Copiii au mai multă încredere în adulții atrăgători

0

Igor Bascandziev de la Universitatea Harvard a publicat în British Journal of Developmental Psychology rezultatul unei cercetări asupra criteriilor pe care le au copiii cînd aleg să își pună încrederea într-un adult sau altul. Concluzia e scandaloasă dar știința e crudă și nedreptă uneori.

 

 

Cînd învață lumea, copiii se bazează pe informațiile date de alții. Studii anterioare au arătat că un copil poate fi influențat de o mulțime de factori – dacă adultul a fost corect în trecut sau dacă are un chip familiar.

Studiul lui Bascandziev a încercat să examineze dacă un copil ar avea mai mare încredere într-un străin cu o față atractivă sau într-unul neatractiv sau dacă are vreo importanță această distincție.

32 de copii de 4-5 ani au privit 12 fotografii ale unor femei albe, cu vîrste cuprinse între 18 și 29 de ani. Imaginile au fost selectate din alte 56 de către un grup de studenți. S-au păstrat numai acele fețe considerate foarte atractive și cele de la capătul celălalt al spectrului.

Fiecărui copil i s-au arătat șase obiecte noi și au fost rugați să le numească. Fie că aceștia au ghicit fie că nu, cercetătorii le-au sugerat copiilor să întrebe unul sau doi adulți. Copiilor li s-au arătat cîte două fotografii (extreme ale atractivității) și au fost rugați să spună care dintre cele două cred ei că știe răspunsul.

Rezultatul a arătat că foarte mulți copii, în special fete, au ales fața atractivă. Psihologul a explicat că diferența de gen s-ar putea datora faptului că băieții erau mai puțin atenți sau, cum spun unele teorii, că fetele au o percepție superioară a fețelor.


Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger