Paramongols sunt prima echipă românească care va participa vreodată la Mongol Rally. Sunt o gașcă de patru băieți și-o fată, cu vârste între 23 și 29 de ani, care nu s-au mai înhămat vreodată la o treabă atât de serioasă și care plănuiesc să urmeze cel mai lung traseu posibil până în Mongolia într-o ambulanță veche.
Interviu de Iris Opriş (Vice România)
Mongol Rally este cel mai mare raliu caritabil din lume. Anul acesta 420 de echipe pleacă din Europa spre Ulan Bator, Mongolia, unde vor dona absolut toate lucrurile cu care au ajuns la destinație. E cea mai mare aventură din lume, dar nu în sensul Camel Trophy, căci în cazul ăsta poți să mergi șerpuit pe harta globului până-ți vine rău, să rămâi vreo șase luni într-un sat uitat de lume și să te însori cu o băștinașă exotică, sau să îți petreci vreo trei luni la granița Neverland-ului și tot câștigi (evident, experiență).
Pe Florin și pe Gabi i-am cunoscut într-o casă din centrul Bucureștiului care e un fel de squat cu chirie plătită de mai multă lume, ca să poată să facă tot felul de chestii fără să-i deranjeze pe vecini. Aici, echipa lor a acoperit pereții uneia dintre încăperi cu planuri. Se așteaptă să facă pe puțin zece pene și să nu facă duș preț de 2000 de kilometri, așa că am vrut să aflăm cam cât de relaxați se simt în privința asta.
Cum v-a venit ideea cu Paramongols?
Florin: Am văzut Mongol Rally la televizor acum doi ani, iar anul ăsta ne-am înscris pe site. Raliul ăsta e foarte cunoscut în lume. Mulți se bat să fie acceptați, dar pe noi cred că ne-au luat pentru că suntem prima echipă românească.
Cu ce se mănâncă, de fapt, raliul ăsta?
Florin: Este pentru mașini de sub 0,2 litri, cele mai mici de pe piață, sau pentru mașini utilitare: ambulanțe, school bus-uri, pompieri, poliție. Asta e regula. Merge din Londra până în capitala Mongoliei, Ulan Bator. Nu e o cursă despre viteză, despre cine ajunge primul, despre mașini cu mulți cai putere. Trebuie doar să ajungi.
Dar voi vreți să mergeți c-o ambulanță. De ce nu ați ales o mașină obișnuită?
Florin: Inițial ne-am uitat despre ce e vorba în Mongolia, cum trăiesc ei acolo. Un sfert din populație sunt nomazi, se deplasează cu corturile (iurte) în fiecare an, în funcție de vreme, și sistemul lor medical e praf. Suprafața țării este cât jumătate din Europa și au numai două milioane de locuitori. Îți dai seama că densitatea este foarte mică. Ei fiind și plimbători nu-i găsești, trebuie să te duci tu la ei. Nu există spitale, decât în capitală, probabil. Și am zis: “Băi, lor chiar le trebuie ambulanță”. Acum își transportă urgențele pe cămile, sau pe cai.
Gabi: Era mai simplu cu o mașină, dar am zis să facem și caritate. Toate mașinile din raliu se donează la destinație, plus o sumă de bani impusă de organizatori, care e minimă. Dacă strângi mai mult, donezi mai mult.
Unde o să găsiţi ambulanţa?
Florin: O tot căutăm. Am încercat mai întâi cu statul român. Am sunat la toate cele 42 de servicii județene de ambulanță din România și voiam o ambulanță care era dată spre casat, care nu le mai trebuie. Avem noi un service să o facă să meargă. Am găsit una, dar nu o putem lua din cauza birocrației. Ei vor să ne-o dea, dar trebuie să sune la toate comunele din județ, care trebuie să semneze că nu o mai vor. Și cea pe care o găsisem era nefuncțională de doi ani. Am renunțat la varianta asta. Nu ne mai răspund la telefon, nu ne-au dat un motiv. Așa că o cumpărăm – o luăm din Germania. Asta e, am vrut o ambulanță de la noi, că e proiect românesc, dar n-am avut nicio șansă, așa că o să dăm bani pe ea.
Ce-o să faceți dacă vă cere cineva disperat ajutorul? Veți fi, totuși, într-o ambulanță.
Florin: Cred că-i vom oferi doar transport.
“Mă scuzați, mor!” “Păi pot să vă ofer transport.”
Gabi: Păi da, e bun și ăla.
Ce job-uri ziceați că aveți?
Gabi: Suntem doi arhitecți, un inginer de mediu, un jurnalist și un sociolog, care e anul I la medicină.
Și care-i planul?
Florin: Startul oficial pentru est-europeni este pe 25 iulie, din Viena, iar pentru vest-europeni e de la Londra, mai devreme. Ne vedem toți la Praga și plecăm caravană până în Mongolia. Trecem și prin România. Nu există un traseu stabilit, nu există asistență tehnică pe drum, fiecare merge pe unde vrea.
Gabi: Ne mai cuplăm cu anumite echipe pe drum. Sunt 420 în total. Dar în momentul de față sunt atât de multe de făcut încât ne gândim doar la ele. Cred că n-o să realizez că plecăm pe bune în Mongolia decât atunci când o să se întâmple. Acum sunt ceva de genul: “Plecăm în Mongolia, OK…”
Citiţi restul interviului aici.
Foto: Arhiva Paramongols, Alex Şerban, Tudor Arsintescu,
Acest articol a fost preluat de pe site-ul partener Vice România.
Un comentariu
Eu va tin pumnii! 😉