Cool Trivia: Jaf cu ghinion

0

În 2006, Ren Xiaofeng lucra la Banca Agricolă a Chinei când a avut o idee cel puţin ciudată. Plănuia să fure bani din seiful băncii și să îi joace la loterie, unde urma să câştige îndeajuns încât să poată restitui băncii banii “împrumutaţi” fără ca cineva să afle şi să îi rămână şi lui un profit substanţial. A furat 200.000 de yuani (în jur de 21.500 de euro) şi, în ciuda şanselor minime, a câştigat la loterie o sumă care i-a permis să îşi pună planul în aplicare.

de Mihai-Alexandru Ilioaia

Entuziasmat de  succesul iniţial, Ren l-a cooptat pe un coleg de-al său, Ma Xiangjing, pentru o a doua încercare, de această dată la o scală mult mai mare, încercare care avea să se transforme în cel mai mare jaf al unei bănci din istoria Chinei. La începutul lui 2007, cei doi au furat aproape 51 de milioane de yuani (aproape 5,5 milioane de euro), pe care i-au jucat la loterie. De data aceasta, însă, norocul nu a mai fost de partea lor, numerele norocoase încăpățânându-se să îşi facă apariţia. Deşi încercările lor disperate au făcut ca oraşul Handan să atingă vânzări record de bilete de loterie,  câştigurile lor au fost de doar 98.000 de yuani (10.500 de euro).

Întreaga operaţiune s-a desfăşurat pe durata lunilor martie şi aprilie, cei doi furând din ce în ce mai mult, în disperarea de a acoperi suma luată, însă pe 16 aprilie, când superiorii lor au descoperit lipsa banilor şi au anunţat poliţia, Ren şi Ma au încercat să fugă folosind acte false. Fiind plasaţi însă pe lista celor mai căutaţi criminali, a durat doar trei zile până când amândoi au fost capturaţi şi condamnaţi la moarte, conform legii chineze. În urma anchetei, încă doi angajaţi au băncii au fost condamnaţi la închisoare, pentru ajutorul acordat celor doi ghinionişti, iar alţi cinci au fost concediaţi. Ren şi Ma au fost executaţi pe 1 aprilie 2008.

Foto: Flickr/Dawn Endico

Tags:



Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger