Copacul României a câștigat titlul de Arborele European al Anului, însă victoria are gust amar

14

Teiul nostru din comuna Leliceni, judeţul Harghita, este câștigătorul concursului internaţional Arborele European al Anului. Competiția a încercat să ne arate că orice copac, dincolo de vârstă și mărime, are și o istorie bogată, demnă de respectat. Dacă de data asta, noi, cei din România, avem motive de bucurie, având în vedere că am reușit să facem să triumfe un arbore extrem de valoros, avem însă și motive de a ne fi rușine.

Teiul în vârstă de 500 de ani a concurat cu platani din Bulgaria şi Ungaria şi stejari din Republica Cehă şi Slovacia. Chiar dacă grație miilor de cititori sinceri și onești din țara noastră teiul a ajuns pe primul loc pe podium, din cauza altor cititori mai puțin cinstiți am putea să ne rușinăm. Se pare că atât de multe voturi false au sosit mai ales din Bulgaria, dar și din România în timpul concursului, că serverul ceh aproape că a cedat în ultima zi de concurs.

Teiul din Leliceni a fost votat de 23.298 de persoane, pe locul doi situându-se platanul din Bulgaria, cu 18.374 de voturi. Dacă la sfârșitul concursului cele două tări erau la egalitate, după voturile invalidate am reușit să câștigăm clar. Conform organizatorului etapei din România, László Potoczky, președintele Fundației pentru Parteneriat, noi am avut 177 de voturi false, iar vecinii noștri bulgari 4621.

Încă o șansă pentru Ariile Protejate. Poate ultima

Ideea promovată de Concursul Internaţional Arborele European al Anului este de a aduce arborii în atenţia publicului larg. „Printr-o întrecere simplă, concursul poate schimba relaţia oamenilor cu mediul în care trăiesc şi poate atrage atenţia asupra moştenirii naturale locale. Acest proiect este un exemplu foarte bun pentru cum se poate comunica o problemă importantă, cum este biodiversitatea, publicului larg”, spune Ladislav Miko, fostul ministru ceh al Mediului.

Dar, din păcate, mulți concetățeni au înțeles greșit concursul și au crezut că, și de această dată, singurul lucru care contează este cine câștigă. Însă de data asta copacii ar trebui să fie adevărații câștigători și nu egoul nostru. Se pare că nici de data aceasta cele două țări care au aderat în ultimul val în UE nu s-au dezmințit și au fost singurele două din cele cinci participante la finală care au încercat să trișeze.

Aceste lucruri nu trebuie să umbrească însă implicarea miilor de votanți din țara noastră care au făcut posibil ca bătrânul tei din Leliceni să primescă atenție sporită și fonduri. Bravo vouă și vă mulțumim pentru implicare.

Teiul va fi premiat cu ocazia unei ceremonii organizate de Fundaţia pentru Parteneriat și IUCN în cadrul „Săptămânii Protecţiei Mediului”, la Bruxelles. Proiectul este organizat sub patronajul lui Janez Potočnik, Comisar European pentru Protecţia Mediului. Etapa națională a fost organizată de Fundația pentru Parteneriat din Miercurea-Ciuc și a avut ca parteneri media Europa FM și Think Outside the Box.

Iată și povestea teiului:

Copacul a fost plantat probabil în prima parte a anilor 1500. Traieste în memoria oamenilor ca fiind dintotdeauna un arbore singuratic care a strajuit biserica. Nu exista nici o sursa care sa arate ca în acest loc ar fi existat paduri sau terenuri plantate cu copaci. Avem foarte putine informatii despre tei. Trunchiul sau a fost înconjurat de borne îmbinate, care au fost folosite pe post de loc de dezbatere a problemelor principale ale satului.

Aceasta traditie traieste si în zilele noastre, doar bornele au fost schimbate cu banci din scândura. De-a lungul secolelor, teiul a fost martorul multor evenimente tragice. Satul din valea Banatus, din vecinatatea arborelui si a bisericii, a fost navalit în anul 1661 de catre tatari, care au nimicit întreaga localitate. Tatarii s-au întors dupa câteva decenii, dar biserica si copacul au ramas si de aceasta data neatinsi.

În amintirea acestui masacru, lânga satul actual troneaza monumentul „Vereskep”, despre care legenda zice ca ricoseaza glontul inamicului si îl ucide. În prezent, pe vârful monumentului se afla o cruce din piatra care a împodobit biserica atunci când aceasta înca nu avea turn. Cu ocazia construirii turnului bisericii, crucea a fost transferata acestui monument, transformându-l dintr-un monument pagân în obiectul evlaviei crestine.

CARACTERISTICILE ARBORELUI

Localitate: Comuna: Leliceni/Szentlelek

Strada: La poalele dealului “Bocskorok hegye”

Judet: Harghita

Specia: Tei (Tilia) – Hars

Vârsta: 500 de ani

Circumferinta: 3,9 m

Înaltime: 20 m

Biserica si-a primit forma actuala în anul 1806, iar teiul batrân ramâne în paza ei pâna-n prezent. Conform înregistrarilor, copacul a supravietuit multor catastrofe naturale care s-au abatut asupra satului. Trebuie mentionata seceta care a început în mai 1717 si a tinut pâna în septembrie 1718,  adica 17 luni. În acest timp, nu a cazut nici un strop de ploaie, nici roua, iar soarele a fost arzator. Fântânile si râurile s-au uscat si oamenii au fost nevoiti sa migreze în alte parti.

