Cristine Barbu, cititoare TOTB: De Crăciun, „evităm mall-urile, nu plecăm din oraș și evităm televizorul pe cât posibil”

2

Bună idee (n.r. – serialul de Crăciun lansat de TOTB ), deși nu vă împărtășesc lipsa de entuziasm. În familie, începem să ne pregătim sufletește pentru sărbători încă din luna noiembrie. Încercăm să anticipăm, să trăim în avans bucuria și să ne planificăm ce va aduce sărbătoarea ce va urma. Este starea cea mai plăcută din tot ce trăim în timpul anului și o trăim mai îndelung și mai intens poate chiar decât vacanța de vară.

Text scris de Cristine Barbu (cititoare TOTB)

Să vă explic: evităm mall-urile. Nu plecăm din oraș. Ascultăm muzică aleasă mai atent. Ne bucurăm de fiecare piesă și evităm televizorul pe cât posibil. Ne adunăm în fiecare seară în bucătărie, doar ca să fim împreună. Pisicile casei se adună și ele; probabil le place de noi când suntem împreună. Plănuim unde vom pune bradul, în ce culori îl vom decora. Plănuim în detaliu cum decorăm camerele. Anul ăsta, fiica mea și cu mine ne vom vopsi și părul în verde. Selectăm podoabele pentru brad. Apoi facem turul târgurilor de iarnă, ca să alegem câte ceva pentru cei dragi. Asta presupune câte o pereche de mănuși sau șosete frumos colorate, turtă dulce sau Kurtos kolacs, nu mai mult.

Crăciunul îl facem doar acasă. Ajunul este ocupat cât este ziua de lungă cu decorarea bradului. Cu migală și cu cât mai multă creativitate. Cu cât suntem mai obosiți, cu atât lucrăm mai atent. Când copilul nostru era mic, ascultam, cât era ziua de lunga, muzică și îi citeam. Fiecare sărbătoare se leagă de amintirea câte unei cărți: Christmas Carol, Dumbrava minunată, Marry Poppins, chiar și pasiunea pentru Harry Potter și Lord of the Rings a început tot de Crăciun. În alți ani am jucat până la epuizare ping-pong, alteori am patinat. Vinul fiert și aroma de scorțișoară ne însoțesc amintirile legate de plonjarea în ger și reîntoarcerea la căldură.

Crăciunul este doar pentru noi și ai noștri. Atâta timp cât reușim să creăm o insulă de căldură și siguranță, suntem vii și sănătoși. Din caldura lui trăim tot restul anului. În liniștea lui ne creștem visurile și ne liniștim temerile. După fiecare sărbătoare simțim că putem reveni în lume, fiindcă suntem mai tari și știm ce vrem. Fiindcă am reușit să iertăm și ne-am împăcat cu cei pe care i-am supărat din familie.

Cu vreo zece ani în urmă, declarațiile astea mi s-ar fi părut triumfaliste. Acum cred că redau simplu ceea ce simt. Iar fiica mea, care iese din adolescență, confirmă prin viu grai cele de mai sus. Anul ăsta mi-a cerut să o las să înceapă să împodobească chiar de acum casa. Și nu găsesc vreun motiv pentru care să o opresc. Dacă putem prelungi o bucurie, de ce nu? Daca o putem amplifica prin orgă, pian și colinde vechi, care să rasune în jurul nostru cât timp stăm în casă, de ce nu?

Vă doresc sărbători fericite! Adică să aveți în jur tot ce vă poate face fericiți.

Foto: EPA

Tags:



2 comentarii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger