Copenhaga sau mic tratat despre fericire (II)

30

In episodul trecut am relatat, nu fara exaltare, despre primul contact cu Copenhaga, despre omniprezentul zambet danez, despre instituţia numita Bicicleta si despre apusurile nesfarsite care inunda cu lumina spectrala strazile orasului. In acest al doilea (şi ultim episod) urmeaza aproape tot ceea ce nu am apucat sa relatez in primul.

de Ioan-Andrei Egli

Fericirea daneza e, si ea, o institutie. O institutie cunatificata anual de catre sociologi si confirmata prin studii stufoase si complexe. Ea nu ar trebui insa privita cu naivitate utopica, fiind mai degraba o stare de agregare la nivelul intregii societati. Nu inseamna, deci, ca danezii nu ar avea probleme. Sau ca aici totul ar merge perfect (desi merge aproape perfect). Inseamna doar ca societatea daneza a ajuns sa inteleaga si sa caute virtutile simplitatii de a fi, fenomen care nu a putut sa se petreaca decat dupa ce regulile jocului au permis generalizarea bunastarii in toate straturile sociale. Ce a urmat a fost cautarea sensului de a fi in mod intensiv, in adancime si in ceea ce ai deja la indemana, si nu in mod extensiv, in ceea ce ti-ai putea cumpara. Calitatea vietii nu se mai masoara demult aici in numarul de case, masini sau carucioare umplute lunar la supermarket, ci e mai degraba o afirmare a libertatii de a fi, si de a fi acceptat asa cum alegi sa fii, cu sau fara case, masini sau statut social.

Propasirea materiala, care si-a atins punctul de acumulare undeva in a doua parte a secolului XX, nu a insemnat o polarizare violenta a societatii, asa cum s-a intamplat in alte tari dezvoltate. Danemarca nu este cladita pe un sistem de caste, asa cum este, bunaoara, America, ci mai degraba pe un corp social bine inchegat, omogen, care mentine cu statul un raport de incredere reciproca, fiind animat de asteptari clare, dar si de obligatii la fel de clare – este stiut ca nivelul taxelor si impozitelor este foarte ridicat aici; este la fel de stiut ca taxele si impozitele cu pricina iti garanteaza o viata fara griji pana la batranete.

Elitele daneze sunt discrete, iar opulenta este, in general, evitata cu orice pret. O anecdota careia tind sa-i dau crezare spune ca, atunci cand coloana oficiala regala a trecut pe rosu, regina insasi s-a dus sa plateasca amenda, ca o intruchipare a respectului social atat de adanc incetatenit aici. La cealalta extrema, a fi gunoier in Danemarca nu inseamna a fi un paria sau a fi neaparat ghanez sau vietnamez: am vazut gunoieri danezi la fel de zambitori ca si concetatenii lor, printre ei era si o femeie blonda, la patruzeci de ani, care ai fi jurat ca dupa schimbarea turei ii poate da lectii de pian copilului tau.

Reversul medaliei bunastarii generale care domneste in Danemarca este nivelul aproape insuportabil al preturilor. Fericirea daneza se tine cu bani multi. O masa foarte frusta pentru doua persoane la un bistro central este pe undeva pe la trei sute cincizeci de coroane, adica cincizeci de euro. Nu gasesti un hamburger sub patruzeci de coroane, sau aproape sase euro. O apa plata la jumatate cumparata in centru inseamna douazeci de coroane, sau trei euro. O cafea to go e patru-cinci euro. Fast-foodurile arabesti sau diverse impinge-tava sunt mai ieftine, dar nivelul general al preturilor ramane foarte ridicat. Salariul mediu in Danemarca este, ce-i drept, cu mult mai mare decat media comunitara. Taxele si impozitele aparent absurd de mari tempereaza nivelul castigurilor, dar, ma repet, asigura contribuabilului beneficii aproape de neconceput intr-o tara precum, din nou, America.

Dupa fiesta de vineri seara, o sambata insorita se revarsa peste Copenhaga, prilej cu care pot sa ma plimb pe strazile inguste din centru – observ ca nici bulevardele nu sunt prea late aici. Aceleasi biciclete omniprezente brazdeaza orasul in roiuri. Daca exista bike fashion undeva in lume, Copenhaga e cu siguranta acel loc. Armonia dintre haine si biciclete e desavarsita. Rochitele vintage merg perfect cu bicicletele de dama cu cosulet, cu ghidoane intoarse si in culori aprinse; tinutele street casual cu influente din anii ’80 merg perfect cu biciclete mai simple, mai angulare; sacourile cu maneci suflecate cu tricouri discrete in dungi pe dedesubt si sandale fara tocuri merg perfect cu city-bike-uri mai sobre si totodata feminine. Sicul nordic este o combinatie de simplitate androgina cu multiple referinte din ultimele doua-trei decenii, decenii din care anumite alte parti ale Europei nu par sa-si fi revenit inca. Bicicleta devine un accesoriu in toata regula care desavarseste compozitia. Exista si un site dedicat bike sicului din capitala daneza – nu i-am retinut numele, dar il recomand calduros.

Tivoli, parcul de distractii din vecinatatea garii, e plin. Oamenii sunt aruncati in aer, rasuciti, invartiti, lasati sa cada in gol si ridicati iar, tipetele iscate de adrenalina se aud de la sute de metri. Evit parcul, cum nu ma omor dupa montagne russe, si prefer sa intru in Ny Carlsberg Glyptotek, echivalentul local al Luvrului, pentru o expozitie cu impresionistii francezi. Mai incolo, in parcurile din centru, lumea se bucura de vara. Se sta pe iarba si se improvizeaza picnicuri cu sandvisuri si sticle de vin. Langa Diamantul negru, noul sediu al Bibliotecii nationale care se ridica piezis pe malul apei, o familie de danezi stau intinsi pe cheiul podit cu lemn. Zambesc cand le fac poza fara sa-i intreb.

Orasul leneveste sub soarele muscator al amiezii, apa e de un albastru inchis care rimeaza cu perfect cu cerul. Arhitectura simpla de pe celalalt mal incheaga peisajul urban cu discretie. Inapoi in centrul vechi, dupa o saorma de berbecut la farfurie, urc in Rundetaarn, turnul unei biserici de secol XVI. Urcusul pe rampa in spirala –  unica in Europa, dupa cum o lauda afisele de la intrare – merita efortul. De sus, panorama orasului e incantatoare. Turnuri, flese, acoperisuri colorate, termocentrale indepartate, avioane care coboara la aterizare, uriasul pod Oresund si, dincolo de bratul de mare, Malmo si Suedia. Turning Torso, celebrul turn torsionat proiectat de Santiago Calatrava pe malul suedez, se profileaza semet la orizont.

Libertatea adanc inradacinata in societatea daneza trebuia sa-si gaseasca o expresie radicala. Se numeste Christiania. Aparuta dupa ocuparea unei baze militare dezafectate, pe linia vechilor fortificatii de est ale orasului, Christiania s-a autodeclarat de la inceput comuna libera, ajungand chiar sa bata moneda proprie. La scurt timp a inflorit ca o comunitate hippie unde proprietatea privata nu exista si unde drogurile erau la liber. Desi autoritatile au incercat de nenumarate ori sa-si impuna controlul asupra cartierului, nu au reusit niciodata pe de-a intregul. Proteste violente au impiedicat de-a lungul timpului politia sa-si faca treaba, si statutul actual este rodul unui compromis anevoios intre laissez-faire si incercari repetate de impunere a legii. Incidente violente care au culminat cu crime au marcat scurta istorie a locului, principala miza fiind traficul de cannabis.

Desi in 2004 guvernul a interzis in Christiania orice fel de trafic de droguri, fie ele si usoare, jointurile sunt la ordinea zilei in mica enclava. De cum intri pe poarta principala calci in alta lume, desprinsa parca din Vama Veche in perioada ei de glorie. Baraci, alei neglijente cu nisip si pietris, o multime pestrita si ciudata, tarabe cu artefacte handmade, mici ateliere care mesteresc te miri ce, cafenele care stau sa cada, antrepozite transformate in locuinte colective, gradini cu legume organice si mici teatre obscure. Christiania se apara de insasi lumea exterioara de care depinde: micul magazin local vinde numai produse fair trade, fotografiatul este interzis, la fel si accesul auto, iar localnicii (aproape o mie la numar) privesc intrusii, dar si orice tine de autoritati, daca nu tot timpul cu suspiciune, mai mereu cu indiferenta. Turul prin zona se incheie apoteotic cu o incaierare destul de violeta: un individ dubios este aruncat afara dintr-o baraca, din motive care imi scapa, de catre alti indivizi la fel de dubiosi, si escortat in suturi pana la iesirea pe poarta principala.

