat de nenumarate ori ca “Bicicletele nu au voie pe autostrada, bicicletele nu au voie pe autostrada etc. etc.” si am fost invitat ca la urmatoarea iesire, care era insa la mai bine de 20km de locul discutiei, sa ies de pe autostrada, in caz contrar urmand sa fiu amendat.
Asadar, de aceasta data am luat-o cumintel pe drumul vechi, totul a mers perfect, am trecut de Lehliu, am facut un scurt popas la Drajna, unde am mancat o formidabila ciorba de perisoare, am trecut de Fetesti si am ajuns, inevitabil, la intrarea pe… autostrada! (Nu exista alta legatura cu Cernavoda pe acest traseu). Spre deliciul meu, imediat dupa ce am trecut de gherete, ma astepta curios un politist care mi-a facut semn sa trag pe dreapta.
– Stiti ca nu aveti voie pe autostrada?
– Da, dar nu am pe unde sa o iau…
– Nu ma intereseaza, ocoliti prin Tandarei (!)
Asta insemna un ocol imens. Parlamentari, insistente, rugaminti, glumite. Pana la urma, politistul se imbuneaza si, aratandu-mi autostrada, imi spune:
– Vezi ca dupa ce treci podul se face un drum de tara in dreapta, o iei pe acolo, mergi paralel cu drumul si iesi cu 1km sau 2 inainte de Cernavoda…
Bucuros, accept si dau sa plec, cand politistul imi striga in fata: „Fii atent ca daca te gasesc pe autostrada, iti confisc ventilele de la cauciucuri!”
Desigur, nu am gasit respectivul drum. Nu am remarcat decat un fel de intrand lateral care ducea doar pana la o statie de betoane, asa ca am gonit cat am putut tot inainte, privind din cand in cand peste umar, in spate. Am avut noroc si am ajuns cu bine la Cernavoda, unde in mod normal ar fi trebuit sa ma opresc peste noapte. Dar era doar 13.30, cerul era in continuare noros, drumul liber, ma simteam bine, asa ca, vorba cantecului: Hit the road Jack!
Peste o ora, din pacate, canicula isi reintrase in drepturi. La Poarta Alba (caci am trecut, cum se vede, si pe la Poarta Alba!), coplesit de caldura, m-am oprit in curtea unor localnici unde m-am racorit din plin la cismea si unde un prichindel jigarit de vreo 5 ani care se zgaia la mine scobindu-se in nas m-a intrebat cu candoare: “Da’ tu de ce n-ai masina?”. „Pai cu bicicleta e mai misto”, ii raspund. A fost placut surprins de raspuns, mi-a aratat incantat ca si el are bicicleta si, dupa ce ne-am despartit ca niste adevarati colegi de breasla, m-a urmarit mult timp cu privirea de-a lungul soselei…
Dupa cateva ore eram la 20km de Constanta. Am oprit la marginea drumului, de unde am cumparat niste piersici de la o babuta, care dupa ce m-a descusut si s-a minunat ca vin tocmai de la Bucuresti, m-a privit lung si mi-a spus: „Vino incoa’ maica sa-ti torn niste apa sa te speli pe fata ca parca ai fi un miner”. Tocmai imi scosesem ochelarii si pesemne ca aratam ca la iesirea din sut.
La 18.10 intram in Constanta, iar la 18.34 eram pe faleza de la Cazino. Reusisem sa ajung pentru prima data la mare intr-o singura zi. Am facut o baie binefacatoare in mare si am innoptat la verisoara mea Simona, pe care nu o mai vazusem de cand eram copii. Am stat la taclale pana dupa miezul noptii, dupa care m-am prabusit in somn, cu gandul la a doua zi, care avea sa fie usoara: nu trebuia decat sa ajung la Vama Veche, unde seara urma sa-l intalnesc pe Andrei.
Ziua II, Marti, 10 august 2010
Constanta, 11.30 – Vama Veche, aprox. 16.00 (41 km)
Am dormit pana tarziu, apoi am facut o plimbare prin Constanta si am revazut, pentru prima data dupa mai bine de 30 de ani, fosta casa a matusii mele, “tanti Eugenia”, unde mi-am petrecut primele vacante la mare ale copilariei mele. Toata ziua a fost canicula, ca de altfel pe tot restul calatoriei. Am ajuns in Vama dupa amiaza, am inotat mult si am instalat cortul pe faleza, sus pe iarba, pentru ca locul de pe plaja cu care eram obisnuit era aproape total inghitit de valuri. Spre seara am plecat sa caut un loc unde sa-mi incarc telefonul. Am gasit o priza accesibila la un bar de pe plaja unde, dupa doua beri, a aparut si Andrei.
