Couchsurfing la munte: Omul la care poţi dormi gratis când te duci în Retezat

Mihai Bursesc trăieşte din munci de sezon, a fost căpşunar, agricultor, chelner sau ce-a mai picat, însă nu pentru asta e cunoscut – el e couchsurfer-ul din Hunedoara, la care au dormit mii de turişti în ultimii patru ani, cuibăriţi într-o fierărie. Bărbatul de 37 de ani din Sălaşu de Sus a amenajat un adăpost în fostul atelier de fierărie al părinţilor, unde locuieşte şi el acum şi unde îi primeşte pe cei mai mulţi dintre turiştii care îi calcă pragul.

de Timea Racz

Mai are însă un refugiu sus, în Retezat, în zona Pietrele, “o cabană cu patru cămăruţe şi-o mansardă, priciuri, saltele şi paturi normale, vreo 20 de locuri în total”. Oricine poate dormi gratis la el. Trebuie doar să-l anunţe pe e-mail sau la telefon şi va primi un prici, o saltea, ce apucă.  Interesant e că lui Mihai nu-i place să călătorească şi se autoproclamă un “mizantrop sociabil”.

Cunoaşte prin turişti ţările pe care nu le-ar vizita, iar călătorii îi plac pentru că mai animă satele bătrâne şi îi satisfac lui nevoile sociale (doar 5-10% dintre ei). Obiceiul rar întâlnit al lui Mihiai Bursesc de a oferi cazare gratuită la munte a intrat în atenţia presei de câţiva ani încoace. De aici aflăm că hunedoreanul a găzduit odată nişte anarhişti care au protestat la summitul NATO de la Bucureşti, ca apoi să fie arestaţi în Capitală, şi că are studii superioare, fiind specializat în traduceri în şi din limbile franceză şi engleză, iar aici ni se spune că a aflat despre “surfing-ul de canapea” în urmă cu patru ani, când era la studii în Danemarca, de la un coleg norvegian care obişnuia să călătorească pe această cale.

Acum, câteva luni pe an lucrează “afară”, de cele mai multe ori la negru, strânge nişte bani şi se întoarce acasă, unde găzduieşte turişti din toată lumea. “Pun la dispoziţie doar un pat gratis şi un acoperiş”, scrie Mihai pe profilul său de CouchSurfing. “Aduceţi-vă singuri mâncarea sau cumpăraţi-o din magazinele locale înainte de căderea întunericului sau duminica”. TOTB l-a contactat la telefon, după ce pe Facebook a acceptat să ne dea un interviu într-un minut – atât de uşor ajung la el şi doritorii de adăpost în Retezat.

Am citit că le oferi turiştilor şi de mâncare. Ce fel de mâncare găteşti cel mai des?

Nu prea le mai dau, până acum le dădeam la toţi, împărţeam jumi-juma. Depinde cum stau cu bugetul. Când stau foarte prost, nu am cum să le dau, că şi-aşa mă costă după ei lemnele, curentul, mai multe. Le dau câte un blid de zamă, pâine prăjită, unt. Nu fac mâncăruri din alea super complicate, că nu am bani. Eu nu trăiesc cu trei mese pe zi, trei feluri.

Cam cât timp îţi ia să te ocupi de turiştii care vin la tine?