Ies din Christiania, schimband din nou lumile ca si cum as schimba filmul. Copenhaga imi zambeste pe inserat. Piata de la Amalienborg, resedinta regala daneza cu ale ei patru palate identice, este pustie. O familie de indieni opreste un Opel rablagit si isi face poze chiar la monumentul din mijloc. Marmorkirken, o biserica cu dom spectaculos care rivalizeaza cu St Paul’s din Londra, marcheaza falnic axul pietei de undeva din spate, inconjurata de cladiri de secol XIX care-mi amintesc puternic de cvartalul din jurul Bancii Nationale din Bucuresti, poate si pentru ca sunt printre putinele de aici inca nerenovate. In directia opusa, dincolo de apa, Opera noua se ridica sobra, singura pe o insula artificiala. Inserarea prelunga ma insoteste pana acasa, cu autobuzul 5A, si continua si dupa alunecarea in somn.

Metroul fara conductor isi vede constiincios de drum spre aeroport. Despre amabilitatea controlorilor am aflat inca din episodul trecut. Aeroportul este la doi pasi de mare, si de cand s-a finalizat podul Oresund, deserveste euroregiunea Copenhaga-Malmo. Terminalurile lui au pardoseala din lemn, o raritate in cazul unor constructii menite sa faca fata unui flux urias de oameni pe an cum sunt aeroporturile. Dupa coridoare lungi, pasarele rulante si duty free-uri, ajung intr-un tarziu la poarta de imbarcare cu capul vajaind de impresii.

In McDonnell Douglasul de la SAS lucrurile par ca se asaza putin. Avionul incepe sa se miste pe pista si se pregateste de decolare. Prin minte imi flutura un soare de iunie batand in acoperisurile de cupru ale Copenhagai, o seara dementa, pestrita, mii si mii de biciclete, cu doua roti, cu trei roti, zambetul danez, fetele blonde inalte de trei metri, grupurile de pusti de liceu bine imbracati cu berea in mana, cuplurile elegante de pe chei, seara nesfarsita, marocanii in BMW-uri, gunoiera blonda, magazinele dichisite, fatadele aliniate frumos la cornisa, mirosul usor al apei, parcurile de un verde crud, autobuzul 5A, regina, lebedele, podul Oresund cu arcuirea lui delicata de peste bratul verzui de mare, miile de avioane care coboara spre aeroport, zeci, sute, mii de trasee nevazute care se intretaie in aer intre Danemarca si Suedia. Avionul decoleaza, impingandu-ma in scaun si tragandu-ma implacabil in sus.

Si ma gandesc ca, pana la urma, Danemarca ar putea sa fie adevarata.

Tags:



30 de comentarii

  1. Mi-a placut foarte mult redarea personala a impresiilor de calatorie, pot spune chiar ca nu abunda in exagerari. Daca as fi avut penel, mi-as fi dorit sa scriu si eu aceste detalii despre orasul in care am avut oportunitatea sa locuiesc pentru un timp, in timpul unei burse din facultate.

    • Felicitari Andrei ! Este prima data cand scriu un comentariu, dar tu il meriti cu adevarat. A trecut fff mult timp de cand nu am citit un articol atat de reusit. Ai un mare talent si sper sa il exploatezi la maxim !

  2. Am stat in Copenhaga 1 saptamana si ceva. M-am speriat de Christiania , un de am vazut butoaie arzand, negri africani la care iti era frica sa te uiti , fum de tigara, care numai tutun nu era…si multi ratati. Sincer m-am bucurat nespus ca am iesit de acolo fara nici un incident.
    Am admirat Glypotek museum cu intrarea aceea minunata, vestigiile romane, Statuia lui TRaian .
    Un lucru cu adevarat miscator era conceptul de solidaritate sociala care are 2 fete….pe de o parte la scoala ti se spune ca ” tu nu esti mai presus de altii”(chiar in imnul national) deci are loc o scurtare a varfurilor si implicit o nivelare a societatii si cealalta fateta este lipsa bogatiei afisate . In toata perioada am vazut 3 mercedesuri( in afara taxi-urilor) ceea ce ntra in discrepanta fragranta cu ce vad zi de zi in romania. Nici traficul auto nu era cine stie ce…Si totusi sunt printre cei mai bogati europeni. ……Poate avem noi romanii o idee eronata despre bogatie….

    • Pe de alta parte, la o masina noua taxele de inmatriculare sunt mai mari decat pretul masinii. Ceva de genul pt o masina de 10000 taxele de inmatriculare sunt peste 10000. Depinde de ceva conditii, dar aparent la alea scumpe taxa e aproape spre 200% din pretul masinii. Cauta pe Google “car registration tax Denmark” si din 2-3 articole te lamuresti :).
      Probabil de aia sunt si asa multe biciclete, e o alternativa foarte ieftina :). Apropo, am vazut orase pline de biciclete (Amsterdam, puzderie, si Strasbourg, destul de multe), dar majoritatea erau vai de capul lor. Nu pot sa zic c-am vazut pe strada biciclete “noi”. Din contra, in ambele orase am vazut ceea ce as descrie ca biciclete parasite (cu piese lipsa – roata, sea, ghidon – , rotile indoite, ruginite, etc)

      Oricum, articolul e scris foarte poetic. Felicitari autorului.

    • Bogatia pentru mine sta in calitatea oamenilor din jur si comunicariea cu ei.
      De aici vin si restul: afluenta, fericire, iubire…

      E clar ca pretuim cam aceleasi lucruri doar ca in alta ordine a importantei…

  3. Facand putina abstractie de la esenta articolului, fericirea este relativa. Fiecare o concepem diferit pentru ca ne raportam la situatii, evenimente, persoane diferite.
    Fericirea este asociata intotdeauna cu altceva.
    Acest articol a reusit sa aduca fericire in mintea cititorului, desigur pentru cel care are disponibilitatea de a-i acorda timp, rabdare, intelegere, curiozitate. Chiar daca fericirea uneori pare inaccesibila, impresiile din articol au convins ca aceasta poate exista.

  4. Suspin. Peste toate mă încearcă o invidie grobiană pe oricine are şansa şi mai ales banii să călătorească. Mi se pare nedreaptă Planeta Pământ şi cum fericirea e etern doar pentru unii. Mai ales din România.

  5. …frumos!…Am avut sentimentul, citind articolul, ca ma aflu Acolo, mai aproape de fiica mea! Multumesc, Domnule Egli!

  6. Scandinavia are un aer aparte. Oameni aparte, solidaritate nascuta din nevoia de a supune natura ceva mai vitrega,o cultura a muncii si corectitudinii dar mai ales a respectului fata de semenul tau. Ce ar fi fost aceste tari ocupate de sovietici dupa vreo 50 de ani de minciuna si pervertire a caracterelor oamenilor ? Suedia, Danemarca si Norvegia trei REGATE unde
    cele mai multe probleme sociale functioneaza f.bine. Poate chiar monarhiile
    au fost liantul social care le-a asigurat succesul. Dar noi suntem republicani…

  7. locuiesc in danemarca de 4 ani si pot spune ca ai descris tzara asa cum este ea….asa este, danezii sunt fericiti, in comparatie cu alte natii, dar e normal. cand nu duci grija zilei de maine, ai mult timp si libertate sa te gandesti la TINE, la ceea ce te face fericit pe tine ca individ si sa iti pui in aplicare gandurile. tocmai datorita legii nescrise ´sa nu crezi ca tu esti mai presus de altii´ oamenii cu bani nu arata ca au bani, aici nu sufera patronul de ´shefisme´, si directorului si profesorului li te adresezi pe numele mic si nici ca emigrant nu ai de ce sa te simti mai prejos decat ei…da, mai sunt si exceptii, dar nu trebuie sa catalogam danemarca prin prizma lor. singurele ´conditii´ care ti le pune societatea este sa inveti limba, daca vrei sa ramai in danemarca si sa iti vezi de treaba(platit taxe, sa nu furi, etc).
    sa vedeti pensionarii aici…datorita sistemului social, nu au grija zilei de maine, nu isi cresc nepotii( nici nu ar avea de ce, cand exista crese, gradinitze si parintii primesc ajutor de la stat pt plata lor), merg cu bicicleta, se intalnesc in cluburi, unde joaca bridge, bingo, organizeaza excursii…nu stau la telenovele toata ziua…mai ales vara, cand e lumina si la 12 noaptea, va spun din proprie experientza, ca nu-ti trebiue sa dormi.
    si aviz amatorilor din romania…daca vrei sa faci facultate aici, e gratis…cetatenii tarilor UE nu platesc scolarizarea…
    in concluzie nu regret ca am venit si am ales sa raman in danemarca…

  8. Trecand peste prima impresie, de tara idilica, si peste impulsul de a emigra instantaneu in Danemarca, m-am gandit ca oamenii capabili sunt defavorizati si descurajati,

    Sistemul de impozitare progresiva cauzeaza nemultumiri in randul persoanelor mai acatarii, cu suficient creier cat sa presteze munci “alese”. Tocmai cota progresiva (care inseamna ca la un salariu brut mai mare, impozitele vor fi mai mari, adica salariul net va creste prea putin) descurajeaza elitele sa dea ce au mai bun din ele, mergandu-se pe principiul “de ce sa-mi bat capul sa muncesc, cand pot primi aceeasi bani facand ceva mai usor/ nefacand nimic?”

    Faptul ca multi prefera un somaj/ajutor social, in loc sa munceasca, faptul ca prefera sa mearga cu bicicleta decat sa plateasca impozite mari pentru masini, faptul ca prefera sa plateasca o chirie decat o rata si un impozit la casa, toate astea pot fi catalogate ca o dovada de fericire, dar mie mi se pare mai adecvat sa le spunem autosuficienta si mediocritate. Depinde doar daca ne place ambalajul sau continutul in sine.

    • vrem obiecte multe ca sa iesim din mediocritate :))))
      tare asta. Cultura romaneasca moderna 100%

      singurele aspiratii ale multor romani sunt strict financiare si asta spune TOT

      • Eu nu vreau nici un “obiect” ca sa ies din mediocritate, ordinea e alta: daca nu esti mediocru, o sa ai “obiecte multe” (asta intr-un cadru social mai just decat cel socialist.)
        Daca tu poti spune ca-ti plac oamenii fara aspiratii (apropos, sunt aspiratii intelectuale/profesionale care atrag dupa sine o situatie materiala buna) si ca preferi sa stai intr-o garsoniera dintr-un cartier cu o rata crescuta a infractionalitatii, sa-ti cari cu bicicleta sacosele cu mancare de la cativa km distanta, ma bucur pentru tine, sincer. Dar am o vaga impresie ca-s doar acri strigurii.

  9. Da, CPH e un oras frumos, mai ales daca si locuiesti aici.
    Din pacate,ca si turist pe timp limitat nu cred ca ajungi sa cunosti orasul prea mult!Si atunci reusesti sa vizitezi centrul si ceea ce este propus in ghiduri si diferite website-uri.
    Dar, CPH merita vizitat!Din pacate nu as recomanda nimanui sa viziteze CPH pe timp de toamna/iarna.Si aceasta din motiv de vreme in primult rind! Ploua si bate vintul in acelasi timp,si va rog sa credeti ca nu e un sentiment placut!E totul gri si urit, intuneric si pustiu,un tablou pictat in poeziile lui Bacovia!
    Vara,insa e altceva!Temperaturi de 20-25 grade si mai adie cite o briza usoara!
    Viata e usoara daca ai un job CPH, si daca esti dispus sa platesti taxele foarte mari.Din pacate chiar platind taxele exorbitante, e foarte greu ca de exemplu, un doctor sa te ieie in serios cind suferi de ceva!
    Un fenomen observat de multi e faptul ca au inceput sa ne invadeze tiganii-romani si romani veniti din Italia/Spania,unde din cauza crizei financiare sau alte motive se reorienteaza spre CPH.Si nu de multe ori ne fac de rusine!Fura,omoara,violeaza!Si nu trece o saptamina (in cel mai fericit caz) in care in ziare sau la emisiunile de stiri sa nu se scrie despre inca un viol/omor/furt comis de romani.
    Deci, chiar cu aceste taxe enorme, cu vreme urita si posomoritat,tot nu am reusit sa scapam de ceea ce ne era frica.

    Nu inteleg cum s-a ajuns la concluzia ca DK ar fii cea mai fericita tara??!! Cind are cel mai crescut procent de sinucidere in rindul tinerilor,cind mai mult de 10% din populatie este oficial inscrisa ca avind probleme mintale/psihologice,cind medicament ca Prozac (sau alte medicamente anti-depresive)sunt numite metaforic “lykkepiller” (Happy pills in limba engleza).

    Societatea daneza se bazeaza pe asa zisa Legea lui Jante (Jantelov), care a fost prezentata pentru prima data de catre Aksel Sandemose in nuvela En flyktning krysser sitt spor (in limba ebngleza: A fugitive crosses his tracks):

