Consultările pentru noile planuri de urbanism ale Roşiei Montane sunt pur formale

0

Primăria Roşia Montană refuză accesul propriilor cetăţeni şi al organizaţiilor interesate la documentaţia ce stă la baza întocmirii noilor planuri de urbanism ale comunei (PUG), informează un comunicat al Asociaţiei Alburnus Maior. Declaraţia vine după ce, pe data de 28 iulie, la Roşia Montană a avut loc o consultare publică legată de acest PUG, dar care a fost, la rândul său, o formalitate; pe data de 16 iulie, Consiliul Local al comunei a votat, într-o şedinţă de îndată, prelungirea vechiului PUG, ceea ce înseamnă menţinerea zonei ca fiind cu caracter monoindustrial pentru cel puţin încă trei ani.

“În forma actuală, noul PUG nu aduce nimic nou faţă de cel vechi, continuându-se favorizarea companiei miniere şi menţinerea sărăciei induse a zonei prin declararea acesteia drept monoindustriale. Astfel, se continuă interdicţia oricărei activităţi economice şi de locuire pe suprafaţa de impact a proiectului minier, chiar dacă acesta a fost respins de Parlamentul României şi nu constituie o alternativă viabilă de dezvoltare a zonei.

Ca urmare a cererilor formulate în scris de mai multe persoane interesate privind transmiterea în copie a întregii documentaţii, Primăria (din Roşia Montană – n.r.) a transmis răspunsuri în care se arată că analiza studiilor este posibilă exclusiv la sediul instituţiei. Documentaţia are o natură tehnică, pentru studiul şi înţelegerea căreia sunt necesare cunoştinţe de specialitate din vaste domenii.

Transmiterea de comentarii din partea publicului necesita obţinerea de consultanţă tehnică de la persoane avizate şi timp suficient pentru formularea unor observaţii critice şi pertinente. De asemenea, potrivit metodologiei în vigoare privind consultarea publicului pentru documentaţii de urbanism, Primăria avea obligaţia să pună la dispoziţia publicului o variantă non-tehnică, deci accesibilă oricui, a planului urbanistic, alături de întreaga documentaţie tehnică.

Era, de asemenea, obligaţia primăriei să publice pe situl propriu de internet aceste informaţii. În procesul de avizare al noului PUG, această etapă este cea mai importantă din punctul de vedere al participarii publicului. Ulterior, documentaţia însoţită de sugestiile şi comentariile publicului va fi supusă avizării mai multor autorităţi judeţene şi naţionale în vederea obţinerii avizelor de specialitate.

Prin faptul că Primăria restrânge până la anihilare posibilitatea publicului de a studia temeinic această documentaţie şi de a face pe marginea ei comentariile şi contestaţiile pe care le consideră necesare, va duce la avizarea documentaţiei de către autorităţile arătate fără ca poziţia membrilor şi organizaţiilor societăţii civile interesate să fie luate în considerare. În mod firesc, în aceasta etapă toate opţiunile privind urbanismul Roşiei Montane ar trebui să fie deschise, iar documentaţia tehnică să poată fi modificată înglobând opiniile exprimate în mod legal şi democratic de publicul interesat.

Planurile de urbanism de la Roşia Montană – Planul de Urbanism General (PUG) şi Planul de Urbanism Zonal pentru Zona de Dezvoltare Industrială Roşia Montană Gold Corporation (PUZ) au fost finanţate de către RMGC şi supuse aprobării Consiliului Local Roşia Montană în iulie 2002. Începând de atunci, planurile de urbanism ale RMGC au blocat numeroase iniţiative locale de dezvoltare a unor afaceri private în turism, agricultură, servicii, etc, deoarece planurile au interzis orice nouă construcţie pe teritoriul amintit, inclusiv pe terenuri proprietate privată.

Încă de la aprobarea lor, planurile de urbanism au fost contestate de Campania Salvaţi Roşia Montană, date fiind ilegalităţile flagrante prin care aceste planuri au ajuns să producă efecte, existând inclusiv hotărâri irevocabile[1] ale instanţelor de anulare a acestora. În acest context, adoptarea noului PUG în forma actuală este inadmisibilă pentru membrii Alburnus Maior din Roşia Montană”.

“Noul PUG este un document cu totul dedicat şi bazat pe iniţiativele nematerializate ale unui singur investitor privat, ceea echivalează cu privatizarea unei localităţi, cu inducerea unor dezavantaje majore la nivel regional şi naţional. Privarea publicului de accesul de la informaţii amplifică gravitatea acestor aspecte şi încalcă drepturile cetăţenilor din localitate care doresc o dezvoltare durabilă a zonei”, declară Ştefania Simion, consilier juridic Alburnus Maior.

Sursa: Alburnus Maior

Puteţi citi şi:

Consiliul Local Roşia Montană menţine zona monoindustrială pentru încă trei ani

Explorează bucuria – ateliere de creaţie pentru copii, la Roşia Montană

Guvernul va transfera MinVest Roşia Montană din nou la Ministerul Economiei

Rezistenţa din Roşia Montană: “Să te ferească Dumnezeu de omul care nu mai are nimic de pierdut!” – Eugen David

FOTO Case pustiite la Roşia Montană

Rezistenţa din Roşia Montană: “Roşia nu trebuia lăsată la mâna politicienilor” – Sorin Jurcă

Line-up-ul FânFest este final. Muzica solidarităţii se aude la Roşia Montană


[1]           Curtea de Apel Alba Iulia, dosar nr 5159/107/2010


Leave A Reply