Zilnic, vedem în România oameni importanți care ajung după gratii. În entuziasmul curățeniei morale, puțini se întreabă ce se întâmplă cu bunurile confiscate de la infractori. Și chiar dacă ar vrea să afle, nu ar putea, fiindcă în multe cazuri se pierde urma lor. Am discutat despre recuperarea bunurilor cu Radu Nicolae, un expert anticorupție, autor al unor cărți pe subiect și director de program al Centrului de Resurse Juridice (CRJ).
Interviu de Laura Ștefănuț
Radu Nicolae a încercat să dezvăluie ce se întâmplă cu bunurile confiscate și să convingă autoritățile să urmărească și banii, nu doar infractorii, pentru care poate fi rentabil să stea câțiva ani la închisoare după un tun care i-a îmbogățit.
Mai mult, utilizarea bunurilor confiscate are o valoare simbolică imensă pentru societate. În Italia, de exemplu, vilele confiscate de la mafie au devenit centre comunitare pentru educație și cultură, iar terenurile agricole confiscate au fost oferite unor grupuri vulnerabile. Astfel, mesajul transmis este că, odată prinși, infractorii își pierd puterea și avuția.
Și în România, unele comunități au impresia că nu pot supraviețui fără baronul local, care le dă de lucru, “se simt vulnerabili fără un tătuc”, spune Radu Nicolae. “În momentul în care își câștigă pâinea lucrând cu bunurile confiscate de la baronul local, își recâștigă și demnitatea și încrederea în forțele proprii“.
România va fi obligată de UE ca, într-un final, să eficientizeze destinul bunurilor confiscate. Până atunci, Radu Nicolae a hotărât să strângă semnături pentru o lege în domeniu. A scris o petiție și a lansat-o împreună cu mai multe ONG-uri – oricine o poate semna aici.
Ce ați constatat când ați încercat să luați urma bunurilor confiscate?
CRJ urmărește din 2011 procesul recuperării produselor și prejudiciilor infracțiunilor. Am avut nenumărate discuții cu factorii de decizie din România despre ce contează cel mai mult: ca infractorii să stea în închisoare sau să li se confiște bunurile dobândite ilicit? Zeci de ani, procurorii din România au urmărit infractorii și aproape deloc banii. Infractorii au luat ani de închisoare și au rămas cu averea. La un calcul cinic, pentru unii chiar a fost un schimb profitabil. În ultimii ani, am încercat să scoatem la lumină datele și să convingem instituțiile de forță să urmărească banii: câte bunuri sunt sechestrate, câte sunt confiscate, ce se întâmplă cu bunurile confiscate? Avem nevoie de o trasparenţă totală a acestor date statistice.
Cum arată acum datele oficiale privind bunurile confiscate?
După hotărârea judecătorească, opinia publică nu mai află niciodată ce s-a întâmplat, dacă bunurile au fost confiscate sau nu, dacă infractorul le-a răscumpărat.
Astfel, bunurile confiscate nu sunt folosite pentru a susține lupta socială împotriva criminalității, nu transmit niciun mesaj în societate, ci se diluează în bugetul de stat, care, la rândul său, este devalizat în următorul an prin alte fraude.
Spre exemplu, dacă DNA ține o statistică a tipurilor de bunuri sechestrate și a numărului și valorii acestora, DIICOT nu știe pe ce fel de bunuri a institutit sechestru asigurator și nici numărul sau valoarea lor. Dacă unele instanțe țin registrul confiscărilor electronic, pe ECRIS, altele țin statisticile cu pixul, pe registre din hârtie. Dacă unele administrații de finanțe au statistici la zi despre ce bunuri au primit din confiscări și cum le-au valorificat, altele pierd urma bunurilor. Este nevoie de o schimbare a modului în care sunt executate acum hotărârile judecătorești.
Și ce perspective de schimbare a sistemului există?
Reutilizarea bunurilor confiscate din infracțiuni este o obligație pentru statele membre UE și a apărut în noua directivă privind confiscarea, pe care România trebuie să o aplice până în 2016. ONG-urile, mai ales cele care lucrează cu persoane aparținând grupurilor vulnerabile, sunt organizațiile care pot ajuta cel mai mult în procesul de reutilizare, pot veni cu idei noi despre cum pot fi utilizate mai eficace bunurile confiscate.
Prin petiția lansată vreți să implicați și cetățenii, nu doar ONG-urile.
Da, cred că adevărata schimbare în România nu o fac politicienii sau instituțiile de forță, ci cetățenii. Democrația este reflecția cerințelor cetățenilor. Dacă cetățenii cer reutilizare, sunt convins că politicienii vor accepta reutilizarea. Valoarea bunurilor confiscate nu este suma de bani pe care pot fi vândute, valoarea lor mult mai mare este cea simbolică, ceea ce reprezintă ele, și anume victoria justiței asupra impunității, victoria demnității asupra fricii, victoria muncii asupra lăcomiei.
Radu Nicolae
Cum vezi un exemplu de reutilizare eficientă?
Reutilizarea înseamnă să le redai societății în mod vizibil. De exemplu, reutilizarea înseamnă să oferi în administrare un imobil confiscat unei primării care, în parteneriat cu mai multe ONG-uri, să înființeze un centru de educație after school pentru tinerii săraci, care altfel ar putea să își consume timpul liber împreună cu diverse grupări de criminalitate. Ceea ce a fost înainte simbolul impunității în comunitatea respectivă devine o resursă, o oportunitate pentru victimele infracțiunilor sau pentru cei cinstiți, care plătesc prețul corupției sau criminalității.
Reutilizarea înseamnă să transformi bunurile folosite anterior de infractori în simboluri, să transmiți mesajul că nu e profitabil să faci infracțiuni pentru că în final vei fi prins și tot ceea ai acumulat necistit îți va fi luat și întreaga comunitate în care trăiești va știi asta.
Ce modele din alte state ți se par bune de urmat?
În privința reutilizării bunurilor confiscate, cel mai bun model este cel din Italia. În Italia, toate proprietățile confiscate de la mafie sunt reutilizate. De exemplu, pe terenurile argicole confiscate de la mafie au fost înființate cooperative formate din tineri – aceștia cultivă grâu sau viță de vie și își vând producția altor cooperative sociale care produc vin sau biscuiți, de pildă. La rândul lor, aceste produse sunt vândute sub eticheta Libera (Libertate) în magazine care sunt confiscate și ele de la mafie. Vilele confiscate devin centre comunitare de educație și cultură.
Proprietățile care anterior simbolizau dependența și umilința sunt acum centre în care oamenii liberi muncesc legal și își recâștigă deminitatea.
Și la noi, unele comunități au impresia că nu pot supraviețui fără baronul local, care le dă de lucru, care le dă ajutoare, se simt vulnerabili fără un tătuc. În momentul în care își câștigă pâinea lucrând cu bunurile confiscate de la baronul local, își recâștigă și demnitatea și încrederea în forțele proprii.
Există și alte exemple de urmat în Franța (unde banii confiscați se reîntorc ca stimulente pentru organele de aplicare a legii), Scoția (unde banii confiscați se duc într-un fond de proiecte pentru educație), Spania (unde banii sunt folosiți pentru a finanța strategia de prevenire a consumului de droguri) și tot așa.
De ce ați lansat petiția acum?
Am lansat acum petiția, deși am construit-o pe parcusul mai multor luni, pentru că acum s-a ivit și modalitatea practică prin care reutilizarea ar putea deveni lege. Guvernul României s-a angajat să înființeze până în luna martie o agenție pentru managementul bunurilor confiscate. Agenția va avea rolul de a coordona tot procesul de recuperare a prejudiciilor.
Totuși, discuția despre infinţarea agenției nu poate ocoli întrebarea legitimă ce facem cu bunurile confiscate. Continuăm să le vindem la 25% din valoare, ca până acum, eventual chiar infractorilor de la care au fost confiscate? Sau profităm de imensa lor valoare simbolică și le reutilizăm spre folosul noii generații sau celor defavorizați? Noi credeam că nu putem înființa o agenție fără să știm cum se termină procesul, ce se întâmplă cu bunurile.
Cum ți se pare că merge lupta anticorupție din România?
Lupta anticorupție în România este spectaculoasă, dar fără impact asupra modului în care sistemul funcționează. Faptul că un ministru sau un primar este condamnat nu înseamnă deloc că următorul ministru sau primar nu mai poate repeta acele fapte. Dimpotrivă, următorul ministru sau primar face exact ce a făcut cel anterior și ajunge și acesta să fie condamnat. E o logică bolnavă din care parcă nu reușim să ieșim.
Oameni dispuși la orice infracțiuni pentru profit se vor găsi neîncetat dacă nu schimbăm și sistemele, regulile care sunt folosite pentru a frauda banul public.
O dovadă este că sistemele de educație și de sănătate funcționează în continuare foarte bine cu corupția pe masă. Deocamdată, avem din plin corupție și corupți și foarte puțină prevenire și schimbare la nivel profund a modului în care, de exemplu, sunt acordate fondurile din fondul de rezervă al guvernului, despre cum sunt acordate fondurile la primării, despre cum sunt aleși politicienii sau cum e numit Avocatul Poporului, despre cum sunt date ordonanțele de urgență, despre transparența datelor publice etc.
Ce planuri are CJI pentru viitorul apropiat?
În acest an vom organiza o conferință despre etică în sectorul public, în data de 27 martie, și vom lansa un raport despre bunurile confiscate în 2014, probabil în data de 3 iunie. Continuăm eforturile de informare privind reutilizarea bunurilor confiscate și vom lansa în a două jumătate a anului o inițiativă pentru transparentizarea execuției bugetare.
Puteţi citi şi:
România, pe primul loc în Europa la corupţia în rândul oficialilor