Ziua III, Miercuri, 11 august 2010
Vama Veche, 8.30 – Varna, aprox. 21.00 (110 km)
Am trecut granita fara probleme, am mers pe drumul principal pana la Kavarna, de unde am cotit-o pe un drum secundar, superb, aproape necirculat, care cobora spre malul marii. Am ajuns la Balchik putin dupa pranz si ne-am oprit pentru cateva ore la o terasa pe plaja, chiar in dreptul castelului reginei Maria. Ne-am hidratat abundent (cu exceptia primelor doua zile, pe tot parcursul calatoriei am baut cca. 8 litri de lichide zilnic), am inotat mult si am mancat putin. Pe la 16.00 am pornit spre Albena.
Din fericire, bulgarii au construit in ultimii ani un dig circulabil de-a lungul coastei intre Balchik si Albena, care scurteaza enorm drumul, pentru ca soseaua principala e plina de urcusuri si serpentine. Andrei nu stia de aceasta scurtatura si l-am convins destul de greu de existenta ei care nu figura pe GPS-ul sau. Din pacate, la 1km de Albena, digul era rupt (probabil de vreo furtuna din timpul iernii) si am fost nevoiti sa caram bicicletele in spinare printre bolovani si bucati rupte de beton cca. 100m. La Albena am luat din nou o pauza destul de lunga, din pricina caldurii naucitoare.
Am intrat in Varna pe lumina, dar pana sa gasim locul de popas, s-a lasat intunericul. Tot bajbaind, am ajuns in cele din urma la o plaja de la marginea orasului, intr-o mica comunitate de pescari care locuiau in niste baraci improvizate si care ne-au invitat cu amabilitate sa ne instalam corturile pe plaja lor. Era mica si intesata de barci, dar loc de cort tot am gasit. Tocmai sarbatoreau ziua unui confrate si ne-au invitat si pe noi. Am participat mai mult formal, pentru ca eram extenuati.
Cativa copii lansau in aer asa-numite flying candles, un fel de baloane de hartie deschise in partea de jos, unde este instalata o lumanare aprinsa pentru ca aerul cald sa impinga balonul in cer. Mai tarziu am aflat ca asa numitul felinar Kongming, facut din hartie de orez, e o inventie chinezeasca si se pare ca era folosit in Antichitate ca mijloc de semnalizare. Am urmarit cum se pierd in tariile noptii cateva asemenea dracii pana am adormit. Cu greu, pentru ca petrecerea a durat toata noaptea.
Cititi si:
20 de comentarii
f frumos; asteptam continuarea si poate (indraznesc) mai multe poze; inclusiv partea cu micile aventuri (politist, petrecere nocturna) codimenteaza textul
Pingback: Cu bicicleta la Troia » Think Outside The Box
frumoasa experienta, hai ca politistii au fost de treaba, oriunde in vest nu te-ar fi iertat. problema pe podurile alea este ca nu prea sunt benzi de siguranta, ca ai riscat cam mult si premeditat :).
Cu bicicleta aia, cu greutatea ta + greutatea bagajului N-AI CUM SA AJUNGI LA CONSTANTA intr-o zi. Am facut la tinerete (acum 40 de ani) drumul asta si stiu perfect prin ce calvar am trecut. Am facut economie de 54 de lei la tren dar mi-a iesit pe nas. Si nici nu era traficul care e acum pe sosele. In Baragan la ora 14, pe sosea nu se vedea nici o masina, pe o distanta de multi kilometri. Hai stinge farul….
Acum 40 de ani exista drumul pe la Fetesti? eu stiu ca nu; socrul meu a fost foarte surprins cand am fost impreuna la mare, si nu am trecut prin Slobozia 🙂
Diferenta e de vreo 50 de kilometri, daca nu ma insel.
Ai dreptate. Atunci nu exista podul de la Fetesti. Am plecat pe la ora 5 dimineata din Bucuresti. In prima zi am ajuns la ora 20:30 la Giurgeni – Vadul Oii. Traversarea se facea cu bacul. Initial voiam sa scot o medie de 20 km/ora, dar n-am reusit. In orice caz, la 53 de kg cat aveam atunci am pedalat 14 ore, fara nici un antrenament in prealabil. Tineretea era de vina, dar mi-a trecut. Acu nu ma mai duc nici pana la prima statie decat cu R.A.T.B. A doua zi, scularea la ora 6, un mic dejun frugal si valea la drum. Dar surpriza mare. Eu aveam o bicicleta facuta in lumea 15-a(Romania), Tohan se numea, doar cu un singur pinion. In Dobrogea am urcat toate dealurile pe jos, vreo 6 sau 7 la numar. La ora 14 am ajuns pe plaja la Mamaia unde am adormit instantaneu pe nisip, pana seara. La intoarcere peste o luna am pus bicicleta la tren si am zis “Cine o face ca mine, ca mine sa pateasca”.
Cand vine partea a treia? Mai repede, te rugam,!
excelent articol . Preferabil discutiilor pe tema Basescu,PNL,PDL,Becali sau guru
economici ( third hand in SUA).
asa da. Si eu incerc sa-mi fac loc prin traficul din oras de ceva timp si aproape renuntasem dar am revenit. De ce sa renunt eu, sa renunte restul la masina 🙂
O calatorie mai lunga sigur e mult mai frumoasa, mai multe de vazut, mai putine gaze toxice.
Foarte frumos! Imi pare bine ca ai facut drumul asta. Am avut in plan sa ajung si eu la mare pe bicla anul asta,dar anumite probleme nu mi-au permis. Anul trecut am incercat sa ajung prin sud,prin Calarasi,cu bacul si in Vama prin Negru voda.
Dealurile din Podisul Dobrogei sunt “ucigabiciclatoare” 🙂 si dorul de mare era prea mare ca sa stau doua zile pe drum,asa ca am renuntat.
Povestea ta imi ridica moralul pentru drumul de la anul.Bravo!Astept urmatorul episod.Te rugam mai multe detalii despre drum si locuri.In povestea unei expeditii apar musai harti! 🙂 Multumesc!
multzumesc tuturor pentru ganduri
ar fi frumos sa cream aici o alternativa la discutiile basescu-vantu-becali etc – prea frumos parca…
toate pozele expeditiei pot fi vazute aici: http://s994.photobucket.com/albums/af61/ingergri/Troia/
pentru “singuraticul” – stiu ca pare greu de crezut dar totul depinde de context; nici eu nu credeam ca pot ajunge la c-ta intr-o singura zi, dar, repet, vremea a fost f frumoasa in ziua aceea, nu a batut absolut deloc vantul din fata (ceea ce e extrem de important), eram odihnit si apoi aveam in minte distanta mare pe care o aveam de parcurs, asa ca am tras cat am putut de tare in prima zi, mai ales ca stiam ca a doua zi puteam sa ma odihnesc. Sigur, nu recomand nimanui sa dea totul din prima zi intr-o astfel de calatorie, dar, nu stiu, a fost si entuziasmul poate, bucuria de a te desprinde in sfarsit de rutina cotidiana, dupa un an de imbecilizare prin munca…
in sfarsit, daca vreti cu adevarat sa va convingeti, va invit anul viitor sa ma monitorizati (din masina sau cum vreti dvs) – daca vantul nu bate din fata si daca nu se intampla ceva neasteptat, o sa va convingeti
2 baieti din Tirgu Mures sunt pe drum cu bicicleta prin Europa. Excursia este estimata aproximativ 18 luni si in acest timp doresc sa parcurga cam 30.000 km.
http://ontheroad.blog.hu/
Of, e frumos ca se incearca si altfel de calatorii, pe de alta parte ce reiese din relatare cu putere este ca inca suntem foarte, foarte provinciali, naivi copii, si ce e mai nelinistitor e ca mereu incercam sa ne facem regulile noastre – vezi mersul cu bicicleta pe autostrada, sigur, ca individ noi stim intotdeauna mai bine…. Una in alta mult noroc, si sa va intoarceti mai intelepti…
Tamas, la ceva asemanator ma gandeam si eu pentru viitor, bravo voua
ambitios planul, va doresc drum bun si va urmaresc
excelenta ideea cu http://www.couchsurfing.com o sa o folosesc, nu stiam
deci voi in momentul asta unde ati ajuns?
Din pacate nu eu sunt pe drum cu bicicleta, ci 2 prieteni de ai mei. As fi mers si eu, daca as avea atatea ambitie ca ei. Dar le urmaresc drumul, ma uit la imaginile puse, si macar am referinta buna unde sa ma duc in concediu cand o sa am timp. Si le tin pumnii, fiindca ei fac asta si pentru o cauza nobila, adica promoveaza amenajarea unor trasee bicicliste in orasul Tirgu Mures. Si prin metoda asta duc mesajul in toata Europa si vad cu propriul lor ochi in diferite tari cum se organizeaza traficul biciclistilor.
Felicitari! Imi place ideea, pacat ca “ispravile” de acest genul nu sunt mai mult mediatizate.
O singura observatie: Balchik?? Cred ca vroiai sa spui Balcic… vorbim totusi limba romana 😉
Foarte frumos! Felicitari!
Mi-as dori sa plec si eu intr-o astfel de calatorie.
Astept continuarea
Tamas, eram curios unde au ajuns pana acum.
Pe site-ul lor scrie ca au plecat in 16 mai, dar ultima postare e abia la Debretin. Sper ca nu s-au oprit acolo
Ei unt deja in Finlanda, au fost si la Helsinki, si sunt in drum spre nord deja. Au parcurs aproape 8500 de km deja. Problema lor este, ca nu prea au timp de scris, si ce au descris din drum nu este postat inca total pe site. Cel mai mult posteaza fotografii ca asta ia cel mai mult timp si nu le mai ramane timp si pentru formare textelor. Dar sper ca in curand sa putem traduce si in romana si in engleza ce au scris si atunci vor fi postate toate descrierile pana acum.
ok
toata treaba e sa nu-i prinda iarna pe acolo, pentru ca daca vor sa inconjure toata Peninsula Scandinaviei, au toate sansele