Seceta lunga nu a lasat în viata plantele din împrejurimi. S-a uscat totul, numai teiul a ramas în picioare, probabil fiindca fusese deja înradacinat adânc în pamânt. În anii 1854-1857, asezarea a fost afectata de grindina, care a distrus culturile agricole si a afectat biserica si împrejurimile ei. Locul de pe deal ales pentru tei s-a dovedit a fi o alegere norocoasa, fiindca astfel a fost ferit de mai multe incendii care au distrus satul si de inundatiile din anul 1864, care i-ar fi fost fatale daca arborele era mai aproape de sat.

Copacul este un important simbol al regiunii. Pe lânga respectul localnicilor, a câstigat si respectul si admiratia autoritatilor. Datorita acestui respect, în anul 1992 a fost declarat monument al naturii, conform Registrului monumentelor judetului Harghita. Gratie acestei protectii, el va putea pazi biserica si satul si de acum înainte pentru o lunga perioada de timp.

 

Tags:



14 comentarii

  1. ma bucur ca am cistigat,asta inseamna ca oamenii in general acorda atentie acestui fenomen.ma intereseaza in mod deosebit atit flora cit si fauna din tara noastra si nu numai.am ajuns sa ne bucuram doar de lucruri artificiale si sa dam banilor o importanta vitala,de parca am trai cit lumea.as vrea mai multe articole pe aceasta tema.felicitari celor care s-au implicat in acest concurs.asta inseamna ca nu e totul pierdut.

  2. De ce să ne fie rușine ?Pentru 170 de voturi greșite ,sau false,mă rog ? Da cu bulgarii cum rămâne ? La ei s-au numărat peste 4000 …Sunteți mai catolici decât Papa !

    • da este rusinos.
      se pare ca noi dupa 50 de ani de comunism, si 20 de ani de democratie , am ramas un popor barbar, un popor de hoti.suntem in stare sa ne furam caciula singuri, iar in mentalitatea noastra este fixata ideea de hotie, nu de fair-play, si cinste , onoare….

  3. Nu exista victorie rusinoasa, exista Victorie. Voi credeti ca rusii s-au rusinat pentru ca au ucis in timpul celui de-al doilea razboi mondial 100 de milioane de oameni dintre care aproximativ 2 milioane de romani? O sa va raspund eu : NU. Totul este permis intr-un razboi.

    • amice nu suntem in razboi.
      da ai dreptate , tot raul de la rusi ni se trage….

      era un concurs banal, simbolic .era frumos sa nu existe nici o tentaiva de fraudare.sa cistigam pe merit, nu sa incercam sa ne tinem de furtisaguri

    • uite asa ca e ungur.
      te-ai intrebat de ce un ungur iti face legile in romanica?
      iaca asa …ca sunt destepti, nu lingai ca semenii nostri.

  4. pai sigur ca au fost voturi false.concursul a fost chiar unul marginit, in nici un caz unul cu adevarat european,mai degraba est -european.Voturile au fost aranjate, iar in judetele secuiesti s-a facut propaganda ieftina.exact la fel s-a intamplat si in cazul capitalei verzi a Romaniei.La fel a iesit atunci Sf.Gheorghe oras verde.Sunt concursuri manipulate de consilierii dl.-ui Borbely.Sigur ca László Potoczky ca maghiar a anulat voturile bulgarilor ca sa iasa numai bine copacul din Harghita.Totul e un fals, propaganda ieftin, un mod de a ne fura caciula.In schimb pentru acesta concursuri false consilerii dl.Borbely, toti via UDMR benificiaza de excursii in strainatate pe banii statului,cu diurne generoase.Se poate cauta un pic la cate conferinte de mediu merg aiurea consilierii dl.Borbely.

  5. sigur, stergeti comentariile care nu va convin.Faptul ca concursul e o facatura.Ca asta sunt de fapt, concursurile astea opera consilierilor Dl.Borbely(toti via Udmr).La fel in modartificial a fost declarat si Sf.Gheorghe Capitala verde.Ca recompensa , consilierii dl.Borbely fac excursii pe banii statului in strainatate cu diurne generoase sub pretextul conferintelor cu teme de mediu.Ma puteti sterge din nou, dar ca ziar, nu ar strica sa verificati ce spun.Voturile si propaganda ieftina la concursurile astea online si excursile bine platite ale celor din UDMR care lucreaza sub aripa dl.Borbely.

  6. Pingback: TOTB.ro - Peste 150 de copaci de peste 130 de ani vor fi tăiați în Alba Iulia » Think Outside the Box

  7. Pingback: Arborele Anului în România, ediţia a II-a, şi-a desemnat finaliştii | TOTB.ro - Think Outside the Box

  8. Pingback: “Arborele Anului în România”. Stejarul de jumătate de mileniu | TOTB.ro - Think Outside the Box

  9. Pingback: Arborele Anului în România este ulmul din Căpeni | TOTB.ro - Think Outside the Box

Reply To Olteanu Cancel Reply

Advertisment ad adsense adlogger