Cosmina Berindei – despre referendumul cianurii

6

Cu privire la Roșia Montană s-a scris și s-a vorbit atât de mult, încât nu-ți ajunge o viață de om să citești, să vizionezi și să asculți tot. Și subiectul este încă deschis. De la o zi la alta se derulează noi episoade ale luptei pentru cucerirea definitivă a vechii localități Aburnus Maior. E o luptă strategică și inegală, lipsită de reguli și de demnitate.

 

de Cosmina Berindei, Cercetător postdoctorand la Universitatea Babeș-Bolyai

Text preluat de pe blogul lui Cornel Vîlcu

Unul dintre combatanți este o corporație ca toate celelalte, fără suflet și fără sentinente, dispunând de un capital impresionant și urmărind profit maxim. Această corporație a propus un proiect ambițios pentru exploatarea zăcământului de aur și de argint în carieră deschisă, folosind o tehnologie bazată de cianură și epuizând resursa într-o perioadă de 16-17 ani. De cealaltă parte se află un grup de oameni din localitate, care-și apără proprietatea, care se gândesc la sănătatea lor și a copiilor lor, care mai cred în valori și în jurul cărora s-au coalizat mii și mii de oameni din țară și din străinătate.

Proiectul este unul dintre cele mai controversate și a devenit cel mai intens dezbătut proiect din România postcomunistă. Cazul face obiectul cercetării mele de mai bine de cinci ani. Începând din anul 2007 am vizitat deseori localitatea și am realizat, la Roșia Montană și în localitățile din împrejurimi, cercetări de teren cu metodele și instrumentele de lucru specifice antropologiei. Subiectul cercetării mele în zonă a fost percepția socială a riscului privind proiectul minier. În tot acest interval de timp, am urmărit cum a fost abordat subiectului în presă, dar și dezbaterile politice pe această temă. De scris, n-am scris despre Roșia Montană decât în publicații științifice. Este timpul s-o fac acum, înainte de referendumul care va fi organizat pe data de 9 decembrie 2012, în 35 de localități din județul Alba (Abrud, Albac, Almaşu Mare, Arieşeni, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Bucium, Ceru Băcăinţi, Ciuruleasa, Cîmpeni, Cricău, Galda de Jos, Gârda de Sus, Horea, Ighiu, Întregalde, Livezile, Lupşa, Meteş, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Ponor, Poşaga, Râmetea, Râmeţ, Roşia Montană, Sălciua, Scărişoara, Sohodol, Stremţ, Vadu Moţilor, Vidra şi Zlatna). E momentul să scriu fiindcă nu se cade să rămân pasivă și să privesc cum puternicele fisuri sistemice din România sfidează curajos orice principii logice și încearcă să exploateze la maximum buna-credință și ignoranța locuitorilor din Apuseni. De aceea, simt că e momentul să-mi exprim punctul de vedere cu privire la acest așa-zis referendum.

Tăcerea poate semăna uneori cu o complicitate vinovată, de care simt nevoie să mă distanțez. Am datoria morală să scriu, față de unii dintre oamenii pe care i-am cunoscut în timpul cercetărilor mele de teren. Sunt locuitori din Roșia Montană și din localitățile învecinate, a căror voce nu se face auzită prin mass-media locală sau națională, nici nu răzbate spre urechile politicienilor. Sunt oameni ca noi toți, care au amintiri, care suferă, care speră, care trăiesc drame și-și reconstruiesc echilibrul grav afectat de prezența în Roșia Montană a unei companii care, înainte să obțină avizele pentru implementarea proiectului său minier, i-a lăsat fără vecini, i-a șantajat, i-a umilit. Iar în aceste zile, prin complicitatea Consiliullui Județean, se pregătește să profite și mai mult de pe urma lipsei de informare și de buna-credință a unei părți și mai mari din populația județului.

Această conjunctură mă face, așadar, să abordez subiectul referendumului care se va organiza în Apuseni, pe 9 decembrie. Voi renunța de această dată la condeiul cercetătorului și voi încerca să mânuiesc, atâta cât îmi stă în putință, un condei al cetățeanului responsabil. Al unui cetățean care suferă văzând cum cineva privește cu ochi lacomi spre semenul său căruia încearcă să-i smulgă acordul pentru a-i transforma liniștea în agitație și sănătatea în boală.

Primul lucru pe care îl consider ciudat în ceea ce privește acest referendum este timpul extrem de scurt între hotărârea Consiliului Județean privind organizarea acestuia, care datează pe 16 noiembrie 2012, și momentul desfășurării sale propriu-zise, pe 9 decembrie 2012. Strategia de abordare este specifică, de altfel, modului în care RMGC dorește desfășurarea lucrurilor. Cunoscând bine ritmul lent al ardelenilor, preferă mereu să precipite lucrurile așa încât oamenii să n-aibă mult timp să se organizeze. Toate pozițiile de împotrivire s-au născut la Roșia Montană, dar au avut un sprijin din exterior. Altfel, ele n-ar fi fost cunoscute niciodată publicului larg. Anii comunismului i-a făcut pe mineri temători și tăcuți. Mulți au fost atunci persecutați pentru a preda aurul pe care se presupunea că l-ar mai deține. Suferința o poartă în suflet, iar autocenzura e, pentru ei, un mod de-a fi. O derulare cât mai rapidă a pregătirilor privind referendum este, prin urmare, soluția ideală. Și se pare că e contagios acest mod de acțiune în județul Alba, de vreme ce și Consiliul Județean a pus la cale, rapid, organizarea referendumului.

Dacă privim în urmă, constatăm că imediat după sosirea în zonă, compania a avut o politică aparent caritabilă, oferind cadouri de sărbători, dotând școli și spitale, organizând petreceri câmpenești, în speranța că atmosfera plăcută ce va fi creată o va ajuta să-și instaleze buldozerele pe vârful muntelui și să pregătească cianura. Se spera că, până când oamenii locului vor înțelege ce se întâmplă, acțiunea va fi demarată, iar singurul lucru care le-ar mai fi rămas de făcut ar fi fost să fugă înainte ca pământul de sub picioare să li se surpe. Norocul a fost că n-au reușit să facă totul în mare grabă, iar specialiști în diferite domenii au început să vorbească despre riscuri și să conteste proiectul.

Revenind la Hotărârea Consiliului Județean Alba privind organizarea referendumului în Munții Apuseni, document ce poate fi consultat pe site-ul instituției, constatăm că obiectul referendumului „îl reprezintă consultarea cetăţenilor cu drept de vot şi cu domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale menţionate (…), cu privire la repornirea mineritului în Munţii Apuseni“. Întrebarea la care va trebui să se răspundă cu DA sau NU este: „SUNTEŢI DE ACORD CU REPORNIREA MINERITULUI ÎN MUNŢII APUSENI ŞI A EXPLOATĂRII DE LA ROŞIA MONTANĂ?”

Aici apar deja o serie de aspecte care pun la îndoială legitimitatea acestui referendum. Dacă obiectul său îl constituie repornirea mineritului în Apuseni, în general, consider că acesta nu era necesar. În zonă s-a practicat mineritul de mai bine de două mii de ani și e firesc să fie repornit. Eu însămi sunt de acord cu repornirea mineritului în Apuseni. Dar mi-ar plăcea să văd pe Valea Roșiei din nou șteampuri, iar în jurul lor mulți turiști care asistă, cu emoție, la alegerea aurului. Nu vreau sub nicio formă cianură și nici distrugerea vestigiilor istorice, dar nu pot fi de acord nici cu epuizarea resursei de aur într-un interval de timp relativ scurt. Prin urmare problema nu este mineritul în Apuseni, în general. Problema este mai ales CIANURA.

Întrebarea, scoasă din context, e o capcană pentru oricine. Cineva care nu știe câtă efervescență a generat în România ultimilor ani subiectul Roșia Montană și nu vede că, de fapt, RMGC este în campanie electorală în acest moment, poate crede că e o inițiativă onestă a unei instituții publice care dorește consultarea populație cu privire la o problemă de interes major. În realitate, însă, mă tem că lucrurile stau altfel.

Citită într-un anume fel, întrebarea nu trimite decât vag la proiectul propus de RMGC. A fi de acord cu exploatarea de la Roșia Montană nu poate însemna, în mod obligatoriu, a fi de acord cu proiectul propus de RMGC. A pune semn de egalitate între exploatarea de la Roșia Montană și proiectul RMGC este o mare eroare. Dacă pentru a demonstra că locuitorii din Apuseni vor proiectul RMGC se face acest referendum, atunci era normal să fie precizat numele companiei în întrebare și nu ar fi putut nimeni obiecta nimic.

Pe teren se poate vedea, însă, că RMGC a umplut cu afișe și bannere toate drumurile, gardurile și spațiile publice din cele 35 de localități. Pe de altă parte apelează la mass-media națională și și-a trimis reprezentanții din casă în casă, până în cele mai îndepărtate sate al Munților Apuseni, pentru a le explica oamenilor că e nevoie de locuri de muncă, iar proiectul RMGC rezolvă această problemă. De aici derivă două observații. Prima este aceea că mesajul electoral al companiei sugerează că mineritul înseamnă locuri de muncă. Într-adevăr, cândva mineritul a absorbit o mare parte a forței de muncă din Apuseni. Proiectul RMGC, dacă ar fi să se refere la el întrebarea de la referendum, lucru care nu e clar, promite, în cele mai bune prognoze, un număr de 3600 de locuri de muncă. Este de natura evidenței, așadar, că soluția oferită printr-un proiect supertehnologizat nu va rezolva problema locurilor de muncă din Apuseni. Cea de-a doua observație este că, e previzibil ca, cei care au propus proiectul controversat de la Roșia Montană, să își asume rezultatul acestui referendum, care ar putea fi, după toate probabilitățile, avantajos lor, dar care, de fapt, contabilizează, pe de o parte, ambiguitatea întrebării, iar pe de altă parte, lipsa de informare a cetățenilor.

Lipsa de informare privind riscurile asociate proiectului minier propus de RMGC constituie problema majoră în zona Munților Apuseni. Controversele apărute în jurul acestuia vizează mai mute paliere. E vorba despre un patrimoniu cultural de valoare universală pe care implementarea proiectului îl va distruge. E apoi vorba despre o schimbare ireversibilă a peisajului prin minerit industrial în carieră deschisă, dar și despre epuizarea resursei într-un interval de timp relativ scurt, chestiuni ce contravin principiilor dezvoltării durabile. Nu în ultimul rând, riscurile tehnologice asociate utilizării cianurii alimentează controversele create în jurul proiectului.

Problema care nu poate face obiectul niciunui compromis o constituie, consider eu, riscurile asociate utilizării cianurii. În mod paradoxal, însă, pentru cea mai mare parte a locuitorilor ce vor fi chemați la urne, riscul utilizării cianurii nu este perceput ca atare, lucru pe care l-am constatat în timpul cercetărilor de teren.

Prin compușii săi chimici și prin antrenarea metalele grele, cianura va fi un răufăcător fără chip, ce va măcina, în liniște, vreme îndelungată, sănătatea oamenilor, a animalelor, a plantelor. Ea va afecta profund calitatea vieții în Munții Apuseni, însă va lucra mereu din umbră, nu va avea nici gust, nici miros, nici nu se va lăsa văzută cu ochiul liber. Pentru a înțelege cum sunt posibile aceste lucruri, oamenii din zonele de impact ar trebui să beneficieze de sesiuni de informare. În lipsa acestora, ei se află, așa cum sublinia Paul Slovic în studiul său intitulat Informing and Educating the Public about Risk, la mila modului în care informația le este prezentată. Și, așa cum se întâmplă oriunde în lume în situații similare, compania prezintă lucrurile maximizând beneficiile și minimizând riscurile. Pe de altă parte, cercetările de antropologie pe astfel de cazuri au arătat că, de fiecare dată, companiile miniere încercă să obțină acordul comunităților pentru implementarea proiectelor lor. Prin referendumul organizat pe 9 decembrie, se încearcă să se demonstreze, cu date aparent oficiale, că această comunitate își dorește proiectul minier.

Responsabilitatea privind calitatea pământului pe care-l vom lăsa moștenire urmașilor noștri e un concept greu de înțeles pentru oamenii din zonă. Generațiile care vor veni ne vor cere, însă, socoteală dacă nu le vom lăsa pământul pe care am trăit, măcar așa cum l-am primit noi de la cei care l-au folosit înaintea noastră. Fiindcă va trebui și ei să trăiască și, oricât de bogați sau de deștepți am fi, oricît de titrați sau de ignoranți, pe toți ne hrănește Pământul!

Date fiind observațiile făcute mai sus, consider că acest referendum nu are legitimitate, întrucât conține o întrebare eclectică, lipsită de claritate și interpretabilă. Cu atât mai puțină legitimitate ar avea RMGC să considere că rezultatul referendumului, oricare ar fi el, contabilizează răspunsul moților de acceptare sau de respingere a proiectului minier pe care l-a propus la Roșia Montană. Astfel, referendumul presupune cheltuirea în mod nejustificat a banului public. Un referendum adevărat ar fi fost necesar și util, dar el ar fi trebuit organizat într-un interval de timp rezonabil, fără o grabă nejustificată, că munții nu fug, încă, din loc. De altfel, Fundația Culturală Roșia Montană contestă referendumul, iar Asociația Alburnus Maior îl consideră ilegal, îndemnându-i pe oameni să nu participe la vot.

Acest text a fost preluat de pe blogul lui Cornel Vîlcu, găzduit de ActiveWatch.

Foto: Mindbomb

Puteți citi și:

Și Alba. Și Iulia. (sau De Anima)

Referendumul mizeriei (sau: somnul Naţiunii naşte monştri)

Culturică de la mărgică, sau ultima şansă a ICR

Pristandaua fără nume – sau despre legalizarea bulanăriei

Anul 2012

FânFeast

Totuşi, Roşia Montană; totuşi, gazele de şist



6 comentarii

  1. In primul rand, un raspuns legat de repornirea mineritului si a proiectului de la Rosia Montana trebuia dat de autoritati inca de acum 6 ani, insa se tot amana. Oamenii din zona cer un raspuns de ani de zile, acum vor avea posibilitatea sa isi exprime aceasta parere si in mod oficial. E un lucru foarte bun. In al doilea rand cianura se foloseste in circuit inchis si apoi se neutralizeaza, e vorba de tehnologiile impuse de normele europene, deci gradul de siguranta este foarte ridicat. De fapt este cea mai sigura metoda disponibila. Iar faptul ca unul dintre “combatanti” este o corporatie, insa nici corporatiile nu pot exista fara comunitati. Iar acum se stabileste parerea comunitatii. Si dupa cum spuneati, sunt oameni din zona a caror voce nu este auzita, fie ca sunt pentru, fie ca sunt impotriva. Referendumul asta le va da si lor o voce!

  2. Să răspund pe rând:
    1. Ai dreptate, de acum 6 ani trebuia RMGC să primească un răspuns: respingerea proiectului care încalcă legile și Constituția României, precum și normele europene și o serie de tratate semnate de România.

    2. Normele europene specifică, printre altele, că este foarte important să se ia în considerare cantitatea de substanțe nocive, indiferent de domeniul de utilizare și tehnologia folosite. Ori RMGC vrea să aducă în fiecare an la Roșia Montană de 13 ori mai multă cianură decât totalul folosit în UE (până la un total de 250.000 de tone în 17 ani). Ca să nu mai vorbim că în miile de pagini în care descriu proiectul nu reușesc să stabilească un lucru de bază: cum vor „neutraliza” toată cianura asta. Sunt până în 10 metode folosite industrial, iar fiecare vine cu avantaje și dezavantaje – de exemplu, rezultă alte substanțe nocive.

    3. Dacă autoritățile doresc să afle opinia informată a localnicilor, ce activități de informare au desfășurat sau încurajat ei? Știi tu de vreo informare în care celor chemați la vot să li se zică următoarele:
    – că 3.600 de joburi – maximul pe care îl promite RMGC (de fapt, în realitate mult mai puține) – nu au cum să le dea de muncă la 72.000 de votanți;
    – că și acestea sunt valabile pe maxim 20 de ani (3 ani construcția minelor, 17 exploatarea propriu-zisă);
    – că numeroase instituții și specialiști români și din străinătate au demonstrat cu studii serioase că proiectul RMGC aduce mai multe pagube decât câștiguri, atât pentru statul român cât și pentru comunitatea locală.

  3. Pingback: Elveţia Montana, sau iluziile lui Moise Guran | TOTB.ro - Think Outside the Box

  4. Pingback: Vânzarea României. Pe bucăţi – sau cronica unei catastrofe anunţate | TOTB.ro - Think Outside the Box

  5. Pingback: Anul balaurului | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Cosmina Berindei Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger