Acum vreo sută de mii de ani, în diferite zone ale Pământului locuiau câteva specii de oameni, însă cursa evoluției a fost câștigată de această dată de Homo Sapiens. Unul dintre posibilele răspunsuri ale specialiștilor are în vedere, nici mai mult, nici mai puțin, decât copilăria îndelungată care, după părerea lor, joacă un rol esențial în formarea oamenilor și în adaptarea acestora la lume, într-o formă care le-a conferit un avantaj uriaș asupra altor specii.
Copilăria, respectiv etapa de trecere între etapele primare ale vieții și preadolescență, care corespunde primilor șapte ani din viață, ar fi cea care a permis omului modern să câștige bătălia pentru evoluție. Potrivit specialiștilor citați într-un amplu material din Slate, copilăria este rezultatul unui fenomen evoluționist atipic, cunoscut sub numele de ”neotenie”. Termenul provine din limba greacă, mai precis din ”neo” (nou, tânăr) și ”tenein” (a extinde), însemnând păstrarea într-un anumit interval a trăsăturilor specifice exemplarelor foarte tinere.
Acum circa un milion de ani, când stămoșii noștri travesau etape vitale – creșterea dimensiunii creierului și mersul biped -, au venit la pachet și problemele aferente acestor transformări. Una dintre ele presupunea îngustarea șoldurilor ca urmare a mersului biped și, implicit, dificultatea femeilor de a aduce pe lume copii cu capetele mai mari. Dacă ne-am fi născut, de pildă, cu același grad de maturitate fizică specific gorilelor, perioada de gestație umană s-ar fi extins la 20 de luni, iar capetele copiilor nu ar mai fi putut ieși, la propriu, din pântecul mamei. Prin urmare, evoluția a permis nașterea copiilor în stadii de dezvoltare mai puțin avansate, mult mai puțin adaptați decât puii primatelor și, implicit, mai neajutorați.
Unul dintre cei care și-au dedicat carierele studierii acestor aspecte a fost Louis Bolk, profesor de anatomie la Amsterdam, care la începutul secolului trecut a inventariat 25 de trăsături ale fetușilor de primate, care dispar cu desăvârșire pe măsură de cresc, în vreme ce la oameni persistă chiar și la vârsta adultă. Fețele plate, fruntea proeminentă, lipsa părului corporal, forma urechilor, o dimensiune relativ considerabilă a capului în raport cu corpul sunt doar cîteva dintre ele. Dacă acestea se regăsesc în rândul primatelor doar în primele etape de viață, la oameni pot fi regăsite și la maturitate.
Însă copiii umani, născuți ”neajutorați”, sunt însă considerați ca având cea mai mare capacitate de învățare dintre speciile de pe Pământ, lucru datorat dezvoltării accelerate a creierului, imediat după naștere. ”Neotenia” a permis dezvoltarea copiilor de Homo Sapiens într-un mediu alert și dinamic, cel al lumii reale, spre deosebire de urmașii altor specii, care își dezvoltă abilitățile necesare în mediul sigur al pântecului mamei. Dacă la animale, rețelele neuronale ajung la o structură definitivă aproape imediat după naștere, în cazul oamenilor ele rămân flexibile perioade mult mai îndelungate. Dintre speciile umane, de altfel, Homo Sapiens s-a adaptat la cerințele evoluției, în vreme ce ”rude” ca Neanderthalii nu au supraviețuit, lucru cauzat și de renunțarea la perioada flexibilă a copilăriei. Dacă acum 30.000 de ani, o femeie de Neanderthal ajungea să dea naștere copiilor la 11-12 ani, vârta media e reproducerii la Homo Sapiens era de 14-17 ani, ceea ce le-a permis o mai bună adaptare la mediu.
Desigur, aceasta este doar una dintre cheile pe care omul modern le-a găsit pentru a deschide cât mai multe din porțile evoluției, însă, cu toate acestea, nu ar trebui să neglijăm rolul copilăriei, ci să recunoaștem meritul ascuns ale acestei perioade peste care trecem uneori cu pași prea repezi.
Sursa: Slate
Foto: www.demotix.com