Creatorii South Park, urmăriţi de Biserica Scientologică

0

Mark  Rathbun, un fost scientolog de frunte, convertit în critic la adresa  Bisericii întemeiate de autorul SF L. Ron Hubbard, a postat pe blogul lui dovezi care arată că cei doi scenarişti care realizează serialul animat South Park au fost supravegheaţi de foştii săi colegi de credinţă. Corespondenţa făcută publică demonstrează că scientologii au căutat să-i discrediteze pe cei doi, ca reacţie la episoadele în care religia lor este satirizată.

Cei care s-au uitat la episodul Trapped in the Closet din South Park şi-l mai amintesc poate pe Xenu (foto)– “dictatorul Confederaţiei Galactice”, potrivit întemeietorului scientologiei -, în varianta scenariştilor Matt Stone şi Trey Parker. Monstrul caricaturizat nu avea însă să-i scoată din sărite pe adepţii acestei religii aşa cum a făcut-o ironizarea lui Tom Cruise, unul dintre principalii susţinători ai Bisericii, în acelaşi episod, care avea să devină cel mai vizionat din istoria South Park. Acestea au fost doar două dintre motivele care i-au determinat pe scientologi, criticaţi, de asemenea, foarte virulent şi de gruparea Anonymous, să-i pună sub supraveghere pe cei doi americani.

Mark  Rathbun, fost credincios de frunte în dianetică, a publicat de curând pe blogul său documente din corespondenţa internă a Bisericii, care arată că “Biroul pentru Afaceri Speciale (OSA – reţeaua de hărţuire şi teroare a Corporaţiei Scientologice)” i-a urmărit constant pe cei doi scenarişti, în încercarea de a depista pârghiile unei discreditări.

Biserica Scientologică nu a oferit încă niciun răspuns la dezvăluirile lui Rathbun. Cât despre Stone şi Parker, “aceştia consdieră că ceea ce fac ei se numeşte satiră şi îi atacă pe toţi fără a ţine cont de cine şi ce sunt aceştia. Le place la nebunie să stârnească reacţii,” arată memorandumul făcut public.

Aici puteţi citi corespondenţa Bisericii Scientologice privitoare la creatorii South Park.

 

Sursa: The Independent

Foto: Wikimedia Commons


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger