BLASPHEMY TRIVIA Iisus a fost o ciupercuţă psihotropă?

2

Dacă tot a fost Învierea, ne-am gândit că ar fi un bun prilej să trecem în revistă teoria cercetătorului britanic John Allegro, care a contrazis viziunea ortodoxă privind Manuscriselor de la Marea Moartă, Biblia şi istoria religiei şi care, în 1970, a publicat o carte controversată – Ciuperca sacră şi crucea. Creştinismul, susţine el în acest volum, nu e decât un cult al ciupercii la originile sale, iar Iisus Hristos e doar un cod străvechi al unei ciupercuţe psihotrope.

 

Flickr/♥ Melissa ♥

 

Crucea a fost un simbol sexual al fertilităţii, iar Noul Testament reuneşte prin jocuri de cuvinte modalităţile de consum şi riturile secrete ale drogului. Într-un articol publicat de Sunday Mirror în februarie 1970, John Allegro, pe atunci în vârstă de 47 de ani, era prezentat ca şi specialist în Vechiul Testament şi Studii Inter-testamentale, lingvist (“un savant al cuvintelor şi al limbii”) şi expert în Manuscrisele de la Marea Moartă. În Ciuperca şi crucea, de la care publicaţia britanică se aştepta să stârnească cea mai mare zâzanie de la originile maimuţeşti ale omului expuse de Charles Darwin, Allegro susţinea că Iisus şi Apostolii nu au existat, ba mai mult, că creştinismul, iudaismul şi alte religii ale Orientului Apropiat şi Mijlociu nu erau decât mahmureli ale unui cult străvechi al fertilităţii. “Cu mii de ani înainte de creştinism”, spunea el, “au apărut culte secrete ce proslăveau ciuperca sacră – Amanita Muscaria -, care, din varii motive (printre care forma şi puterea ei de drog) a fost considerată un simbol al Domnului pe Pământ”.

Când şi-au transmis mai departe secretele, continua el, cultele au făcut-o sub forma unor coduri ascunse în poveşti populare, care au stat la baza Noului Testament. Acesta nu a fost decât un dispozitiv de răspândire a riturilor şi regulilor cultului ciupercii în rândul credincioşilor. Allegro îşi baza afirmaţiile pe cercetările sale asupra celei mai vechi limbi scrise cunoscute până atunci – sumeriana cuneiformă, datată la 3500 îHr., din care şi-ar fi extras originile limba Bibliei. Hristos, de exemplu, nu a fost o persoană reală, scria cercetătorul într-un alt articol publicat în Sunday Mirror, în aprilie 1970, ci doar un alt nume pentru planta halucinogenă. Amanita Muscaria este cunoscută de la începuturile istoriei şi ascunde sub boneta ei roşie cu pete albe o otravă psihotropă puternică. La acea vreme, efectele sale înălţătoare şi depresive fuseseră examinate clinic.

Ele includeau stimularea capacităţii de percepţie (obiecte mult mai mari sau mai mici decât sunt în realitate), intensificarea culorilor şi a sunetelor şi un sentiment general de putere, atât fizică, cât şi mentală, în afara experienţei umane normale. Anticii, scria Allegro, erau fascinaţi de modul în care creştea, fără seminţe, de viteza cu care apărea după ploaie şi de dispariţia ei rapidă. Ea se naşte dintr-o volvă (membrană groasă care înfășoară ca o teacă pălăria și piciorul unor ciuperci tinere, rupându-se apoi neregulat, în timpul creșterii), apare sub forma unui mic penis şi se înalţă ca un organ sexual masculin erect. După ce îşi dezvoltă bolta, spun vechii botanişti, arată ca un falus ce poartă “povara” unei zone inghinale feminine. Anticii vedeau în ea o reproducere a zeului fertilităţii, întruchiparea lui Dumnezeu pe Pământ; drogul ei era cea mai pură formă din natură a spermatozoizilor divini.

Pentru cultele străvechi, această ciupercă era cheia pătrunderii în Paradis. Însă cunoştinţele despre ea nu trebuiau transmise fără discriminare. Dacă Dumnezeu era gelos pe puterile sale, scria Allegro, aşa erau şi cei cărora le transmitea o parte din divinitatea sa. În Paradis nu intru decât cei privilegiaţi. Aşa a apărut preoţimea cu ale sale modalităţi de preparare şi ceremonii secrete prin care se făcea iniţierea celor aleşi în tripul Amanitei Muscaria şi prin care aceştia erau investiţi cu forţe mari asupra restului comunităţii. Secretele erau transmise oral, însă persecuţiile şi războiul au impus necesitatea notarea pe hârtie a numelor drogului, a modalităţii de consum şi a incantaţiilor secrete, care au fost scrise tot într-o formă secretă, cu calambururi sau alte jocuri de cuvinte ascunse în poveşti. “Cred că acesta este adevărul fundamental din spatele poveştilor din Noul Testament”, se pronunţa la acea vreme Allegro.

Aflaţi mai multe amănunte despre teoria sa aici.


2 comentarii

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger