Criminalii și explicația genetică

 Examinatorul medical al masacrului de la Sandy Hook a cerut să i se facă o analiză genetică criminalului Adam Lanza. Într-un editorial din revista Nature, publicația preferată a premierului nostru, a fost condamnată acestă tendință de a găsi în genetică răspunsuri ușoare la probleme complicate.

În 1998, un elev, Kip Kinkel, și-a omorît părinții apoi s-a dus la școală și a împușcat 24 de colegi. Un psihiatru de copii a susținut la procesul lui Kinkel că acesta avea o încărcătură genetică pe care avocatul apărării a găsit-o responsabilă de crimele clientului. A fost prima încercare de a folosi genetica în apărarea unui acuzat.

O analiză a ADN-ului ucigașului în serie Cary Stayner a fost folosită ca probă în proces. Acesta ar fi avut destule rude violente cît să poate fi considerat semi-responsabil de crimele sale. Din punctul de vedere al avocatului, altfel, nici în cazul său, ca în nici un alt caz în care s-a adus acest argument, nimeni altcineva nu a luat în seamă proba și criminalul a fost condamnat.

În povestea Sandy Hook, analiza ADN-ului nu avea ca scop reducerea pedepsei lui Lanza, ci o mai bună înțelegere a actelor sale și ale criminalilor în general. Editorialistul revistei Nature a spus că această încercare e prostească: Nu există nici o relație de unul-la-unul între genetică și sănătatea psihică sau între sănătatea psihică și violență. Ceva atît de simplu ca o secvență de ADN nu poate explica ceva atît de complex cum e comportamentul.  Analiza genetică a indivizilor criminali ne poate spune prea puțin despre motivațiile lor.

Acest gen de analize sunt menite să liniștească într-o oarecare măsură publicul, să dea impresia că o faptă atît de odioasă și complicată ar putea avea o explicație simplă. Din punct de vedere științific însă, ca și moral, analiza ADN-ului unui criminal nu are prea multă valoare.