    1. Sa nu crezi ca esti special

    2. Sa nu crezi ca esti ca si ceilalti

    3. Sa nu crezi ca esti mai inteligent decit ceilalti.

    4. Sa nu crezi ca esti mai bun decit ceilalti.

    5. Sa nu crezi ca stii mai multe decit ceilalti.

    6. Sa nu crezi ca esti mai important decit ceilalti.

    7. Sa nu crezi ca esti mai bun la ceva.

    8. Sa nu rizi de altii.

    9. Sa nu crezi ca vreunuia dintr noi ii pasa de tine.

    10. Sa nu crezi ca poti sa ii inveti pe alti ceva.

    11. Sa nu crezi ca exista ceva ce nu stim despre tine.

    Ceea ce poate nu toti stiu e ca danezi se multumesc cu ce au,nu au aspiratii inalte, nu au pentru ce lupta, sunt frustrati, consumul ridicat de alcool si droguri.Si ii intelegi,daca un doctor sau inginer are un salariu nu cu mult mai mare decit un gunoier……

    • “Ceea ce poate nu toti stiu e ca danezi se multumesc cu ce au,nu au aspiratii inalte, nu au pentru ce lupta, sunt frustrati, consumul ridicat de alcool si droguri.Si ii intelegi,daca un doctor sau inginer are un salariu nu cu mult mai mare decit un gunoier……”

      Oare salariu face diferenta? asta suna a afirmatie de roman.

      Sau eu nu inteleg eu nimic din ultima ta fraza.
      Regina oare cat castiga? Conteaza cat castiga?
      Alte valori danezii nu au?

      Decat sa ma lupt sa platesc facturile si sa raman “curat” intr-o societate corupta ca a noastra, in care sa faci parte din aparatul de control si supraghere al populatiei, vilele si masina 4X4 au ramas principalele “aspiratii”, mai bine drogat si frustrat in Danemarca.

  10. Despre Copenhaga si danezi se pot spune multe,chiar daca ai trecut meteoric pe acolo.1.Muncitorii care asfalteaza strazile sunt imbracati in salopete ALBE! 2.Pe strada comerciala care incepe in piata primariei este foarte multa lume.Dar acea multime are mai putine bijuterii decat are O SINGURA persoana pe cal.Dorobanti.In paranteza fie spus,danezii au o locuinta in oras,o casa de odihna,autoturism si biciclete,precum si o barca cu motor – dar nu-si afiseaza bijuterii ,oare de ce?Sau o fi in cauza o educatie solida?!

  11. Nu am cuvinte prin care sa va multumesc,stimate Domn Ioan-Andrei Egli ! Tot ce am mai Drag pe lume se afla in cele doua capitole ale tratatului Dumneavoastra ! Tot ce ati scris si descris va ramane Definitiv,pentru Totdeauna in inima mea ! Anii mei tineri, Fericirea…

  12. f frumos scris….
    nu am fost acolo, dar citind cele doua articole ale lui Andrei pot sa zic: frumos oras ! 🙂

  13. Mie nu mi se pare Copenhaga a fi un oras frumos si nici Danemarca in general. Au o politica aproape nazista, sint foarte xenofobi si rasisti. Mult mai bine si mai frumos este la vecinii lor suedezii,iar Stockholmul capitala Suediei este mult, mult mai frumos mai ingrijit si mai civilizat.

  14. aviz amatorilor de emigrat aici: documentati-va bine!

    cititi cate mai multe bloguri, site-uri, statistici…

    si o sa aflati ca danezii sunt cei mai fericiti, dar 1/5 iau antidepresive, o sa aflati ca zambesc oricarui strain, dar de la 9 luni 80-90% dintre ei cresc in crese, ca libertea e in aer, de exemplu si in spitale unde se fac injectii cu heroina dependentilor, si o sa mai aflati ca tot aici e procentul cu cele mai mari sinucideri, cele mai mari taxe si cea mai grea limba din europa..
    rasisti nu stiu daca sunt, o fi altu motivu pentru care nu ma cheama la un interviu, desi lucrez in IT si stiu de bine de rau si limba…

  15. florinmantescu on

    Bai fratilor, voi sunteti chiar spalati pe creier ? Danemarca are unul dintre cele mai oribile climate din lume, cauza de depresii zilnice si pumni de pastile antidepresie inghitite …. Danezii par alienati, sunt complet rasi pe creier ca sa poata rezista. Voi numiti asta fericire ?
    Ii recomand autorului sa locuiasca acolo un an si dupa aia mai discutam ….

  16. Am vizitat Copenhaga acum 7 ani de zile si am zambit cand am citit descrierea: si biblioteca si muzeul si parcul de distractii, pe toate le-am revazut in minte. Da, n-o fi climatul perfect. Da, iarna e urat si lumea face depresii. Dar, sincera sa fiu, prefer ploaia caldurii infernale de 40 de grade la umbra; prefer ploia in locul prafului de pe strazile romanesti.

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger