Statul Costa Rica, pe cât este de mic, pe atât este de ambiţios, mai ales când vine vorba de a oferi un exemplu pentru restul lumii. Naţiunea se bucură de o biodiversitate impresionantă (4% din toate speciile cunoscute pe planetă se regăsesc aici, respectiv sute de mii de organisme unice), în ciuda faptului că ocupă numai 0,03% din suprafaţa planetei. În acest context, autorităţile s-au gândit să ia măsuri în privinţa animalelor care ajung captive în grădini zoologice.
Guvernul din Costa Rica a anunţat că are în plan să închidă toate grădinile zoologice şi să elibereze animalele captive, în speranţa restaurării ordinii naturale, fireşti, a lucrurilor. „Ne debarasăm de cuşti şi revenim la ideea interacţiunii cu biodiversitatea în parcuri botanice, în mod natural”, a declarat ministrul Mediului, René Castro. „Nu mai vrem animale în captivitate sau ţinute în spaţii închise decât dacă este vorba de o acţiune de salvare a lor care necesită un astfel de demers”, a mai spus ministrul. Planul de închidere a grădinilor zoologice va fi pus în aplicare anul viitor în luna martie, când va expira contractul între guvern şi organizaţia care se ocupă de grădinile zoologice (două la număr – Simon Bolivar Zoo şi Santa Ana Conservation Center). Aceste spaţii vor fi transformate în parcuri urbane sau grădini unde viaţa sălbatică va putea să decurgă după bunul său plac.
Animalelor aflate acum în captivitate (păsări, mamifere, reptile, insecte) li se vor găsi cămine mai potrivite decât cuştile, iar cele mai multe dintre ele vor fi relocate, cel mai probabil, în rezervaţiile naturale ale statului Costa Rica. Cele care vor fi considerate inapte pentru viaţa în sălbăticie, pe cont propriu, vor rămâne sub îngrijirea specialiştilor din sanctuare pentru viaţa sălbatică şi centre de salvare pentru animale. Decizia autorităţilor din Costa Rica de a închide grădinile zoologice vine într-un moment în care şi în alte ţări au apărut diverse legi noi pentru protejarea animalelor de viaţa în captivitate: India a interzis exploatarea delfinilor (la fel ca şi Costa Rica, Ungaria şi Chile), SUA vor limita strict reţinerea în captivitate a cimpanzeilor. În opinia ministrului Mediului din Costa Rica, această mişcare se doreşte a fi „o schimbare în conştiinţa mediului în ceea ce priveşte populaţia din Costa Rica”.
Sursa şi foto: TreeHugger
3 comentarii
Un alt aspect demn de laudat la Costa Rica: a renuntat la armata si a marit bugetul educatiei.
Pingback: Animalele de langa noi | kittycatcris
Pingback: FOTO Zoo.ro: La Călărași, urșii mănâncă roșii, iar maimuțele se dau în vânt după pufuleți | TOTB.ro - Think Outside the Box