Nu e scopul meu să mă ocup de ei, nu-mi place să dădăcesc pe nimeni, nici să încurajez atitudinea asta. Unii mai joacă teatru şi se dau neştiutori sau săraci sau că n-au bani de mâncare. Pe mine mă irită chestiile astea şi nu vreau să le încurajez. În general, toţi cei care vin aici au de 5-6 până la de 10-20 de ori banii mei. Ar putea să mă ţină şi pe mine, şi jumate de sat, cu mâncare, cu transport, cu orice. Numai că e la modă acum să te dai sărac şi să pretinzi că eşti un pic mai neajutorat, că imediat sare lumea şi te-ajută. Ceea ce nu e cazul cu cei care au mai multă experienţă. Eu după patru ani de zile îi citesc ca pe o carte deschisă. Şi nici nu-s chiar atât de interesanţi ca să stai de poveşti cu toţi. Procentul e cam 5-10% care chiar merită atenţie. Restul…eu nu o fac pentru ei. O fac pentru că mi se pare o idee frumoasă şi [o fac]pentru mine, mai anim zona pe-aici. Chiar mi se pare frumos să mai faci şi altceva, nu numai pentru bani. Sunt un mizantrop sociabil. Nu sunt încântat de ce face rasa umană, dar am şi eu nevoi sociale. Iar la noi, aici, în satele de munte, există cultura ospitalităţii, nu fac nici un efort să fac ce fac, e natural, poate s-o facă oricine din sat, numai că au bariera limbii. Şi au complexele astea de care nu-şi dau seama că sunt doar nişte paliere artificiale. Adică le e ruşine să primească oameni mai bogaţi ca ei, le e ruşine cu sărăcia lor, îşi închipuie că trebuie să facă ca la hotel ca să-i primească. Şi nu-i aşa. Că genul ăsta de călători pot să doarmă şi-n hamac, şi-n pod, şi pe podea, şi pe saltea.

S-a întâmplat vreodată să te păcălească cineva? Ai avut vreo experienţă mai negativă?

Nu poţi să ai experienţe chiar negative, că eşti gazdă totuşi. Mai greu ca musafirul să facă regulile. Dar au mai fost cazuri… oameni nemulţumiţi, pretenţii, sau le puneam eu întrebări incomode. Erau nişte cerşetori, de exemplu, care îşi luau instrumentul cu ei, se puneau în Haţeg şi cerşeau, iar eu îi întrebam: „Cum vă simţiţi să cerşiţi de la alţii care nu au nici măcar cât aveţi voi, nu au dreptul să lucreze în Europa ca voi şi li se şi închide uşa în nas?”. Cum e cazul meu, că eu vreau să muncesc, să fac bani şi să nu ţin 500 [de călători]pe an, să ţin 2.000, să le dau 10 mese pe zi dacă vor. Dar dacă ei nu mă lasă să lucrez…N-am dreptul să lucrez dincolo şi tot timpul sunt cel mai prost plătit. Şi după aia vezi că ei vin aici şi fac pe săracii. Majoritatea pleacă cu câte 10.000 de euro în turul lumii şi se dau după aia că n-au bani şi mănâncă o coajă de măr. Toţi au, dar nu vor să împartă şi nu vor să cheltuie, ceea ce pe mine nu mă deranjează, dar nu pot să le dau la toţi. Cine o face pentru reciprocitate, poate să-şi ia gândul de la couchsurfing. Pentru că nu-i câtuşi de puţin reciprocitate şi nu te alegi cu nimic decât cu minusuri în buget. Trebuie s-o faci din pasiune, să-ţi placă ideea.

Nu mă interesează reciprocitatea, n-am de gând să mă duc la ei, nici să-i vizitez. Dacă mă duc vreodată, mă duc la alţii, pe care nu-i cunosc. Eu nu sunt turist şi turismul mi se pare o prostie feroce, de o lene intelectuală senzaţională trebuie să fii ca să faci turism. Ca unul care vrea să înveţe o limbă străină, dar îi trebuie nu ştiu ce profesor, nu-i în stare să ia o carte, s-o înveţe singur. Aşa-i şi cu călătoritul. Dacă eşti curios, te duci la prima bibliotecă şi citeşti tot ce s-a întâmplat prin omenirea asta până acum.

Nu ţi se pare că te cam contrazici cu asta? Îţi place ideea să primeşti…

Îmi place ideea gratuităţii. Dacă ar fi după mine, aş băga în faliment toate hotelurile şi le-aş scoate în afara legii. Sunt împotriva confortului. N-am de gând să fac aici super confort şi mi se pare că ăsta e cel mai mare pericol pentru oameni, confortul, capitalismul, totul pe bani, să-l priveşti pe celălalt ca pe un inamic. Turistul e privit aici ca o vacă de muls, nu ca om. Asta se promovează şi-n capitalism, şi-n presă, şi-n televiziune, România să dezvolte turismul, adică să-l priveşti pe unul care poate să-ţi fie prieten sau musafir ca pe un client, trebuie să-i iei banii cu orice preţ. Şi e o relaţie foarte impersonală. Am încercat să fiu ghid turistic, translator pe bani în ţară şi am văzut eu ce se întâmplă. Nu-s de acord cu asta (n.r. – cu turismul), dar pot să accept că e o etapă în viaţa tinerilor, o etapă a învăţării şi să umbli puţin de capul tău, să scapi de părinţi şi să mergi în necunoscut. Pentru asta e tolerabilă chestia şi eu sunt de acord, dar dacă-ţi faci un stil de viaţă din ea, e cam dubioasă treaba. Oamenii sunt tot ăia peste tot şi dacă dai o tură o dată, e suficient să te lămureşti. Ori în Bangladesh, ori în Danemarca, tot aia e.

Dar numai oamenii contează într-o ţară pe care o vizitează turiştii? În general nu pentru oameni se duc, ci pentru alte chestii de văzut.

Văzutul, hai să fim serioşi…Dacă i-ar impresiona un peisaj, ar sta cu nasul în National Geographic, că-l văd şi mai bine şi filmat din diverse unghiuri. Vin pentru că lor le trebuie experienţa asta pe care nu ai cum s-o separi de oameni. Degeaba a fost frumos în Retezat, că dacă cineva i-a tratat naşpa la cantină acolo sus, o să zică că-i dezastru Retezatul. Chiar dacă Retezatul e tot ăla. Toate amintirile plăcute sunt legate de oamenii cu care au interacţionat. Eu nu m-aş duce nici 200 de metri pentru un peisaj.

Din ce ţări vin cei mai mulţi turişti la tine?

Cei mai mulţi pe care îi cazez sunt nemţi, după aia francezi, olandezi, est-europeni şi români, cam acesta ar fi clasamentul. Cei mai de treabă şi mai interesanţi sunt românii, după aia est-europenii şi francezii. Nordicii, nemţii şi englezii sunt foarte plictisitori. Cei mai educaţi sunt americanii, la mine vin numai intelectuali şi scriitori de prin America, exact opusul a ce vedem noi despre americani. Eu sfătuiesc pe toată lumea să facă chestia asta dacă vrea să înveţe ceva despre psihologia umană şi o fac şi pentru că nu mai am nevoie să călătoresc. Eu oricum nu călătoresc pentru locuri, şi dacă o să călătoresc vreodată, o să fie pentru oameni. Dacă oamenii vin la mine din Australia, nu văd de ce să mă duc să plătesc dosare de viză, când pot să primesc la mine un australian. Asta e cea mai bună metodă să călătoreşti în ţările lor: să primeşti un localnic şi să-l întrebi cum e viaţa pe-acolo. E unul dintre avantajele pentru care fac canapelism, iar altul e că stau într-o zonă retrasă unde nu există turism de masă, iar faptul că mai vin oameni pe-aici e un plus. Oricum satele se depopulează. Bătrânii mor şi în 10-20 de ani o să fie sate rezidenţiale în zonele de ţară care-s moarte economic, unde nu găseşti de lucru. Mulţi se abonează, vin doi-trei ani la rând şi se mai creează şi prietenii.

Ce planuri mai ai pentru viitor?

Voiam să plec în Ţara Bascilor, să adun struguri, dar mi-am zdrobit un deget c-un buştean şi nu mai pot să folosesc mâna dreaptă. Nu plec decât când sunt doar la limită. Mai stau până în octombrie şi plec altundeva. Mă duc în Franţa, într-o localitate unde mai ştiu pe cineva, şi mă apuc de căutat de lucru pe-acolo. O vreme, până strâng nişte bani, apoi mă întorc acasă. Alte planuri, nu ştiu… să extind capacitatea de cazare, eventual, să fac primul hostel gratuit din România. Că o să-mi ia un an, sau doi, sau poate 10, nu ştiu. Vreau să-mi văd de viaţa mea şi pe parcurs să fac şi pentru alţii.