Pe Rareș Moldovan l-ați mai întîlnit aici, ca traducător; Rareș e și eseist, dar plăcerile lui literare adevărate cred că și le face în poezie; Rareș scrie cu plăcere poezii despre voluptățile copilăriei, ale adolescenței și tinereții – senzualitatea confuză a unor copii într-un pod întunecat, regăsită peste zeci de ani de doi adulți între care circulă vibrații erotice, abandonarea voluptoasă a adolescentelor groupies, exploziile dopaminergice din zilele cu bani – și plăcerea se transmite la lectură.
creaklife
(mono)
asta e
pe intenţii, urmele fiecăreia ca un fum
„eşti sensibil… nu?”
ce să răspunzi cum să răspunzi
vocii unei femei mature care trage aer printre dinţi
ridică-te, fă ceva, nu sta aşa în faţa bibliotecii
iei o carte o miroşi
miroase a ciuperci
o închizi
ai în bibliotecă o astfel de carte
aproape ai vrea să i-o întinzi, ar fi
un răspuns definitiv
s-a mutat la fereastră
priveşte un nor interminabil şi dinspre ea parcă auzi
bubuiturile unei mici artilerii
i-ai spune ceva dar nu eşti sigur că
„de ce eşti nefericită?”
e lucrul cel mai potrivit
pe intenţii
pe nevăzute
de parcă v-aţi căuta în podul întunecat al unei case
nerăsuflând, gata să izbucniţi în râs
podelele de lemn crâcnesc
dar alegeţi să n-auziţi să n-auziţi
până când cine ştie ce parte
va atinge cine ştie ce altă parte
safeway funk
nu mă mai futeţi la cap
începe o zi de oţel
curieri rapizi îşi vor strecura bicicletele
ochi limpezi vor privi după cururi fetele
limbi vor şterge buzele fără perdea
buze vor spune ăluilalt aşa
„faină pizdă, în pula mea”.
„The way I kick the rhymes some would call me a poet”.
when you go home
with your saxophone
freci cu degetele peretele gangului
amintindu-ţi că trei tipe şi-un tip au dansat
pe Cantaloop
cu cocktailurile în mîini,
uitîndu-se la ei, uitîndu-se în jur
jazzy jazzy groovy groovy
şi-n timp ce ţineai isonul trompetei
diddi-diddi bop
diddi-diddi bop
şi solista repeta
funky funky
pe fiecare notă puneai un cuvînt
nu
mă
mai
futeţi
la
cap
înfăşurat în palton ca Bogart
cu ţigară, cu pălărie
spre casă
în ceaţă, într-o zi de oţel
cu trei milioane în buzunar
începi să te simţi bine.
groupie
(The Libertines, Boys in the band)
aşteaptă luni de zile un backstage pass
prietenele ei mai fac rost îl freacă în palmele umede
să se încredinţeze că e adevărat
se întâlnesc la patru în parcare şi stau pe borduri
chinchetesc brăţările pocnesc cutiile de bere
sub bocanc
zvonuri de la concerte
şi acolo au făcut aşa au cântat aia am auzit că nu cică aia s-a lipit de petrecere
şi dimineaţa a zis că nimic poate o muie cu tobarul deci nimic
deşi altele n-au crezut că nimic
aşteaptă autobuzul
din care coboară doar şoferul şi un roadie rânjit
le aruncă şi lor priviri cine ştie poate mai târziu
pass-urile sunt veritabile şi mai târziu o să le vâre în ochi
bodyguard-ului ridicându-le ca pe nişte iconiţe laminate
acuma stă şi citeşte de zece ori
no jumping no moshing no crowd surfing
poruncile pe verso care nu-s pentru ea fiindcă ea se va lipi de petrecere
speră
şi se va-ntâmpla ceva
e sigură da poate