Crezi că știi cum îți petreci timpul?

1

Credem că dacă ne concentrăm puțin, am putea să ne facem o evaluare cît de cît corectă a felului în care ne petrecem timpul, a orelor pe care le dedicăm unei activități sau alteia. Analizele obiective arată însă că sîntem destul de departe de cifrele reale.

 

 

Autorul acestei cărți  a procesat date ale American Time Use Survey, un studiu coordonat de Biroul de statistică a muncii și a ajuns la concluzia că felul în care cred americanii că își petrec timpul e foarte diferit de realitate.

Timpul dedicat treburile casnice e mult umflat, atît în concepția bărbaților, cît și a femeilor. Timpul dedicat somnului e mai mare decît credem. Filmele, cărțile și legendele cotidianului ne fac să credem că în anii 50 sau 60 femeile își petreceau mult mai mult timp cu copiii decît acum; e fals, adevărul e fix pe dos.

Dar cel mai tare ne înșelăm cînd vine vorba de orele de muncă. Deși ar fi firesc să știm precis cît muncim, avem tendința să umflăm numărul de ore de muncă. În medie, cei care declară că muncesc 75 de ore pe săptămînă rotunjesc cifrele cam cu 25 de ore! Cei care spun că muncesc între 55 și 64 de ore pun cam 10 ore în plus.

Cei care lucrează cu informație sau comunicare petrec 28% din timp pe email. 58% dintre cei care au smartphone nu lasă să treacă mai mult de o oră fără să-l butoneze. 54% îl folosesc în pat, 40% pe budă și 9% îl folosesc în timpul serviciului religios.

Despre CEO se crede și o spun și ei că muncesc nonstop (altfel de ce ar primi salarii și prime gigantice, unele cît bugetul unui oraș). Se pare însă că niciunul dintre ei nu poate lucra mai mult de 20 de minute fără oprire – cel puțin nu în birou. Acasă, în special dimineața, aceștia reușesc să susțină și o oră jumătate de muncă neîntreruptă.


Un comentariu

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger