Într-un eseu celebru pentru lumea antropologiei, Deep Play: Notes on the Balinese Cockfight (1972), Clifford Geertz a analizat semnificaţia din spatele luptelor de cocoşi puternic înrădăcinate în cultura balineză. Dincolo de a fi simple surse de entertainment, bătăliile între orătănii s-au dovedit a fi reflecţii ale statusului şi ale conflictelor interpersonale sau explorări ale masculinităţii ori ale animalităţii, printre altele. Oare putem găsi semnificaţii similare în lupta dintre o călugăriţă şi o lăcustă, antrenate special de oameni ca să-şi dea una alteia omorul?
Chinezii, istoric vorbind, au un mic fetiş pentru greieri. Se spunea că atunci când un greiere (Cu Zhi în chineză) intra în casă, însemna că sosise luna octombrie şi că femeile ar trebui să se grăbească să termine cu croşetatul hainelor pentru lunile de iarnă. Dincolo de asta, greierii erau apreciaţi pentru trilurile lor, iar în timpul dinastiei Tang (618-906 d.Hr.), oamenii au început să-i transforme în animale de companie nu numai pentru cântecul lor duios, dar şi pentru că se credea că le aduc noroc. Doamnele de viţă nobilă îi ţineau în cuşti mici şi aurite, lângă pat, pentru a adormi pe cântecul lor, iar împăratul avea la dispoziţie îngrijitori profesionişti care se asigurau că insectele sunt sănătoase şi pregătite să susţină recitaluri la vreun banchet imperial. Apoi, în dinastia Song (960-1279), au început luptele cu greieri, un sport care a devenit popular atât la curtea împăratului şi în sânul claselor de sus, cât şi în rândul păturilor sărace.
Participanţii la lupte plasau pariuri pe greierele lor favorit, iar o insectă care câştiga mai multe partide era botezată „Marele Maestru”. Cum existau multe tipuri de greieri şi nu mulţi ştiau să se bată, unii oameni s-au specializat în creşterea şi îngrijirea lor. „Când vedea un greiere bun, un ofiţer local al depozitului de orez îşi schimba cel mai bun cal pe el”, pare să scrie în Ming Chao Xiao Shi (mica istorie a dinastiei Ming). „Când acesta era plecat, soţia sa a deschis vasul pentru a se uita pe furiş la greierele special, care a sărit numaidecât afară şi a fost mâncat imediat de un cocoşel din curte. Femeia s-a speriat atât de tare, că s-a sinucis. La întoarcere, bărbatul, vâzând că soţia lui era moartă şi că greierul dispăruse, şi-a luat şi el viaţa”. La un moment dat, pariorii au început să piardă atât de mulţi bani, încât guvernul a interzis luptele cu greieri. Asta nu înseamnă că nu se practică şi acum, mai ales în ţări precum China, Japonia, Vietnam şi Tailanda. Mai mult, greierii au fost provocaţi şi de alte insecte, dintre care amintim rădaşca, gândacul rinocer, călugăriţa sau lăcusta.
„Nimeni nu se poate pune cu lăcusta”, spunea despre ucigaşul biblic, acum trei ani, Kyle Benzle, autorul unui site cu filmuleţe ce înfăţişează lupte între insecte – Japanesebugfights.com. Acestea sunt antrenate pentru a deveni mai puternice şi mai agresive – proprietarii lor apelează chiar şi la femele care să-i excite pe masculii luptători – şi duse în locuri de luptă special amenajate.. Bătălia se dă câteodată şi între insecte aparţinând unor specii diferite. Argumentele organizatorilor pentru astfel de lupte sunt entertainmentul şi îndepărtarea insectelor dăunătoare din mediul înconjurător. Japanesebugfights.com a mutat această practică în mediul online, unde spectatorii pot urmări dueluri mortale între miriapode, scorpioni sau albine, printre multe altele. Pe site-ul cu pricina, fondat în 2004, insectele se luptă în cuşti de sticlă de câţiva centimetri, iar mişcările lor sunt comentate în japoneză, cu însufleţire. Regulile sunt simple: se luptă două insecte; lupta nu se încheie până când moare una dintre insecte; nu este voie cu arme din afară. Un turneu are 30 de runde eliminatorii, iar la final este încoronat un singur campion – „Marele Maestru”, probabil.
Surse: Patricia Kite, Insect Facts and Folklore; Insects.org, Wikipedia, MNN.com, Maxim.com
Foto: Flickr/Gregory Moine