Copilul Phoenix

2

Un băiat din județul Galați a supraviețuit unui incendiu care i-a răpit părinții și l-a mutilat crunt. Acum, copilul trăiește în America și are toate șansele să aibă parte de o viață cât mai aproape de normală. Aceasta este povestea lui.

de Adrian Deoancă

Marius Dasianu a împlinit de curând 12 ani și arată ca un adolescent tipic american. Are ochii mari și albaștri și o frizură de surfer-boy californian. Când vorbește, zâmbește larg și-și scutură la răstimpuri capul ca să-și alunge din ochi bretonul lung și blond. În fiecare dimineață, Marius Dasianu se trezește la 8, se uită la desene animate, apoi pleacă la școala din Lakeside, San Diego. În  fiecare zi, după școală, merge la karate, apoi are programate repetiții la trombon. Seara, își face temele și apoi se întâlnește cu prietenii. Îi place baseball-ul și serialul de animație Ben Ten, foarte popular în rândul puștilor americani. O viață aproape ca a oricărui copil obișnuit de vârsta lui.

Aproape normală, pentru că, odată la două săptămâni, Marius trebuie meargă la spital pentru tot felul de controale medicale. O dată la două sau trei luni, băiatul trebuie să-și ia timp liber de la școală și să treacă printr-o operație plastică foarte complicată. Mai mult, în fiecare dimineață, înainte să plece la școală, trebuie să-și bărbierească nasul. Asta pentru că medicii americani i-au reconstruit nasul folosind piele prevalată de pe creștet. La trombon cântă nu neapărat pentru că-i place la nebunie, dar e între puținele instrumente muzicale pe care le poate stăpâni. Până de curând, băiatului îi lipseau toate degetele de la mâini.

Am vorbit în martie cu Marius Dasianu pe videochatul Skype. Eu, din București, el din Mesa, Arizona, unde locuiește la o familie americană, Kristin și David Free, pe timpul vacanței de primăvară și se recuperează după cea mai recentă operație de reconstrucție plastică. Operația pe care a suferit-o în februarie, la Los Angeles, a durat 20 de ore și a implicat patru chirurgi care au tăiat degetele mari de la picioare și i le-au grefat în locul celor opozabile de la mâini. E a opta operație prin care a trecut în cei trei ani de când a ajuns în State. Dacă ar fi fost să plătească operațiile donate de spitalele cu profil umanitar din Statele Unite, cei care l-au ajutat pe Marius să-și recapete chipul și mâinile, ar fi trebuit să scoată din buzunar peste 2 milioane de dolari. Încercările chirurgicale nu i se vor încheia prea curând. Va tot suferi operație după operație cel puțin până va împlini 18 ani.

Marius e de trei ani în Statele Unite și nu mai vorbește în română. Înțelege limba, dar nu mai reușește să se exprime. În schimb, vorbește engleza ca un american pursânge, cu un accent californian dens. Și e foarte vorbăreț și uimitor de vesel și prietenos. Când vorbesc cu el nu pot să nu-mi închipui furia ce m-ar fi devorat dacă aș fi fost în locul lui. „Îmi place mult aici”, îmi spune Marius, „oamenii mă ajută mult și am foarte mulți prieteni”. Apoi, fluturând în fața webcamului brațul drept înfășurat într-un ghips imens din care se ițesc degetele proaspăt reconstruite,  adaugă: „uite, pot să-mi mișc degetele, vezi”?

Cu patru ani în urmă, nici cei mai optimiști medici nu s-ar fi îndurat să spere că Marius Dasianu va trăi până în 2011, cu atât mai puțin că va ajunge un copil nu foarte diferit de ceilalți băieți de vârsta lui. În 2007, băiatul, pe atunci în vârstă de 8 ani, a supraviețuit unui incendiu care l-a lăsat cu arsuri de gradul 3 și 4, pe 75% din suprafața corpului și orfan de ambii părinți. Doar abdomenul și picioarele îi scăpaseră neatinse. Pleoapele îi arseseră, la fel și cartilajul nasului, epiderma afectată era necrozată complet, iar, din din pricina afecțiunilor nervoase, toate degetele de la mâini i-au fost amputate. În acel moment, previziunile medicilor erau mai mult decât rezervate. Câteodată, până și pesimismul medical are însă antidot. Dar e nevoie de o potrivire de evenimente în marja de eroare a calculului probabilistic. Puștiul a ajuns în Statele Unite în 2008, iar acum are un nas nou, pleoapele i-au fost refăcute, iar în câțiva ani își va recăpăta toate degetele. Mai mult, are nu una, ci două familii.

Punctul de cotitură din viața lui Marius Dasianu s-a petrecut în decembrie 2007, pe când puștiul avea 8 ani. Trăia în satul Ciureștii Vechi din județul Galați, împreună cu părinții, fratele și sora mai mari. Părinții și fratele mai mare, Ionuț, munceau într-un sat din Sicilia, la cules de măsline, iar Marius rămăsese în grija surorii lui, Alina, în vârstă de 15 ani. Părinții lui Marius se întorseseră în țară în noiembrie, ca să petreacă sărbătorile în familie. Ionuț hotărâse să rămână în Italia pentru că fusese în țară în octombrie și vrea să mai cheltuiască bani.

Firul dramatic și-a început desfășurarea când, într-o noapte, Alina a furat toți banii cu care se întorseseră părinții din străinătate și a fugit de acasă cu iubitul ei. O săptămână mai târziu, tatăl lui Marius, Mihai Costel Dasianu, în vârstă de 43 de ani, și-a pierdut mințile și s-a hotărât să-și pedepsească toată familia, inclusiv pe el însuși. A stropit casa cu benzină, apoi și-a îmbibat propriile haine cu benzină și a dat foc la tot. „Tata bea și i-a venit la cap nebunia”, povestește Ionuț Dasianu. „Când se îmbăta, zicea tot timpul că dă foc, că-l omoară pe ăla și pe ălalalt, că se omoară pe el. Tot avea problema asta. Și uite, într-o seară și-a făcut damblaua”. Mihai Dasianu nu era la prima tentativă piromană. Dăduse foc casei și cu doi ani înainte, dar fiul cel mare, Ionuț, a reușit să stingă focul, prevenind dezastrul. În 2007, n-a mai fost nimeni care să-l oprească.

Marius dormea și s-a trezit înconjurat de văpăi. A dat fuga la fereastră, dar a alunecat pe linoleumul băltind cu benzină și a căzut în flăcări. Cu toate acestea, băiatul a reușit să urce pe o măsuță, să spargă geamul și să scape din casa transformată în cuptor. A supraviețuit incendiului în care i-au murit ambii părinți, dar cu răni grave și cu chipul descărnat. Medicii de la Spitalul de Urgență din Iași nu mai aveau ce-i face. Prognoza lor era că băiatul va rămâne orb și va îndura urmele tragediei toată viața și se pregăteau să-l externeze deși, spune Ionuț Dasianu, rănile copilului încă supurau și puteau să se infecteze oricând.

Ghinioanele băiatului aveau însă să se termine curând. Norocul a înlocuit pe neașteptate neșansa. Întâmplarea a făcut că Ashley Ludlow și Jessica Free, două studente americane de la Universitatea mormonă Brigham Young University din Provo, statul Utah, se aflau, din ianuarie 2008, la Iași, unde făceau un internship la un orfelinat din oraș. După program, cele două tinere făceau voluntariat la Spitalul din Iași. Aici au aflat povestea lui Marius Dasianu și, cum pe 30 ianuarie era ziua lui, au organizat o petrecere pentru copilul aflat în agonie pe patul de spital.

De atunci, au început să-l viziteze în fiecare zi, petrecând trei sau patru ore cu el. Cu timpul, mila pe care o simțeau s-a transformat în atașament, iar de-aici, până la decizia de a încerca să-l ajute, a mai fost un pas. „Era cea mai tristă poveste pe care o auzisem vreodată. Ne-am gândit atunci cât de tare ar fi să putem să-l aducem în State la tratament”, spune Ashley Ludlow. „Am dat fuga de la spital acasă și ne-am sunat părinții să-i rugăm să ne ajute”. Familiile celor două fete au fost de acord și au început imediat să caute spitale care să-l opereze pe băiat și fundații care să pună la bătaie finanțarea.

Ca băiatul să poată fi dus în America, era nevoie ca fratele lui, Ionuț, să-și asume tutela legală. Lucru care n-a fost deloc ușor, din pricina opoziției mătușii din partea tatălui care avea grijă de Marius în spital. Femeia, care dorea să-l adopte ea însăși pe puști, le acuza pe fetele mormone că sunt vrăjitoare și că-i bagă copilului în cap învățături demonice. Ba mai mult, spune Ionuț Dasianu, femeia a reclamat la Autoritatea Tutelară din Galați că americancele caută să-l ducă pe băiat în Statele Unite ca să-i vândă organele pe piața neagră. Autoritățile române s-au lăsat înduplecate de-abia când au primit dovada acceptării lui Marius la tratament la spitalul fundației Shriners din Los Angeles, specializat în chirurgie plastică și reparatorie pentru copiii arși.

Pe lângă operațiile reparatorii, Marius a primit și o nouă familie în locul celei dispărute în incendiul din urmă cu patru ani. Familia Woodward, părinții lui Ashley Ludlow, îl vor înfia, procedura de adopție urmând să se definitiveze în mai, luna aceasta. Mamă și tată le spune Marius și familiei Free, părinții Jessicăi Free. Familia Free, la care Marius a locuit în primul an de ședere în State, ar fi trebuit să-l adopte inițial, dar au cedat în favoarea familiei Woodward, care trăiește în California. Aici a ajuns să locuiască și fratele lui, Ionuț, acum în vârstă de 21 de ani. „Noi avem șapte copii și ne temeam că cei doi frați (Ionuț și Marius – n.red.) nu vor putea să petreacă destul timp împreună”, spune Kristin Free. „Așa că, în urmă cu un an, Marius s-a mutat în California, iar Lynne și Paul Woodward au devenit tutorii lui legali”.

Ionuț Dasianu recunoaște și el că ajutorul primit de fratele lui i-a transformat și lui viața.  Tânărul, care a primit green card-ul american anul trecut, s-a căsătorit cu Ashley Ludlow, în 2009, iar soții Woodward îi sunt socri. Lui Ionuț și Ashley li s-a născut și un fiu, Ethan Mihai, căruia Marius Dasianu îi este unchi. Acum, Ionuț lucrează la o fabrică, se pregătește să-și dea G.E.D.-ul, echivalentul american al bacalaureatului românesc, și visează să ajungă la Academia de Poliție. „Cum m-aș fi descurcat eu singur în Ciurești, fără părinți, fără casă și să am și grijă de Marius”, se întreabă Ionuț Dasianu. „De fapt, dacă n-ar fi fost asta cu plecatul în America la spital, nici nu mi-ar fi dat voie să-l adopt eu”.

Privind retrospectiv, povestea lui Marius Dasianu e presărată cu „dacă”-uri. Dacă sora lui n-ar fi fugit de acasă? Dacă tatăl n-ar fi dat foc la tot? Dacă ar fi fost cineva care să-l oprească? Dacă întâmplarea n-ar fi făcut ca două americance să fie voluntare la spitalul în care era internat? E greu să pui în balanță toate condiționalele și să înțelegi cât tragism și cât happy-end e în poveste. Lui Marius însă, nu îi e atât de greu. „It’s  fun here”, spune băiatul, „I was lucky”.

Foto: teammarius.org

Citiți și:

Adopțiile de copii. Crescutul aici sau printre străini?

Avortul: crimă sau drept?

Tags:



2 comentarii

  1. Pingback: TOTB.ro - Copilul Phoenix » Think Outside the Box | BunDeCitit.ro

  2. sall sunt paul si am fost cu el in spital si chiar eram prieteni buni dak as putea sa iau legatura tare fericit as fii .daca sti cum pot sa iau legatura te rog sa ma suni pe nr ista:0761512440

Leave A Reply