Criza vîrsei de mijloc e un concept care s-a instalat de multă vreme în cultura populară; bărbatul middle-age care îşi vopseşte părul, îşi face implanturi, îşi cumpără o maşină sport şi aleargă după puştoaice e un personaj clasic în drame şi comedii. Printr-o interpretare perversă, conceptul a ajuns şi o scuză bună: „De ce mă comport, la anii mei, ca un papagal? Ce pot să fac, sufăr de criza vîrstei de mijloc”.
În Scientific American a apărut un articol care deconstruieşte din temelii acest concept (şi confirmă aceste informaţii). În primul rînd, spune autorul materialului, criza vîrstei de mijloc nu a existat înainte de 1965 , iar cînd a fost teoretizată se referea numai la criza creativităţii la artiştii sau oamenii de ştiinţă aflaţi la vîrsta de mijloc.
Nu există nici o dovadă că vîrsta de mijloc ar fi mai dificilă decît oricare altă perioadă din viaţa unui om. Studiile epidemiologice au arătat că vîrsta de mijloc nu e nici mai mult, nici mai puţin predispusă la anxietate, divorţ, alcoolism, depresie, probleme în carieră sau sinucidere decît oricare altă vîrstă. În comparaţie cu adolescenţa, vîrsta de mijloc e o plăcere, iar seniorii întrebaţi în sondaje la ce vîrstă ar prefera să se întoarcă au răspuns în general că la cea de mijloc.