Creierul şi limbile străine – suntem mai deştepţi dacă suntem poligloţi?

0

Întrebarea a venit, desigur, tot din SUA, unde publicaţia The New York Times a scris despre un tânăr de 16 ani, elev obişnuit al unui liceu din New York, care, în timpul său liber, a învăţat mai multe limbă străine: arabă, rusă, idiş, swahili şi încă vreo 12.

 

 

Nu gradul de fluenţă în aceste limbi a fost neapărat relevant, ci faptul că tânărul a avut dorinţa (neobişnuită pentru un american obişnuit, după cum recunosc chiar autorii materialului) şi capacitatea de a învăţa aceste limbi la o vârstă la care experţii spun că devine tot mai dificil să asimilezi o limbă străină.

Majoritatea americanilor vorbesc una, maxim două limbi, o recunosc chiar ei. Aşa că oamenii de ştiinţă s-au întrebat, în acest context, dacă, nu cumva, dincolo de dorinţa unui adolescent de a cunoaşte limbi diverse, se află şi o anumită capacitate unică a creierului, manifestată doar la anumite persoane, care permite acelor indivizi să înţeleagă şi să vorbească mai multe limbi decât restul muritorilor. La ce concluzie au ajuns specialiştii? Ei bine, se pare că da, există creiere mai deştepte din acest punct de vedere şi nici măcar nu e vreo chestiune complicată. Cercetări de dată recentă arată că, pentru unii oameni, genele bat creierul când vine vorba de talentul de a învăţa limbi străine. Iar alte studii vin şi încep să arate că oamenii care excelează la capitolul limbi străine au anumite porţiuni ale creierului foarte active, foarte eficiente sau foarte mărite.

Pentru alţi oameni, însă, învăţarea unei (sau unor) limbi străine nu este nici pe departe un lucru uşor şi necesită ore de studiu şi muncă, dar chiar şi aşa rezultatul poate fi unul bun. Este important, mai spun specialiştii, să ne placă ceea ce învăţăm – mai ales în cazul copiilor. „Iar dacă exersezi mult într-un anumit domeniu, sigur vei ajunge dincolo de limitele normale ale ariei de specialitate”, crede Michael Paradis, neurolingvist la Universitatea McGill din Montreal, Canada. Vârsta este şi ea un factor de luat în considerare: copiii sunt foarte buni la a învăţa mai multe limbi străine în paralel şi pot dezvolta accente corecte, de nativi, în fiecare dintre limbile studiate. Mai târziu, la maturitate, limbile deja învăţate îşi au locul lor în creier şi nu se amestecă între ele, astfel că vorbitorul nu va greşi vreun accent sau vreo structură gramaticală şi nici nu va uita vreuna dintre limbi. Dar dacă învăţarea unor limbi se suprapune la o vârstă mai înaintată, atunci apare riscul ca una dintre limbi să fie uitată când începe învăţarea alteia.

Mai concret, cum funcţionează creierul nostru în această privinţă: între 9 şi 12 luni, bebeluşii încep să îşi piardă abilitatea de a recunoaşte sunete care nu sunt folosite în limba lor maternă; după vârsta de 4 ani, morfologia unei a doua limbi nu va mai fi complet înţeleasă, nu va veni ca un lucru uşor nimănui; după 7 ani, creierul începe să acorde tot mai multă atenţie lucrurilor pe care le învaţă, ceea ce afectează tipul de memorie folosit de copii pentru a învăţa limbi străine; după perioada pubertăţii, este puţin probabil ca un individ să fie capabil să vorbească o nouă limbă fără accent de străin (desigur, excepţiile confirmă regula şi aici, precum în cazul adolescentului portretizat de New York Times, despre care lingviştii spun că are capacitatea remarcabilă de a vorbi fiecare din noile limbi învăţate cu accentele lor, nu cu „accentul de american”) – explică Loraine Obler, neurolingvist la Centrul CUNY, New York. Dar cum neurolingvistica este un domeniu nou de studiu, specialiştii spun că va mai dura multă vreme până când vor lămuri procesul prin care creierul nostru se comportă într-un fel sau altul când vine vorba de învăţarea unei limbi străine şi dacă (sau de ce) poligloţii sunt mai deştepţi.

 

Sursa şi foto: Discovery News


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger