Pe dinafară e gri. Pe dinăuntru e stacojie. În toate holurile, apa picură din tavan. Deasupra scenei din sala mare, e atârnată o folie imensă din plastic, în care s-a adunat apă. Chiar şi aşa, pe scenă sunt nenumărate bălţi. Printre ele, cântăm noi. S-ar putea să ne electrocutăm, dar nu-i nimic: viaţa e o aventură, nu-i aşa? Mai ales când eşti masochist şi trăieşti în România…
de Mihnea Blidariu
Clădirea asta care stă să cadă – sau să fie înghiţită de ploi – poartă numele, nici mai mult nici mai puţin, de Casa de Cultură a Tineretului. Şi nu e singura: ca ea mai sunt sute de astfel de ruine în ţara asta. Toate – ruine de cultură pentru un tineret în ruină. Într-o ţară în ruină. În aceste locuri, timpul s-a comprimat, trecutul a ajuns prezentul din urmă şi, împreună, au sufocat viitorul. Vă daţi seama, cât de stupid, în trecut aceste „case” găzduiau festivaluri, sute de evenimente care, dincolo de impregnarea lor evidentă cu propaganda de partid, erau măcar un prilej de socializare pentru tineri: nimeni, la ţigară, în hol, nu vorbea despre planul cincinal sau depăşirea producţiei la hectar…Prezentul liber oferă atât de mult mai puţin! Tinerii sunt bucuroşi, se adună în faţa scenei plină de găleţi în care picură apa, cântă cu noi, se distrează. Paradoxal, tinerii din democraţia românească au nevoie de mult mai puţin pentru a se simţi bine decât tinerii din comunismul românesc. Pleci din faţa computerului – dovadă irefutabilă a modernităţii tehnologice – la un concert unde te plouă din tavan şi unde temperatura din sală n-o depăşeşte pe cea de afară. Şi ce? Nu e clădirea ta, ce contează? Să se ducă dracului şi asta, pe cine interesează? Tu aştepţi să termini liceul şi să te cari naibii odată din oraşul ăsta care nu-ţi oferă nimic! Mă rog, doar un concert în condiţii lacustre, din când în când…
A doua zi – în alt oraş. Descărcăm sculele din maşină, în faţa clubului. Trece o maşină, geamul se coboară şi spre noi zboară înjurături. Şi atât. Fără motiv. Fără sens. Stau şi cuget: fie e vorba de faptul că avem chitări (deci suntem rock, automat, şi rockerii e naşpa), fie e prostie în stare pură, din ciclul „pentru că pot”. Oricare dintre variante ar fi, tot e trist. Şi ninsoarea nu face altceva decât să apese şi mai tare pe tristeţea asta, s-o îndese în oase şi în suflet. Apoi, însă, apare nenea (ce-mi place cuvântul ăsta!): cu şapca pe cap, cu berea în mână, nu mai puţin de 50 de ani, se zbate în faţa scenei în timp ce cântăm şi e cel mai tânăr om din sală! Nenea, you made my day…
Contrar opiniei multora, nu sunt depresiv din fire. Sunt chiar o persoană veselă şi optimistă. Însă nu-mi iese nicicum la iveală veselia asta când scriu sau când compun. Aţi simţit asta de multe ori, nu-i aşa? În loc de zâmbet, v-a ieşit un rictus; în loc de glume, înjurături; în loc de calm, mulţi nervi; în loc de obiectivitate, subiectivitate; în loc de luciditate, furie. Totul pe dos, într-o lume pe dos. E ca şi cum ai fi deportat, într-o Siberie iluzorie şi nu prea, pentru că e dureros de reală, câteodată. Te afli, de prea multe ori, în locuri în care nu ai vrea să fii. În stări în care nu ai vrea să fii. Simţi lucruri pe care le credeai străine de fiinţa ta. Şi nu e din cauză că „te maturizezi”, n-are nimic de a face cu asta: e doar din cauză că eşti constrâns să fii, să simţi şi să te comporţi astfel de această lume. Eşti modelat, transformat, modificat, tuns, educat, alterat, pedepsit şi manipulat pentru a intra în locul care ţi-a fost rezervat din naştere. Şi să nu mă ia nimeni cu faze de genul „aşa e peste tot”! Nu mă interesează cum e peste tot, adică mă interesează, dar nu mă încălzeşte cu nimic să aflu că şi alţii suferă la fel. Dimpotrivă, mă întristează şi mai mult.
În 1949, Henry Miller scria: caraghioslâcul tuturor acestor sisteme de guvernământ utopice este că toate îi făgăduiesc omului că o să fie liber – dar mai întâi îl fac să funcţioneze ca un ceasornic pe care-l întorci la optzeci de zile. Îi cer individului să devină sclav ca să poată construi libertatea pentru omenire. E o logică într-o ureche. Şi tot în aceeaşi carte: arta îţi dă nelinişti, insatisfacţii. Sistemul nostru industrial nu poate lăsa ca aşa ceva să se întâmple – drept care îţi oferă mici surogate liniştitoare pentru a te face să uiţi că eşti o fiinţă umană. Incredibil de actual, nu credeţi? De aceea casele „de cultură” ale „tineretului” cad pe noi: pentru că tineretul are micile sale surogate şi nu îi mai pasă. Nu mă înţelegeţi greşit – departe de mine de a face apologia acestui gen de aşezăminte. Vreau doar să spun că tristeţea lumii, angoasa ei şi frustrarea sunt alimentate şi de scufundarea în tembeliziune şi party forever a tinerilor. Nenea dansa viu, liber, cu berea în mână. În spatele lui, copiii priveau în pământ, deprimaţi, cool, conectaţi la universuri paralele. Şi, cu toată diferenţa imensă de know-how tehnologic şi informaţional, ei sunt la fel ca şi părinţii lor. Gândiţi-vă la asta…
17 comentarii
Este din ce in ce mai interesanta rubrica asta.
nea Henry mai spunea că oamenii trăiesc după principiul: “Nu călcaţi pe iarbă”…
se adună în faţa scenei plină de găleţi?! se aduncă în faţa scenei PLINE de găleţi. Vai de româna voastră!
avem chitări?! avem chitare etc.
🙂 m-ai făcut să-mi fie dor de Henry şi cum vedea el aşa de ascuţit alienarea şi breşa.
[Ah şi aceşti dulcineici useri care se dau pe bloguri doar ca să vîneze greşale de gramatici, “militia” mereu de veghe care nu ştie ce să zică dar vrea să fie şi ea acolo, şi cel mai usor e să înnoroieşti, drept?]
ah am pus un C in plus la nick – il scoateti la moderare? 😛 Eclectical Storm e varianta corecta
Super tare! o radiografie fina a unei fasii de actualitate! Cat despre carcotasii- useri: carati-va daca nu va convine!
din cate tin minte de la Litere, “chitare” si “chitari” sunt ambele acceptate ca forme de plural de catre Academie.
pentru “pline”, imi asum greseala, scuzati…=)
ce tare, sunt offtopic la propiul meu articol, haha.
Mda, asta e tendinta.. avem un articol ce vorbeste de probleme adevarate ale tineretului, si ceea ce se vede “outside the box’ e… corectitudinea limbii romane!
Se vorbeste de un tineret plafonat si case de cultura lasate de izbeliste, conditii proaste, care ar trebui sa “educe”.. si toate astea sunt probleme reale, actuale, ale Romaniei.
Ignoranta este intr-adevar o arma… adica ignorand problemele din jur te protejezi, dar unde este spiritul civic? unde e lupta pentru evolutie?
E o involutie de conceptii, lumea se inchide in cutia lui si se complace acolo.
Eu vreau sa schimb ceva, sa fac ceva… dar u? restul tineretului de langa mine? Ce faci? Pentru ca daca fiecare are conceptia cum ca restul trebuie sa lupte si sa schimbe ceva.. atunci fiecare e la fel de responsabil de regresul in care suntem…
Si totusi… ne pierdem in a observa greselile gramaticale….
Mare lucru libertatea asta, sentimentul ca nu esti atasat de nimic, ca esti la fel de trecator ca vremurile si ca poti pretui cu adevarat fiecare moment unic. Sunt state care nu vor miscari revolutionare si oameni care sa gandeasca o schimbare, prin urmare au ieftinit alcoolul si scufundat mintile ‘poporului’ in aburii bahici. Altii, ca semnal de alarma, au scris/filmat/cantat ‘1984’, ‘Ferma animalelor’, ‘The Wall’.
Mihnea, nu va opriti din cantat, ca asta stiti sa faceti bine. Muzica voastra nu doar ca va reusi sa ofere tinerilor o fereastra catre ei insisi, dar va continua sa-i dea putere si lui ‘nenea’ care danseaza viu si liber. Si voua la fel. Cunosc sentimentul 🙂
Sa ne vedem sanatosi la o cantare, salutari baietilor…
Intr-un oras, nu prea mare, nu prea mic, am incercat sa pornim un club de turism si munte. Si ne-am adunat tot noi si prietenii nostri. Nu prea avem trecere in fata fitzelor de club, a masinilor ochioase, a hainelor de brand….
Nici daca ii duci gratis in natura nu vin 🙁
Ce se intelege din acest articolas.
1. Mihea e un erou al generatiei post comuniste care face isi dedica viata de “rocker nashpa” fanilor care il asteapta in fiecare casa de cultura umeda, lipicioasa si plina de sobolani din Romania
In traducere “un geniu” pustiu de Romania- sunt multi, rupt in fund de foame care traieste cu frustrarea ca talentul lui nu e recunoscut decat la tara ca la
oras a ajuns Nea Gheorghe si s-a facut om mare.
Nea Gheorghe care e un nesimtit si nu a fost nevoit sa cante printe galeti ci apa si tineri acneici nu poate fi mai jos de Trent Reznor. Al dracu Nea Gheorghe!
2. Procesul creatiei la Mihnea e antinomic si contrar firii lui. E un proces asemanator aparitiei cosurilor. Toata luma le detesta cu toate ca purtatorul e vesel,pozitiv si optimist.
3. Manelistii il injura ca e rocker… o generalizare aberanta. Nu s-a gandit poate ca fata lui Mihnea in momentul x al zilei z era mai iritanta decat in momentul w al zilei k?
4. Muzica il binedispune pe instalatorul caminului cultural.Care era deja cu berea in mana. Muzica sau tuicomicinele anterioare?
5. Se continua cu un citat din Henry Miller si cu o peroratie despre similaritatile dintre generatii.
Despre ce era vorba in articol?
Despre off topic-ul pe care il lasa la propriul articol autorul mangaiat in orgoliul propriu ca… poate, bah.
Din pacate modele de carton exista in Romania peste tot, trebuia sa apara si modelul rockerului revoltat si frustrat dar diferenta intre el si manelist nu e decat o spoiala de cultura, un fular la gat. Trist.
Si tinand cont ca Mircel cantator si cu chelie are acelasi comportament pasiv agresiv ca al generatiei din care face parte, astept provincia sa raspunda la trompeta.
Pentru cine s-a saturat de citate din Henry Miller:
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Andrei-acestei-tari-chip-apuc_0_93590668.html
Misto articolul. Articolul la care a pus Ghitza link. Misto si comment-ul lui Ghitza. De fapt cel mai misto lucru de pe pagina asta e Ghitza.
@tot eu: e incredibil cum nu se poate desprinde nici macar o idee, un punct de vedere din ce zici tu, in afara de frustrare si pornirea de a fii impotriva tot ce face/zice unui om.
Din perspectiva unui individ dezlanat, probabil ca nu am nici o logica. Probabil din cauza asta intelegi mesajul haotic si mediocru al reprezentantului unei generatii de prosti. Felicitari!
jur ca as vrea si eu sa inteleg de ce unii se identifica cu manele, cu mirabele dauer sau cu emisiuni nore pentru mama. nu stiu, chiar nu stiu din ce se naste si ce hraneste subcultura. raspunsuri ca lipsa de educatie, etc. se dovedesc a fi doar de suprafata.