Consiliul Român pentru Publicitate: Spoturile RMGC induc în eroare

3

Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) cere Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) să-și revizuiască spoturile publicitare, după ce a decis că reclamele induc în eroare cu privire la efectele și profilul rezultate în urma implementării proiectului Roșia Montană.

Potrivit sesizării, afirmația “soluții, nu povești” este calomnioasă și înșelătoare, cuvântul “povești” (considerat ca născocire, scornitură, minciună) discreditând argumentele contra aduse de cei care se opun exploatării aurului la Roșia Montană. De asemenea, afirmația “Roșia Montană are nevoie de bani pentru restaurarea caselor monument istoric, pentru conservarea galeriilor romane” este doar “în esență adevărată”, aceste activități nefiind printre obiectele de activitate ale RMGC și nu fac obiectul unui aviz obținut de companie. În plus, afirmația “aur pentru România” este înșelătoare prin omiterea oricăror precizări legate de măsura în care acest beneficu se va răsfrânge asupra statului, așa cum el ar fi stipulat într-un eventual contract. Nu în ultimul rând, “Roșia Montană” nu există într-o formă autorizată, fiind promovat un produs aflat încă în fază de analiză.

Astfel, comitetul etic al RAC a decis că afirmația “mii de oameni din întreaga țară vor avea din nou ce munci” și afirmația “Proiectul Roșia Montană creează mii de locuri de muncă” nu au putut fi susținute de către reprezentanții RMGC, potrivit cărora politica de personal implică angajarea cu precădere a persoanelor fără ocupație din zona exploatării.

În ce privește spotul care susține că “Roșia Montană are nevoie de bani pentru restaurarea caselor monument istoric, pentru conservarea galeriilor romane, pentru punerea în valoare a vestigiilor lăsate de înaintași în 2.000 de ani de minerit. Este nevoie de soluții, nu povești. De aceea, Roșia Montană Gold Corporation investește 70 de milioane de dolari în conservarea patrimoniului. Proiectul Roșia Montană, aur pentru România”, afirmația “, Roșia Montană Gold Corporation investește 70 de milioane de dolari în conservarea patrimoniului” poate crea consumatorului impresia că această investiție este în derulare și reprezintă o certitudine. De fapt, afirmația nu este susținută întrucât, în acest moment, doar o parte din sumă a fost investită, iar investirea în totalitate se face pe perioada de derulare și este condițonată de anumiți factori.

În consecință, reprezentanții RAC susțin că spoturile încalcă două articole din Codul de Practică în Publicitate, care stipulrează că orice comunicare trebuie să evite afirmațiile și reprezentările care ar putea înșela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare, iar anunțătorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea faptelor, datelor, ilustrărilor.


Advertisment ad adsense adlogger