Când copiii învață la școală cum pot ”îmblânzi” orașul

4

Parcul Komunitas a fost salvat de la distrugere de un grup de locuitori din zonă. Aceștia au dus o luptă îndelungată cu investitorul care a fost la un pas de a construi o clădire de birouri pe suprafața spațiului verde din cartier. Presat de protestatari, primarul a fost nevoit să păstreze zona verde intactă și a relocat proiectul investitorului. Cred că v-ați dat seama după finalul ireal că este vorba despre o situație imaginară. Este un joc de roluri pus în practică de copiii de clasa a șaptea de la Școala nr. 27 din cartierul Tei, care urmează cursurile de urbanism și ecologie organizate de Asociația Komunitas.

de Roxana Bucată

Miruna, Andreea, Georgiana și Ștefan i-au îndrumat pe copii, timp de patru ateliere, în jocul lor de-a construirea unui oraș. S-au împărțit în două grupuri, fiecare reprezentând câte un cartier de case, respectiv un cartier de blocuri. Fiecare și-a ales un personaj – bătrâna care stă la parter, ca să nu blocheze liftul, tânărul singur care dă petreceri, mama singură cu doi copii, un bărbat de 45 de ani divorțat etc. – și cu toții și-au împărțit suprafața dată pe planșă. Prima problemă? N-a rămas niciun centimetru de spațiu public. Astfel că, generoși, copiii și-au donat bucăți din skate park, piscine, mall-uri, parcări și au făcut loc de a trece printre case și blocuri, locuri care au devenit de întâlnire între vecini, unde au apărut bănci și copaci. Așa au învățat copiii ce înseamnă Plan Urbanistic General sau, cum zic ei, “planul care face să nu fie totul alandala, cimitir lângă discotecă”.

Cei 11 elevi și-au dat seama că nu au spații verzi. “Am mers la primărie și am cerut spațiu verde”, spune unul dintre ei care se prezintă cu numele de pe Facebook, Ben. Astfel, terenul gol dintre cartiere, plin de gunoaie, a devenit parc cu locuri de joacă, și piste pentru biciclete, chiar și cu o plăcuță de “nu poluați apele”. Aici se întâlneau vecinii între ei, socializau, totul era bine și frumos, până a venit investitorul cel rău care l-a mituit pe primar și a obținut acte care arătau că el ar fi moștenit terenul.

“Ne-am simțit rău pentru că ne-am implicat sufletește în parc și am fost stresați că vine șantierul și o să fie doar gălăgie și praf”, spune Mihaela, una dintre locuitoarele de la bloc. Copiii n-au stat cu mâinile în sân și au făcut o petiție pentru primar, pentru a-l convinge să le lase parcul. Nu au rezolvat mare lucru, pentru că erau puțini, așa că și-au făcut pancarde și au organizat un flashmob. Ce au primit pentru asta? O amendă. Până aici, fix ca în realitate. Doar că “primarul” din joc s-a dovedit a fi mai maleabil și, impresionat de eforturile copiilor, i-a dat investitorului un teren în altă parte și a salvat parcul Komunitas.

De ce nu funcționează în realitate petițiile și protestele cetățenilor? Iată ce cred copiii: “La primărie sunt bodyguarzi și nu te lasă să intri”, “Trebuie să ai relații cu un avocat, un procuror și un judecător”, “Trebuie mai mulți oameni la flashmoburi strânși de pe Facebook”. Indiferența oamenilor nu este necunoscută copiilor care știu și ei că, fără implicare civică, nu ai o comunitate. “Trebuie să avem grijă de munca noastră”, spune Ben și Rania îl completează: “Trebuie să ne cerem drepturile, dacă parcurile vor fi distruse, în viitor va trebui să purtăm măști”.

Când vine vorba de cartierul lor adevărat în care locuiesc, elevii sunt cam nemulțumiți de condiții, dar numai doi dintre ei au spus că ar da orașul lor pe Brașov, respectiv Timișoara. Înghesuiți printre blocuri, cu un spațiu verde minim sau deloc, înconjurați de câini și gunoaie, copiii își găsesc, totuși, locuri de joacă. “Eu stau în Voluntari, la curte, e cam pustiu, nu comunic cu vecinii, iar lângă casă e un câmp cu gunoaie”, spune Rania. “Eu nu prea ies afară, am multe teme și oricum sunt câini și e praf afară”, zice și Alex. “Eu stau la curte, pe stradă e o groapă de gunoi și e plin de câini. În fiecare seară sunt bătăi și vine poliția”, spune Ștefi. Delia stă în Colentina, aproape de școală, la bloc, are un mini-parc în apropiere, dar și o fabrică dezafectată, unde se joacă printre țevi cu alți copii. “Tot acolo vin și drogați noaptea, mereu găsim seringi pe jos”, spune eleva din clasa șaptea.

Asociația Komunitas a demarat programul de educație urbană ”Sunt mic, dar mă implic” la două școli din cartierul bucureștean Tei, ca parte a unei strategii mai ample de dezvoltare comunitară. La sfârșitul atelierelor de educație alternativă, 30 de elevi vor ști ce înseamnă să se implice în treburile orașului.

komunitas1

Scopul principal al programului este implicarea activă a tinerilor în viața comunității, iar obiectivele generale ale proiectului încearcă să le stimuleze creativitatea, curiozitatea, spiritul civic, abilitățile de comunicare și implicare civică, și să-i determine să devină mai conștienți vizavi de anumite probleme urbane sau de felul în care se dezvoltă orașul contemporan, spune Georgiana Stoia, coordonator al proiectului, care a început în septembrie, odată cu prima zi de școală, urmând să se deruleze pe întreaga perioadă a anului școlar. “Cu elevii am început cu începutul: exerciții de animație socială, ca să ne cunoaștem mai bine și să ne împrietenim. Apoi am continuat cu treburi ceva mai serioase: primul contact cu spațiul public, prin intermediul unor intervenții pe fotografii pe care le-au avut de făcut și încurajarea lor să propună modificări pentru îmbunătățirea atmosferei, hărți mentale, orașe din hârtie construite de ei. Apoi au făcut cunoștință cu ‘arhitectul și urbanistul’ și ce face fiecare -€“ întregul proces a fost gândit în așa fel încât să le ofere cunoștințe minime, dar suficiente de planificare urbană și să fie capabili să își construiască opinii privind dezvoltarea durabilă a cartierului lor, dar și a orașului în care trăiesc”, povestește Georgiana.

Bucureștiul nu este deloc prietenos cu cetățenii lui, mai ales cu cei mici, spune Miruna Tîrcă, fondatoarea Asociației Komunitas. “Nu trebuie să fii expert în planificare urbană sau design urban ca să îți dai seama de un lucru atât de elementar. Bucureștiul este, în schimb prietenos cu mașinile sale, cărora le creează în permanență spații generoase, spre care direcționează sume enorme din bugetul public. Apropo, există un buget public și cetățenii au dreptul să îl negocieze, numai că în sala de dezbateri ajungi cu mai greutăți sau deloc, de parcă ai merge în vizită la un fel de pușcărie. Pușcăria în care sunt închise (deocamdată) eficient drepturile și informațiile la care ar trebui să avem acces necondiționat ca și cetățeni urbani”, spune Miruna.

Orașul nostru are câteva oaze de liniște sau mici spații prietenoase, dar le rămâne cetățenilor efortul de a le căuta, de a le identifica, de a-și forma o rețea de locuri pe care le frecventeză sau de a găsi modalități de deplasare între ”oaze”, fără a fi afectați prea mult de haosul urban, spune ea. “Dacă vrei să îți placă Bucureștiul și să ajungi să îl percepi ca pe un oraș prietenos, ei bine, trebuie să faci un mare efort, să îl explorezi, să îl descoperi, să creezi o relație cu el în acest sens. Dacă alte orașe se oferă frumos și prietenos pe tavă, nu este cazul Bucureștiului. Nu degeaba a devenit populară sintagma a city we all love to hate”, adaugă Miruna.

Problemele Bucureștiului

– lipsa spațiilor publice de calitate, care să încurajeze interacțiunile umane pozitive sau petrecerea timpului liber într-un mod care să nu implice neapărat consum; există într-adevăr parcurile, dar nu cred că ele sunt de ajuns și nici nu suplinesc lipsa acută de spații publice; rămân și ele tot niște oaze, în care trebuie să îți planifici cu atenție momentul și felul în care ajungi.
– piețe nefuncționale, în care nu te poți odihni sau hoinări, care nu îți oferă o experiență urbană plăcută: Piața Constituției, Piața Revoluției sau recent inaugurata Piață a Universității, un spațiu de tranzit, perfect pentru a admira troleele, autobuzele și mașinile care trec pe bulevard.

“Nici copiilor, orașul nu le oferă experiențe urbane de calitate. Nici în ceea ce privește spațiile publice, nici în ceea ce privește traseele lor cotidiene: de exemplu, drumul de acasă la școală, adeseori presărat cu obstacole de tot soiul – treceri de pietoni nesemaforizate, mașini care ocupă tot trotuarul, gropi etc. Ca să nu rămână totul într-o perspectivă negativă, aș menționa un spațiu ok, pe care eu îl observ antropologic de ceva timp încoace: skate park-ul din Tineretului. Sunt destule lucruri de dezvoltat pe tema aceasta, dar poate într-un alt articol. Orașul le oferă în schimb copiilor mall-uri din plin, KFC-uri și McDonalds-uri. Astfel de spații, care ne populează din plin orașul, le modelează și lor dorințele. Adeseori ni s-a întâmplat să scoatem copii în oraș la plimbări urbane, iar ei să tragă de noi să mergem la KFC, fiind mai puțin interesați de explorarea și descoperirea orașului. Bineînțeles că nu cedăm și nu îi ducem niciodată la KFC sau în alte spații mărețe de tipul acesta, dar cum procedezi? Îi explici că nu e ok să își dorească să meargă la KFC, că mai bine se zgâiește la o casă veche sau își cumpără o înghețată și se așeză pe o bancă orientată spre șosea, ca să privească frumusețile orașului? Și ce argumente îi dai unui copil de 12 ani în acest sens? Este foarte dificil. De aceea noi am ales să persistăm cu educația noastră urbană de câțiva ani buni, și încercăm să lucrăm pe termen lung cu toți tinerii implicați în proiecte; pe termen lung însemnând cel puțin un an școlar, deși de acum încolo ne-am propus să fie minim 3 ani. În paralel, ne-am propus și oficializarea acestei metode de educație non-formală, prin realizarea de manuale și programe școlare pe care să le propunem la Ministerul Educației. Totul se află work-in-progress”, spune Miruna.


4 comentarii

  1. felicitări celor de la asociația Komunitas pentru inițiativă, pentru proiect.. dar și copiilor ce au participat!
    Bravo… ei sunt un pas spre mai bine!

Leave A Reply