Copilul consumă reclama sau reclama copilul? Despre marketingul pentru copii

0

Fiecare dintre noi a auzit de la părinţi, bunici, profesori mai în vârstă: “pe vremea mea a fost altfel”. Este o frază extrem de enervantă, iar în ultima vreme se întâmplă foarte des să o auzim de la oameni cu 5-6 ani mai în vârstă, ba chiar noi, cei de 20-25 ani, o spunem adolescenţilor. Este un fapt ştiut că o generaţie este întotdeauna „mai rea” în ochii adulţilor decât generaţia anterioară, însă diferenţa de vârstă între generaţii devine tot mai mică. Ce legătură au toate acestea cu marketingul?

de Timea Rácz

Titlul documentarului din 2009 Consuming Kids: The Commercialization of Childhood are semnificaţie dublă: pe de o parte, descrie copii care fac parte din societatea consumeristă, pe de alta, ne arată cum copiii sunt consumaţi de lumea marketingului. Reclamele şi consumerismul, după care aceşti copii sunt educaţi, “consumă” creativitatea normală acestei vârste şi profită de faptul că ei încă nu pot judeca şi pricepe tot ce văd. Documentarul ne atrage atenţia asupra faptului că se află un foarte mare potenţial de cumpărare în cei mici: ei sunt în stare să-i bată la cap pe părinţi pentru o jucărie sau o ciocolată până ce aceştia se satură şi o cumpără.

Specialiştii în reclame şi cercetările de piaţă se ocupă din anii 1950 de evaluarea puterii de cumpărare a copiilor şi de elaborarea unor reclame speciale pentru ei. Începând din anii 80, vârsta minimă care poate să fie ţinta acestor reclame nu mai este reglementată în Statele Unite – de exemplu în ţările scandinave sau Marea Britanie sunt interzise spoturile comerciale destinate copiilor sub 12 ani. În marketingul din America, însă, în numele libertăţii de exprimare se pot elabora orice fel de reclame pentru produse, responsabilitatea fiind purtată exclusiv de către părinţi. Din film reiese că această atitudine este una absurdă: chiar dacă părinţii sunt atenţi la ce se uită copiii la televizor sau pe Internet, în şcoli sau pe stradă este stimulat în mod continuu de către afişe, ambalaje, etc.

Documentarul distruge şi mitul că media în sine nu este dăunătoare pentru copii, trebuie numai să alegem programele educative şi pentru dezvoltarea capacităţilor. De exemplu, în spatele popularului serial american educativ, Baby Einstein, se află exact acelaşi marketing şi aceleaşi calcule de profit ca şi în cazul altor firme, în timp ce niciun experiment nu confirmă faptul că inteligenţa creşte în timp ce copiii se uită la formele şi culorile care apar pe ecran. Un content de media poate să fie făcut cu intenţii bune, însă îl leagă pe copil în faţa ecranului şi oferă toate explicaţiile pe tavă, şi astfel fură bucuria jocului şi fanteziei. “Privitul la televizor nu învaţă altceva decât şi mai mult privit la televizor” – spune un expert în documentar.

Astfel ajungem înapoi la problema iniţială: diferenţa dintre generaţii este micşorată şi din cauza marketingului pentru copii. În ultimii ani a fost creată categoria de vârstă “tween” (din cuvântul between, şi este folosită pentru copii de 9-12 ani, între copilărie şi adolescenţă), şi, împreună cu denumirea, a fost creat şi un model de comportare şi de viată. Aceşti copii sunt prea mari să se joace, dar prea mici pentru relaţii. Însă au “vârsta potrivită” pentru shopping, deci hainele, accesoriile şi electronicele sunt numai bune de vânzare pentru ei.

Copiii se maturizează mai devreme şi, în parte, şi media îi îndeamnă să facă asta. Filmele şi desenele animate agresive primesc limite de vârstă tot mai mici, însă jucăria modelată după un erou din filmele destinate celor peste 13 ani este pustă în vânzare şi pentru copii de 5-6 ani.

Activiştii, psihologii de familie şi de copii care vorbesc în documentar spun că un aspect mult mai periculos decât profitarea din puterea de cumpărare este faptul că reclamele vând nu numai produse, ci şi forme de viată şi valori. Un psiholog declară că acum 25 de ani, la începutul carierei sale copii voiau să devină astronauţi, erau fascinaţi de meserii ieşite din comun pentru ei, însă în zilele noastre vor să fie numai bogaţi. Asta pentru că protagoniştii reclamelor sunt bogaţi, au succes, sunt “tari”. Produsele, în mare parte, nu mai sunt comercializate prin evidenţierea gustului sau calităţilor, ci pentru că este “cool” să ai aşa ceva, ca toţi ceilalţi. Astfel, reclamele transmit valori sociale, modele de comportament social, şi sunt mai dăunătoare decât dacă ar vorbi numai despre dulciuri, fast-food sau ultima modă la pantofi.

Documentarul prezintă doar situaţia din America, deci nu toate concluziile sunt adevărate şi la noi, însă mesajul principal este acelaşi, indiferent de ţară sau continent: copilul va deveni “bun consumator” dacă este educat astfel încă de la vârsta de sugar. Iar societatea consumeristă are nevoie de membri buni, fideli unor produse până la sfârşitul vieţii lor.

Filmul poate fi urmărit şi pe YouTube.

Citiți și:

Cât ne mai mint reclamele?

Crăciunul: Sărbătoarea fără fantezie

Se strică sau nu produsele de tip fast food?

Politica și corupția par să fie benefice pentru societate


Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger