Convoiul de 11 vehicule al VIER PFOTEN – 4 clinici mobile, o ambulanţă pentru urşi şi 6 maşini de intervenţie – a ajuns astăzi, la Kiev, în Ucraina. Ministrul ucrainean al Ecologiei şi Resurselor Naturale, Mikola Zlocevski, a întâmpinat echipa compusă din medici veterinari, specialişti şi voluntari din peste 20 de ţări. El a dat asigurări privind întregul său sprijin pentru proiectul de sterilizare şi vaccinare la scară largă a câinilor fără stăpân din Ucraina.
„Ne-am implicat total în salvarea câinilor comunitari apelând la singura metodă eficientă şi umană: un program pe termen lung de sterilizare, în scopul controlării populaţiei de câini fără stăpân”, a declarat Helmut Dungler, preşedinte şi fondator al Fundaţiei VIER PFOTEN Internaţional, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Kiev. El a adăugat faptul că „acest lucru nu va fi posibil decât dacă guvernul ucrainean va aplica concret, la nivel naţional, interzicerea uciderii în masă a câinilor fără stăpân”.
În următoarele luni, echipa mobilizată de VIER PFOTEN în Ucraina va steriliza mii de câini fără stăpân, în cadrul unui program de o amploare fără precedent. Pentru această campanie au fost mobilizate importante resurse ale tuturor organizaţiilor naţionale ale Fundaţiei VIER PFOTEN, inclusiv cea din România. La sterilzari vor lua parte, prin rotaţie, toţi medicii veterinari ai VIER PFOTEN România, precum şi voluntari din ţara noastră care aplică pentru participarea la program.
Campania este rezultatul unor negocieri intense cu autorităţile ucrainene, concretizate prin semnarea unui acord între guvernul de la Kiev şi VIER PFOTEN, în luna februarie a acestui an.
Semnalările recente privind continuarea uciderii în masă a câinilor din Ucraina, în perspectiva Campionatului european de fotbal UEFA 2012, dovedesc nevoia urgentă de a lansa un asemenea proiect. Programul VIER PFOTEN, implementat deja cu succes în mai multe ţări, se bazează pe cele mai avansate tehnici de sterilizare a animalelor fără stăpân. Vaccinările, deparazitările şi diversele tratamente medicale se adaugă acţiunii de sterilizare, fiind realizate de specialişti intarnationali cu o largă experienţă. Această abordare este sprijinită total de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de Parlamentul European, care o recunosc că fiind singura soluţie sustenabila.
„Provocările logistice sunt enorme. Invităm pe toată lumea să se alăture echipei noastre şi să ne sprijine proiectul pentru a avea succes”, a declarat Dr Amir Khalil, coordonatorul proiectului VIER PFOTEN din Ucraina.
Alături de experţi ai universităţilor din Ucraina, echipa VIER PFOTEN va derula în paralel şi un program intens de pregătire pentru medicii veterinari locali. Programul este susţinut de fundaţia franceză 30 Millions d`amis şi coordonată cu sprijinul Asociaţiei organizaţiilor de protecţie a animalelor din Ucraina (AZOU) şi SOS Animals Kiev.
Campania va debuta cu sterilizarea câinilor fără stăpân de pe străzile şi din adăposturile din Kiev, precum şi cu pregătirea logistică a activităţilor ce vor urma în alte oraşe ucrainene, precum Lvov şi Zaporojie.
Un comentariu
Pingback: Veterinarii Vier Pfoten România, în misiune în Ucraina. Acum în Zaporoje | TOTB.ro - Think Outside the Box