Controlul populației, ”jucăria” celor bogați?

1

Multe voci critice susțin că cei care impun mijloacele de control demografic în lume trăiesc foarte diferit de recomandările pe care le fac celor săraci, în rândul cărora se întâlnesc cel mai frecvent probleme legate de reproducere. După părerea acestora, în ultimele decenii cei bogați au controlat, uneori cu efecte dăunătoare serioase, politicile legate de populație, cum ar fi încurajarea sterilizării femeilor sărace din India, după nașterea primului copil.

Potrviti istoricilor, controlul modern al populației își are rădăcinile în teoriile lui Thomas Malthus, clericul britanic care susținea, în secolul al XVIII-lea, că oamenii se vor reproduce întotdeauna mai repede decât capacitatea Pământului de a le oferi hrană. Atunci, ”soluția” părea una foarte brută: înfometarea săracilor. Dezvoltarea agriculturii și a tehnologiilor a desființat însă parțial problema hranei, însă și în secolul XX amenințarea suprapopulării a continuat să suscite în rândurile celor care dețin puterea de decizie dorința de a limita ritmurile demografice.

Începând cu anii ’60, insituții ca Banca Mondială, Națiunile Unite și multe organizații filantropice, și-au îndreptate atenția spre așa-numita Lume a Treia, unde cifrele creșterii demografice creșteau exponențial. Printre cauzele suparopopulării, aceștia credeau că se numără degradarea mediului, subdezvoltarea economică și instabilitatea politică, iar valurile de populație din Lumea a Treia erau considerate o amenințare la resursele capitalismului occidental, e de părere Betsy Hartmann, profesor la Hampshire College. Pe lângă eforturile americanilor, țări ca Japonia, Suedia și Marea Britanie au alocat din ce în ce mai multe resurse reducerii natalității în țările sărace.

”A fost o soluție aplicată de la vârful piramidei, spre bază,” e de părere Mohan Rao, expert în sănătate la o universitate din New Delhi, adăugând că, în timp ce contracepția a devenit un obiectiv central, au fost neglijate alte nevoi esențiale. Politicile demografice continuă să afecteze în zilele noastre păturile cele mai de jos ale societății, ignorându-le în același timp alte dificultăți: programul Copilul Unic a dus până acum la prevenirea a circa 400 de milioane de nașteri, iar în 1983 se estimează că au fost sterilizați 16 milioane de femei și 4 milioane de bărbați, la care se adaugă 14 milioane de avorturi. Odată cu tehnologiile moderne însă, care permit părinților să descopere sexul fetusului, mulți dintre ei refuză să aducă pe lume o fată, băieții fiind preferați pentru forța de muncă și ajutorul familiei la bătrânețe.

Tot începând cu anii ’80 însă au început să apară obiecții la aceste strategii de control demografic de la centru, iar Reagan, de pildă, a desființat finanțările de stat pentru programele care implicau avorturile și sterilizarea. Acest tip de raportare a împărțit taberele în cei care, având orientare de dreapta, susțineau argumente morale împotriva suprapopulării și cei care, situându-se la stânga, vedeau în aceste mijloace coercitive o formă de neocolonialism. În 1994, când la Cairo a avut loc o importantă conferință ONU, mișcările militante ale femeilor care își cereau drepturile au înclinat balanța în favoarea lor, stabilindu-se că politicile demografice ar trebui în primul rând să țină cont de nevoile femeilor.

Astăzi, deși tocmai atingem pragul de 7 miliarde de locuitori, ratele de natalitate sunt în scădere, ca urmare a urbanizării, ameliorării serviciilor medicale, educației și accesului la planning familial. Chiar și termenul de ”controlul populației” începe să slăbească, fiind înlocuit de discursul drepturilor reproductive. Iar pentru unii critici, cei luați în vizor când vine vorba de suprapopulare nu ar trebui să fie locuitorii Lumii a Treia, ci concentrația prea mare de bogați ai lumii. ”Eu m-aș concentra pe cei foarte mulți bogătași. E limpede ca lumina zilei că nu putem întreține 7 miliarde de oameni în stilul celor mai avuți dintre americani, de pildă,” a declarat Paul Ehrlich, biolog la Stanford și autor al cărții ”The Population Bomb”.

 

Sursa: BBC News
Foto: Rayharvey.org, BBC News

Mai puteți citi și:

Ajungem la 7 miliarde. Ce ne-așteaptă?

Ne așteaptă un viitor în care bărbații se vor bate pentru femei?

7 miliarde de oameni, sute de milioane de probleme fecale

Cât era populația în anul în care v-ați născut?

Populația lumii va ajunge la 15 miliarde până în 2100

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Un comentariu

  1. cred ca ne cam contrazicem pe undeva:
    Nu avem (suficiente) drepturi dar avem obligatii; vrem sa avem doar drepturi, nu si obligatii. intrbarea ar fi: cine sa aiba obligatiile? nimanui nu-i place sa frece WC. Asta o fac cei saraci si cu mai putine drepturi, pentru drepturile carora luptam noi. Cand insa acestia se vor inalta, cine va lua peria in mana?
    Pe de o parte discutam ca nu ne mai ajunge painea, pe de alta parte discutam despre dorinta (?!) de a-i lasa liberi si eventual ajuta pe cei care fac gramezi de copii fara nici o ratiune.

Leave A Reply